EXCLUSIV| Fața nevăzută a minciunilor lui Ceaușescu despre blocuri rezistente la cutremur și tencuiala antiseism. ”300 de clădiri s-ar putea prăbuși”

Un viitor cutremur de magnitudine mare în București ar putea provoca moartea a peste 10.000 de oameni. Adevărata latură perversă a problemei seismice este sentimentul liniștitor inoculat oamenilor că edificiile în care locuiesc pot rezista la un cutremur de 9 grade, spune inginerul constructor Matei Sumbasacu, specialist în analiza clădirilor cu risc seismic și director fondator al Asociație pentru Reducerea Riscului Seismic (Re: Rise), într-un interviu pentru Gândul.

• Gândul a adus la lumină, printr-un micro-serial video, detalii șocante despre vulnerabilitatea a peste 3.000 de clădiri din București care se pot prăbuși. Informațiile sunt pezentate nu pentru a induce panică, ci pentru a atrage atenția că, fără măsuri de urgență luate de autorități, cetățenii Bucureștiului pot trece prin momente tragice la un eventual cutremur major.
• În primul episod, regizoarea de teatru Carmen Lidia Vidu, care s-a documentat pentru scrierea și montarea piesei ”Cutremurul neștiut. 4 iulie 1977”, a vorbit despre ordinul criminal al lui Ceaușescu de a opri orice operațiune de asigurare antiseismică la peste 3.000 de clădiri afectate de cutremur, fie că era vorba de locuințe, de clădiri de birouri, de spitale sau de școli. Oameni prinși atunci sub dărâmături au fost abandonați pentru că dictatorul a ordonat oprirea căutărilor și curățarea rapidă a zonei de ruinele clădirilor.
• În al doilea episod a fost evocată imaginea disidentului anticomunist Gheorghe Ursu, care a invocat, cu prețul vieții, clauza de conștiință profesională în fața monstrului totalitar. Gheorghe Ursu a fost anchetat de Securitate (și, ulterior, ucis în timpul arestului) în legătură cu scrisoarea adresată de el postului de radio Europa Liberă, după cutremurul din 1977. În această scrisoare, inginerul român denunța decizia iresponsabilă și criminală a lui Ceaușescu de a abandona operațiunile de consolidare a clădirilor cu risc seismic din Capitală și de a deturna fondurile financiare internaționale oferite pentru asemenea operațiuni.
• Ultimul episod al micro-serialului video pe care Gândul l-a adus în atenția opiniei publice oferă detalii și calcule șocante despre posibilitatea ca peste 300 de clădiri să fie puse la pământ de un viitor cutremur care ar afecta Capitala.

Matei Sumbasacu precizează, în interviul acordat în exclusivitate pentru Gândul, că Bucureștiul este capitala europeană cu cel mai mare risc seismic și circa 350 de clădiri prezintă un risc ridicat de prăbușire în cazul unui cutremur major. Bucureștiul are aproximativ 6.000 de apartamente expuse unui risc iminent, la care se adaugă spațiile comune, zonele comerciale, restaurantele, barurile, spațiile de lucru și birourile cuprinse în aceste clădiri.

Specialiștii de la Asociația pentru Reducerea Riscului Seismic dezvălui un alt fapt șocant: lista imobilelor vulnerabile este mult mai mare. Conform analizelor Re:Rise, un cutremur similar celui din 1977 ar afecta zeci de mii de apartamente și de spații comune. La toate aceste cifre se adaugă restul localităților din România expuse activității seismice din Vrancea.

Din analizele făcute de inginerii specialiști de la Asociația pentru Reducerea Riscului Seismic, există mai multe zone riscante în Bucureşti. Prima este chiar centrul capitalei.

Deoarece Bucureștiul a crescut concentric, cu nucleul său de clădiri, stratul cel mai vechi de clădiri este cel concentrat în mijlocul oraşului, acolo unde există străzi înguste. Aceste străzi înguste se pot bloca cu ziduri dărâmate și moloz după un eventual nou cutremur de magnitudine mare.

Asociația pentru Reducerea Riscului Seismic a centralizat multe informaţii referitoare la starea clădirilor din Capitală și a conturat o hartă a zonelor de dărâmături aferente fiecărei clădiri vulnerabile, din clasele I şi II de risc seismic, precum şi din categoriile de urgenţă. Din acea analiză reiese că centrul Bucureştiului are un risc foarte mare de a fi izolat, în special anumite zone din acesta, cum ar fi zona Hristo Botev – Colţei, Calea Victoriei şi diferite străzi adiacente, dar și zona Doamna Ghica.

Și acest ultim episod al micro-serialului, ca și cele două precedente, își dorește să ne reamintească tuturor că, fără măsuri de urgență luate de autorități, cetățenii capitalei României pot trece prin momente tragice asemănătoare celor prin care au trecut compatrioții noștri la cutremurul din 4 martie 1977 sau, mai recent, ale celor care au afectat populația în urma seismelor din Turcia și Siria.

