EXCLUSIV | Familia Luizei Melencu va face apel față de hotărârea Tribunalului Olt. Avocata familiei: “Această hotărâre nu reprezintă urmarea unei judecăți efective și corecte”

EXCLUSIV | Familia Luizei Melencu va face apel față de hotărârea Tribunalului Olt. Avocata familiei: “Această hotărâre nu reprezintă urmarea unei judecăți efective și corecte”
Publicat: 25/09/2022, 16:16
Actualizat: 25/09/2022, 16:17

Avocata familiei Melencu, Carmen Obârșanu, se aștepta ca Gheorghe Dincă să primească o condamnare la închisoare, dar spune că în cauză nu s-a administrat nicio probă concludentă, astfel că această soluție nu are niciun temei faptic. De aceea, va ataca decizia la Curtea de Apel Craiova.

Avocata Carmen Obârșanu a reacționat după ce Tribunalul Olt a dat sentința în primă instanță în cazul Caracal. Apărătoarea familiei Melencu susține că hotărârea nu reprezintă urmarea unei judecăți efective și corecte. Ea spune că a fost o problemă de la administrarea probelor.

“Din 15 ianuarie 2020 și până în iunie 2022 nu a fost administrată nicio probă care să poată fi folosită pentru aflarea adevărului adică ce s-a întamplat cu cele două fete disparute. Judecatoarea Cotoi a afirmat într-o sedință de judecată “Ce vreți să vă caut eu fetele? Căutați-le. Eu îl condamn sau îl achit pe Dincă.” Am cerut să solicite de la DIICOT originalele mijloacelor de probă pentru a efectua expertize și mi s-a respins cererea de fiecare dată. Am solicitat instanței să efectueze o cerere de asistență judiciară prin Ministerul Justiției către Departamentul de Stat american pentru ca ăa fie interogat Facebook-ul cu privire la corespondența electronică a Luizei și mi s-a răspuns că dacă pe procurori nu i-a interesat nici pe dânsa nu o interesează”, a declarant avocata familiei Melencu.

Carmen Obîrșanu, avocata familiei Melencu, la Tribunalul Olt, unde se judecă dosarul Caracal
Avocata familiei Melencu, Carmen Obârșanu

Obârșanu susține că multe din probele din dosar nu au logică.

“Sunt foarte multe inadvertențe în dosar, în sensul că dacă verifici comunicări de mesaje de pe telefoane, în corespondență, constați că un mesaj pleacă de pe un telefon și ajunge pe celălalt telefon înainte de a fi emis sau alte anomalii. De exemplu, de pe telefonul de pe care a fost sunat bunicul, în 15 aprilie 2019, a fost sunat un numar din Craiova și convorbirea a durat 68 de secunde însa, verificând listing-ul celuilalt telefon, constați că nu există acea convorbire, dar de pe telefonul acela s-au initiat, o oră mai târziu, două convorbiri către primul telefon, dar care nu se regăsesc pe primul telefon”, a completat Obârșanu.

Dincă, încurcat de întrebările avocatei

Avocata susține că Dincă a fost, în nenumărate rânduri, încurcat de întrebările ei și părea că nu știe ce să răspundă.

“Când l-am întrebat pe Dincă cine i-a spus în 2 august 2019 că telefonul Alexandrei era în pădure, pentru că din șosea nu putea fi aruncat acolo, Dinca a rămas încurcat și judecătoarea l-a ajutat refuzând să insiste și ocolind răspunsul.

În mod sigur, telefonul a fost plantat acolo, iar Dincă a aflat locația de la polițiști. Când am fost la audieri la IGPR, în 2 decembrie 2019, l-am întrebat pe Dincă unde sunt fetele și acesta a răspuns “în butoi și la lizieră” și a râs ca și cum să-mi transmită că nu este adevărat, după care a venit Tonel s-au certat, a venit procurorul Pătuleanu, i-a facut semn cu degetul lui Dincă să tacă din gură și apoi a cerut să pornească camera de filmare și încă un semn, Dincă să dea jos șapca.

În sala de judecată, interogatoriile lui Dincă și audierile martorilor erau formale, mai spune Obârșanu.

“De fapt, încă de când am solicitat să intru în cauză, în noiembrie 2019, și am mers cu mama Luizei la DIICOT să citim dosarul, procuroarea Hosu a încercat să o convingă pe mama Luizei că nu poate citi dosarul pentru că dosarul nu ar fi la DIICOT, ba că sunt dovezi pe care nu ar suporta să le vadă însă, după mari insistențe, a doua zi, când am văzut dosarul nu era nicio probă decât acel proces verbal cu câinele Nabadu care a mirosit urmele Alexandrei, spre casa lui Ionuț, în spatele proprietății lui Dincă. După ce am vâzut dosarul, niciun procuror nu a vrut să mai stea de vorba cu mine” a mai spus Carmen Obârșanu.

În plus, avocata susține că nu toate probele necesare au ajuns în dosar.

“Am gasit 3 rapoarte de expertiză în care expertul menționează că anchetatorii au cerut zeci de plicuri cu probe să fie returnate intacte, iar experții s-au conformat dându-le înapoi, astfel că într-o expertiză, din 41 de plicuri s-au expertizat doar 4 și în altele un procent și mai mic”, a conchis avocata.

Gheorghe Dincă a fost condamnat vineri la 30 de ani de închisoare pentru uciderea celor două tinere din Caracal, Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu. Decizia a fost dată în primă instanță și nu este definitivă.


CITEȘTE ȘI:

FOTO VIDEO | Prima reacție a familiei Luizei Melencu după ce Gheorghe Dincă a fost condamnat la 30 de ani de pușcărie: „Pe noi nu ne încălzește cu nimic”

VIDEO | Criminalul de la Caracal a primit 30 de ani de închisoare. Decizia nu este definitivă. Bunica Luizei Melencu, în pragul disperării: „Și-au bătut joc de noi”

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Exclusiv. Călin Georgescu: România e o colonie cu cetățeni sclavi
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Marii producători de mașini, nevoiți să plece de pe cea mai mare piață auto din...