Doi polițiști de la Autostrăzi s-ar fi ÎNCĂIERAT la serviciu. Colegii au sunat după ajutor
Polițiștii ilfoveni au intervenit de urgență duminică, după ce ofițerul de serviciu de la Poliția Autostrăzi a sunat și a solicitat ajutor. La fața locului, au intervenit echipaje ale Poliției Pantelimon. Mai exact, ofițerul de serviciu de la Poliția Autostrăzi a anunțat duminică dimineața că doi dintre colegii săi s-ar fi luat la bătaie și este nevoie de intervenția colegilor de la Poliția Orașului Pantelimon.
Surse judiciare au dezvăluit în exclusivitate pentru GÂNDUL ca ar fi vorba despre un presupus incident, în urma căruia un agent ar fi fost agresat de un ofițer.
Polițiștii Orașului Pantelimon au demarat o anchetă
Sursele citate au mai precizat că presupusa altercație s-ar fi produs fără martori, iar agentul care a formulat reclamația nu ar prezenta urme vizibile de violență. Polițiștii Orașului Pantelimon au demarat o anchetă, iar părțile implicate vor fi chemate pentru audieri.
Potrivit unor surse judiciare cei doi s-au fi certat din cauza modului în care ar fi fost organizate turele, dar și tronsoanele de autostradă pe care urmau să lucreze fiecare. Sursele Gândul au mai adaugat că, dupa incident, au fost declanșate cercetări interne, dispuse de conducerea Poliției Române.
Acesta nu este singurul incident care a avut loc în ultima vreme la Poliția Autostrăzi, al cărei sediu se află pe A2, la kilometrul 22.
Doi polițiști de la Brigada Autostrăzi, implicați într-o bătaie într-un restaurant din Arad
Reamintim că, doi polițiști de la Brigada Autostrăzi au fost implicați, în noaptea de 2 spre 3 februarie 2024 , într-o bătaie care a avut loc în incinta și în parcarea unui restaurant din Arad.
Cei doi polițiști ar fi agresat fizic o persoană. Este vorba despre polițiști de la Biroul de Poliție Autostradă A1 Deva-Nădlac. În acest caz, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la infracțiunile de lovirea sau alte violențe și distrugere.
„În fapt, s-a reţinut că în data de 3 februarie, în jurul orei 04:00 – 05:00, în timp ce se afla în incinta şi în parcarea restaurantului NOA, situat în zona 3 Insule din județul Arad, persoana vătămată T.R.A. a fost agresată fizic de către două persoane de sex masculin.
De asemenea, în aceleaşi împrejurări, persoanei vătămate T.R.A. i-a fost deteriorat şi telefonul mobil. Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale”, a transmis la acea vreme Parchetul cu privire la altercație.