Bogdan Rădulescu: Unde se află origine acestor neglijențe administrative sub formă continuată, de la epoca Ceaușescu până azi, în privința evaluării eficiente, lucide, a riscurilor seismice în București?

Matei Sumbasacu: În toți acești ani, din 1977 până în zilele noastre, am încercat să înfrumusețăm această poveste despre cutremure. Totul a pornit cu dezinformarea despre cutremurul din 1977 și mai ales după ședința lui Ceaușescu din 4 iulie 1977. Atunci când oamenii erau cu adevărat panicați și când trecuseră printr-o adevărată dramă, conducerea țării le servea o mare minciună.

Veneau așa-numitele echipe de reparații, dădeau cu un maglavais pe pereții apartamentelor și din casa scării, și ziceau că blocul este sigur, că locatarii pot sta liniștiți, că toată clădirea este asigurată împotriva seismelor. Evident că oamenii nu credeau în poveștile acestea și teama lor creștea pentru că ei erau cei care trebuiau să continue să trăiască și să doarmă în acele clădiri afectate de cutremur.

Atunci li s-au livrat tot felul de mituri: că toate edificiile în care stau, după reparații, pot rezista la un cutremur de 9 grade, că blocurile lor au fost puse pe bile pentru a face față șocului seismic, că a fost aplicată o așa-zisă ”tencuială antiseismică” etc. Toate aceste povești, care au fost inventate de Securitate și pe care noi le-am îmbrățișat ca societate, fiindcă aveam o nevoie psihologică de ele, au fost rapid îmbrățișate de populație pentru a-și liniști conștiința.

Toate aceste povești inventate atunci dăinuie până în zilele noastre. Ele ne-au ajutat doar să intrăm într-o amorțeală, nefundamentată pe date certe și pe nimic concret, o amorțeală care s-a perpetuat până azi, când, la 46 de ani de la cutremurul acela, să continuăm să tot vorbim despre aceleași clădiri vulnerabile la seism, despre care vorbea la vremea lui inginerul Gheorghe Ursu în scrisoarea adresată postului Europa Liberă, și să fim în aceeași situație, poate mai rău, decât cea după cutremurul din 4 martie 1977.

Avem de atunci clădiri nereparate, neconsolidate, despre care nu a vorbit nimeni și despre care noi trăim cu impresia că ele sunt sigure din punct de vedere al rezistenței la cutremur. Din punctul meu de vedere, adevărata latură perversă a problemei este acest sentiment care s-a inoculat oamenilor cum că aceste clădiri sunt sigure și că ei pot locui liniștiți în ele. Este extrem de greu să scoți din capul oamenilor o asemenea poveste.

Aceste mituri ale falsei rezistențe la cutremure s-au perpetuat deja la a doua generație. Se poate vorbi chiar de o anume inerție culturală care, după 1990, a continuat să avanseze. Există în continuare șefi de asociații de locatari, șefi de scări care, cu mare seninătate, le spun noilor cumpărători de apartamente sau noilor chiriași că blocul lor a fost făcute cu nu știu ce proiect japonez antiseism.

Circulă încă tot felul de informații false care se diseminează în societate, care ne țin pe loc și scad din apetitul locatarilor de a se apuca de consolidări reale, serioase, în acele clădiri, pentru a se pune cu adevărat la adăpost de riscul unor seisme. Toate aceste informații false îi determină pe oameni să ignore pericolul în care se află.

Aceasta este fața nevăzută, dacă vreți, a deciziilor criminale ale lui Ceaușescu după ședința din 4 iulie 1977, adică perpetuare acestei moșteniri mitologice antiseismice. O asemenea moștenire de povești mincinoase despre o iluzorie rezistență la cutremure ne-a ținut pe loc până acum și despre care vorbim poate prea puțin, și ale cărei implicații sunt mult mai grave decât ne place nouă să credem.

Asociația pentru Reducerea Riscului Seismic pe care o conduceți a făcut niște analize pe această temă de mare actualitate. Studiind politica publică de reducere a riscului seismic, având la dispoziție unele date necunoscute de opinia publică, puteți să ne spuneți ce anume v-a șocat mai mult?

Lucrurile care ne-au șocat pe noi încă de la început, de când am fondat Asociația Re: Rise, au fost în special aceste date reale despre clădirile din București vulnerabile la seism, date care se ascund cu iresponsabilitate și care nu sunt comunicate clar publicului.

Un element absolut evident sunt clădirile încadrate în categorii de urgență. În anii ’90, am avut câteva mii de clădiri despre care niște experți au decis că sunt prioritare pentru consolidare. Experții spuneau că aceste clădiri ar trebui consolidate în doi, cinci, sau maxim zece ani. Mă refer la categoriile ”Urgență 1”, ”Urgență 2” și ”Urgență 3”.

