LIVE UPDATE – EXCLUSIV | Andrew și Tristan Tate, alături de o fostă polițistă, reținuți pentru 24 de ore în dosarul de trafic de persoane deschis pe numele celor doi frați. Precizările DIICOT + VIDEO de la percheziții și ieșirea de la audieri / Tribunalul București decide dacă îi arestează pe frații Tate
Procurorii DIICOT au descins, joi, la locuința unei foste polițiste din București, care ar face parte din gruparea specializată în trafic de persoane a fraților Tristan și Andrew Tate. Cei doi britanici sunt suspectați că ar fi exploatat mai multe tinere, prin intermediul unui studio de videochat amenajat în apropierea vilei lor din Pipera.
UPDATE 10 – Frații Tristan și Andrew Tate au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, vineri, alături de fost polițista implicată în dosarul în care sunt acuzați de trafic de persoane.
UPDATE 9: Făptuitorii își așteaptă sentința
Cei doi frați și fost polițistă se află în sala de judecată a Tribunalului București și așteaptă sentința în cazul lor, mai precis dacă vor fi arestați preventiv pentru 30 de zile sau vor fi eliberați.
În cazul uneia dintre persoane a expirat deja ordonanta de reținere expirata, dar nu a părăsit sala.
Avocatul fostei polițiste nu a făcut nicio declarație la ieșirea din sala de judecată, în fața jurnaliștilor, spunând că se grăbește.
UPDATE 8: La ora 18.00 ar expira ordonanțele de reținere, astfel încât este de așteptat ca instanța să se pronunțe cât mai curând.
UPDATE 7 – Procesul a fost întrerupt, a fost luată decizia de a schimba translatorul, care nu ar fi tradus corespunzător declarațiile celor doi frați.
UPDATE 6, ora 14.45. Procesul fraților Tate a început.
UPDATE 5 – La ora 14.30, procesul fraților Tate încă nu a început. Cei doi se află în boxa arestaților. Procesul ar fi trebui să înceapă deja, dar este așteptat traducătorul de limbă engleză (frații Tate sunt cetățeni britanici).
UPDATE 4: Tribunalul București decide vineri dacă îi arestează pe frații Andrew și Tristan Tate.
UPDATE 3 – Comunicatul DIICOT cu privire la acest caz:
„În cauză s-a reținut că, la începutul anului 2021, 4 suspecți (doi cetățeni britanici și doi cetățeni români) au constituit un grup infracțional organizat în vederea comiterii pe teritoriul României, dar și al altor state, precum SUA și Marea Britanie, a infracțiunii de trafic de persoane.
Persoanele vătămate au fost recrutate de cetățenii britanici prin inducere în eroare cu privire la intenția de a întemeia o relație de căsătorie/concubinaj și existența unor sentimente reale de iubire (metoda «loverboy»).
Acestea au fost ulterior transportate și adăpostite în imobile din județul Ilfov unde, prin exercitarea de acte de violență fizică și constrângere psihică (prin intimidare, supraveghere constantă, controlul și invocarea de pretinse datorii), au fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării prin intermediul unor platforme de socializarede material având un astfel de caracter și prin supunerea la executarea unei munci, în mod forțat, în scopul obținerii de beneficii financiare importante constând în sumele de bani obținute ca urmare a accesării materialelor de către utilizatori.
Până în prezent, au fost identificate 6 persoane vătămate care au fost exploatate sexual de grupul infracțional organizat.
Cu privire la infracțiunea de viol s-a reținut că, în luna martie 2022, o persoană vătămată a fost constrânsă, în două ocazii diferite, de un suspect prin exercitarea de violențe fizice și presiuni psihologice să întrețină relații sexuale.
La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au fost conduse, în vederea audierii, 4 persoane despre care există bănuiala rezonabilă că sunt implicate în activitatea infracțională.
În urma audierilor, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore față de cele 4 persoane”.
UPDATE 2 – Frații Tate și fosta polițistă, reținuți pentru 24 de ore
Potrivit surselor GÂNDUL, au fost emise mandate de reținere pentru 24 de ore pentru frații Tate, dar și pentru fosta polițistă implicată în acest caz.
UPDATE – S-au încheiat perchezițiile în cazul fraților Tate, acuzați de trafic de persoane alături de o fostă polițistă. Toți cei trei făptuitori au fost duși la sediul DIICOT pentru audieri.
IMAGINI DE LA PERCHEZIȚII:
Știrea inițială:
În acest caz, anchetatorii au descins pentru prima dată la adresa din Pipera a fraților Tristan și Andrew Tate în data de 11 aprilie, când la Ambasada SUA s-a primit o reclamație cu privire la faptul că o femeie cu cetățenie americană ar fi ținută cu forța la reședința acestora.
Inițial, ancheta a fost făcută de polițiștii ilfoveni, care au descins imediat la locuința acestora, într-un dosar deschis sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, pentru lipsire de libertate și viol.
Cu această ocazie, autoritățile române au aflat că britanicii aveau un studio de videochat, care funcționa într-o clădire situată la aproximativ 500 de metri de vila lor. Acolo au fost găsite mai multe tinere, între care și femeia cu cetățenie americană, dar și o tânără din Republica Moldova.
Cele două ar fi spus atunci că erau ținute împotriva voinței lor, după ce ar fi fost racolate printr-o metodă folosită în mod uzual de traficanții de persoane, cunoscută sub denumirea generică de „loverboy”.
În acest sens, tânăra din America ar fi declarat că l-a cunoscut pe Tristan Tate prin intermediul unei rețele de socializare, iar acesta ar fi sedus-o și ar fi convins-o să-și ia bilet de avion și să vină în România.
Aceasta și-ar fi abandonat iubitul și ar fi venit să locuiască alături de britanicul milionar, însă s-ar fi trezit amenințată și obligată să lucreze ca model de videochat. Speriată, aceasta și-a contactat fostul prieten, care, la rândul său, a anunțat Ambasada SUA la București.
După ce și-au dat seama că probele descriu infracțiuni asimilate criminalității organizate, procurorii de la Buftea au declinat competența către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Anchetatorii i-au așteptat pe frații Tate să revină în România
Timp de nouă luni, procurorii antimafia au pus cap la cap toate probele ridicate din vila fraților Tate și de la studioul de videochat, pentru a putea să demonstreze că acuzațiile formulate, la audieri, de către presupusele victime ale acestora sunt reale.
Surse apropiate anchetei au declarat, pentru Gândul, că la scurt timp după finalizarea expertizelor informatice, autoritățile au așteptat momentul potrivit pentru prinderea fraților Tate, care erau mai tot timpul plecați din țară.
După ce au văzut, inclusiv pe rețelele de socializare, că aceștia sunt împreună în România, procurorii DIICOT au mobilizat trupele speciale ale Jandarmeriei și au descins, în forță, la vila lor din Pipera, dar și la alte adrese.
Sursele citate au precizat că una dintre percheziții a vizat o fostă polițistă de la Secția 7, care a părăsit însă Poliția Capitalei și s-a apucat de videochat.
Aceasta este acuzată că, în afara faptului că lucra cot la cot cu restul modelelor, ar fi avut grijă să pună presiune pe fetele ținute în studio împotriva voinței lor. Femeia a fost ridicată și dusă la sediul DIICOT, pentru audieri.