EXCLUSIV | Frații Tristan și Andrew Tate, anchetați de cel mai dur procuror DIICOT. Magistratul l-a băgat la pușcărie pe sângerosul traficant de droguri Marian Bejan și a soluționat dosarul Colectiv

Publicat: 30 12. 2022, 14:34
Actualizat: 30 12. 2022, 14:39

Frații Tristan și Andrew Tate sunt anchetați de unul dintre cei mai duri procurori DIICOT. Magistratul s-a aflat la coordonarea unora dintre cele mai grele dosare și a fost păzit de trupele speciale după ce ar fi primit amenințări cu moartea, în urma obținerii arestării sângerosului traficant de droguri Marian Bejan.

După primele descinderi care au avut loc, în primăvară, frații Tristan și Andrew Tate păreau convinși de faptul că anchetatorii nu dețin probe suficiente și se așteptau la o clasare a dosarului care privea infracțiuni de trafic de persoane și viol.

Ca urmare, cei doi britanici au continuat să pozeze pe rețelele de socializare în oameni de afaceri de succes, care trăiesc într-o vilă somptuoasă, conduc mașini în valoare de sute de mii de euro și se relaxează în vacanțe alese în locații exclusiviste.

În realitate, spun surse din rândul anchetatorilor, frații Tate se foloseau de această opulență pentru a atrage mai ușor tinere cărora le promiteau relații serioase, dar care, în final, ajungeau să fie exploatate sexual, metodă infracțională cunoscută sub numele de „loverboy”.

Ce nu știau însă Tristan și Andrew Tate era că dosarul care, timp de nouă luni, părea că bate pasul pe loc, era coordonat chiar de procurorul-șef al Serviciului de Combatere a Traficului de Persoane din cadrul DIICOT, Rareș Petru Stan.

Surse judiciare au dezvăluit, pentru Gândul, că Rareș Petru Stan este unul dintre cei mai duri procurori antimafia, care s-a ocupat de dosare celebre, printre care și cel privind incendiul din clubul Colectiv, dar și de cauze cu un grad de risc deosebit de ridicat.

Sursele citate au precizat că procurorul Stan a coordonat ancheta în cazul grupării care, din 2017 și până în noiembrie anul trecut, ar fi furat motorină în valoare de două milioane de dolari din baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu, dar s-a ocupat și de dosarul în care au fost arestați Marian Bejan, considerat unul dintre cei mai periculoși traficanți de droguri din România, și membrii grupării controlate de acesta, din care făcea parte și ofițerul antidrog Robert Badea.

Conform anchetatorilor, în timp ce instrumenta dosarul în care Bejan era acuzat, pe lângă traficul de droguri, și de patru tentative de asasinat, Rareș Petru Stan ar fi primit amenințări cu moartea și ar fi fost păzit, 24 de ore din 24, de luptători ai Brigăzii Speciale a Jandarmeriei „Vlad Țepeș”, antrenați inclusiv pentru misiuni antitero.

„Nu sunt suficienți procurori DIICOT pentru investigarea traficului de persoane”

Rareș Petru Stan declara, la data de 22 octombrie, în cadrul dezbaterii „Împreună împotriva traficului de persoane”, că procurorii DIICOT sunt prea puțini, iar dotările logistice sunt și ele insuficiente, în contextul numărului foarte mare de dosare penale înregistrate.

„Traumele suferite de victimele traficului de persoane produc efecte asupra persoanelor implicate în prevenirea și combaterea acestui fenomen. E un domeniu evitat, vă dau exemple: am constatat că există un deficit de resurse umane, respectiv procurori și polițiști implicați în lupta împotriva traficului de persoane. Am identificat situații în care, la o populație de aproximativ un milion de cetățeni sau la nivelul unui birou teritorial, își desfășoară activitatea doi polițiști dedicați în combaterea traficului de persoane, alături de unu sau doi procurori”, spunea atunci procurorul-șef Rareș Stan.

Frații Tristan și Andrew Tate au fost reținuți, joi, de procurorii DIICOT, împreună cu două tinere românce, pentru constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și viol.

Gândul a publicat primele imagini, în exclusivitate, după reținerea fraților Tristan și Andrew Tate, precum și a celor două românce, toți fiind scoși încătușați din sediul DIICOT, joi noapte, după mai multe ore de audieri, și duși în arestul Poliției Capitalei. (Imaginile, precum și mai multe informații despre dosarul fraților Tate, AICI)

Aceștia sunt acuzați că, împreună cu cele două românce, una dintre ele fiind fostă polițistă la Secția 7 din București, „au constituit un grup infracțional organizat în vederea comiterii pe teritoriul României, dar și al altor state, precum Statele Unite ale Americii și Marea Britanie, a infracțiunii de trafic de persoane”.

Primele informații despre implicarea unei foste polițiste din București în gruparea de trafic de persoane a fraților Tristan și Andrew Tate au fost publicare de Gândul în exclusivitate, joi, imediat după perchezițiile și ridicarea celor doi britanici de la vila lor din Pipera. (Mai multe informații, AICI)

Anchetatorii au arătat că au fost identificate, până acum, șase victime, toate recrutate prin metoda loverboy.

„Acestea au fost ulterior transportate și adăpostite în imobile din județul Ilfov unde, prin exercitarea de acte de violență fizică și constrângere psihică (prin intimidare, supraveghere constantă, controlul și invocarea de pretinse datorii), au fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării prin intermediul unor platforme de socializare de material având un astfel de caracter și prin supunerea la executarea unei munci, în mod forțat, în scopul obținerii de beneficii financiare importante constând în sumele de bani obținute ca urmare a accesării materialelor de către utilizatori”, a anunțat DIICOT.

Procurorii cer vineri arestarea preventivă a fraților Tristan și Andrew Tate, precum și a celor două românce care ar fi sprijinit gruparea de trafic de persoane.


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Andrew și Tristan Tate, alături de o fostă polițistă, reținuți pentru 24 de ore în dosarul de trafic de persoane deschis pe numele celor doi frați. Precizările DIICOT + VIDEO de la percheziții și ieșirea de la audieri

Povestea de viață neromanțată a fraților Andrew și Tristan Tate. Cum mâncau resturi de la KFC și cine i-a scos din sărăcie | VIDEO

„The Sun” citează „Gândul” în scandalul „Frații Tate”. Legătura cu Greta Thunberg și cutiile de pizza

Ce scrie presa internațională despre cazul fraților Tate. Cei doi sunt reținuți pentru 24 de ore și acuzați de trafic de persoane