În 1996, s-a făcut trecerea la clase de risc seismic fără a se asigura o grilă de evaluare. Practic, peste noapte, așa, ”din pix”, cum se spune, noi rămăsesem fără niciun fel de clădiri cu probleme în București. A fost cea mai eficace metodă de ”reducere a riscului seismic” din România. ”Reducere” pe hârtie, evident.

În această logică strâmbă, dacă edificiile vulnerabile la seism nu mai apăreau în documentele oficiale, asta însemna că ele nu mai există. Dacă în data de 4 octombrie 1997 mai știam încă, din documente anterioare, că mii de clădiri din București erau în pericol de colaps, câteva zile mai târziu, după ce a intrat ordinul 770 în vigoare,  am uitat de toate aceste clădiri și a trebuit să începem să le re-expertizăm.

Până în ziua de azi, avem clădiri în categorii de urgență consemnate pe listele Primăriei Generale a Municipiului București care, din punct de vedere oficial, legal, nu mai există. Ele nu au fost clasificate după sistemele de azi.

Vorbim de 1.500 de astfel de clădiri în Capitală care sunt în pericol de colaps la un nou cutremur, la care experții s-au uitat și au decis starea lor, dar care, oficial, după standardele de azi, trebuie re-expertizate. Aceasta a fost una dintre principalele chestiuni care pe noi, cei de la Re: Rise, ne-a șocat.

Cu riscul de a părea poate cinic, ați putea evalua realist, în cifre, riscul unui eventual cutremur de magnitudine mare care s-ar putea abate asupra Bucureștiului, risc exprimabil în termeni de morți și clădiri distruse?

Avem date parțiale, așa că orice scenariu am imagina, va fi unul cu un grad mare de incertitudine. Și, chiar dacă am avea la dispoziție toate datele, tot ar fi incertitudine, pentru că sunt multe lucruri pe care nu le știm. Dar putem să facem recurs la regula de trei simplă, pentru a explica mai ușor.

Ca atare, ne putem gândi la cutremurul din 4 martie 1977, la contextul în care el a venit și, simplificând foarte-foarte mult, ca să avem o trasabilitate în acest scenariu, putem să formulăm astfel: cutremurul din 1977 ne-a prins cu vreo 300-400 de clădiri din București, care fuseseră deja afectat de cutremurul din 1940 și lăsate de atunci nereparate și neconsolidate. Din aceste 300-400 de clădiri, au căzut 30. Asta înseamnă 10% dintre ele.

Acum, în București avem cam 3.000 de clădiri – estimăm noi, nu suntem siguri – care au fost afectat atât de cutremurul din 1940, cât, mai ales, de cutremurul din 1977. Acestea au rămas, repet, nereparate și neconsolidate.

Din aceste 3.000 de clădirii absolut vulnerabilizate, dacă luăm în considerare că vor pica 10% dintre ele, procent similar cu cel din 1977, acest lucru va însemna aproximativ 300 de clădiri care s-ar putea prăbuși în București la un nou cutremur. Ceea ce ar însemna o reală catastrofă. Sau, mai precis, la cutremurul din 1977 a fost o reală catastrofă. La un nou cutremur, ar fi de zece ori mai mult. 

Este un scenariu atât de simplu pe care îl putem elabora, atât ne permite realitatea datelor pe care le avem până acum. Nu vreau să intrăm în calcule mai sofisticate pentru că nu am face altceva decât să inducem în eroare opinia publică. E un scenariu cu un grad mare de incertitudine, dar este singurul care ne este accesibil.

La fel, dacă facem din nou comparație cu situația din 1977,  atunci când am avut în mod oficial declarați peste 1.400 de oameni uciși de cutremur, ne gândim că un viitor cutremur de magnitudine mare în București ar putea provoca moartea a peste 10.000 de oameni, ceea ce ar fi evident dramatic.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV VIDEO | Inginerul care a demascat cu prețul vieții ordinul criminal al lui Ceaușescu din 1977. ”Dacă dărâmăm toată Capitala, va fi frumos”

EXCLUSIV VIDEO | Ordinul criminal al lui Ceaușescu dat la patru luni după cutremurul din 1977. ”A doua zi s-a curățat tot și s-au plantat panseluțe. Acei oameni au fost îngropați de vii”. De ce minciunile dictatorului încă pot face victime în centrul Capitalei la un seism peste 7 

EXCLUSIV VIDEO | Seismolog român în Japonia: ”România trebuie să fie pregătită pentru cutremure care pot fi și cu magnitudini mari. Sunt clădiri cu probleme și asta trebuie să preocupe”

EXCLUSIV | Gheorghe Pătrașcu, fost arhitect-șef al Capitalei: „O catastrofă se poate produce și în București la un cutremur mare, dar nu cu efectele din Turcia”