EXCLUSIV | Horia Blidaru, consilier la Parlamentul European: „Putin s-a visat Petru cel Mare și este pe cale să sfârșească drept groparul Rusiei”

Horia Blidaru, consilier la Parlamentul European și coordonatorul Europolis Forum Bruxelles, a vorbit, într-un interviu pentru Gândul, despre ce s-a schimbat în ecuația puterii de pe scena politică internațională și a explicat de ce Putin a făcut, prin atacarea Ucrainei pe 24 februarie 2022, una dintre marile greșeli ale istoriei. Expertul în politici europene consideră că „aventura imperialistă în care Putin a aruncat Rusia” a declanșat cea mai dificilă provocare pentru ordinea mondială creată după 1989.

Horia Blidaru consideră că Putin a distrus, prin ordinul atacării Ucrainei, tot ce construise pentru sine și pentru Rusia în cei 22 de ani de putere.

Expertul speră ca peste toate atrocitățile și ororile comise de Rusia în Ucraina – exemplul concret fiind episodul Bucea – să nu se aștearnă niciodată uitarea și impunitarea.

TRAGEDIE Un avion de mici dimensiuni, cu 10 persoane la bord, s-a PRĂBUȘIT peste mai multe magazine din centrul unui oraş turistic din Brazilia

21:16

EXTERNE Un om al străzii din Germania a trecut de la agonie la extaz și invers, după ce a primit o MOȘTENIRE mare. S-a îmbătat și a pierdut banii într-o gară

20:00

„Merkel și Sarkozy s-au opus, la Summit-ul de la București (2008), intrării Ucrainei și Georgiei în NATO”

Reporter: Ce s-a schimbat în ecuația internațională de când Rusia a atacat Ucraina?

Horia Blidaru: Aventura imperialistă în care Putin a aruncat Rusia a declanșat cea mai dificilă provocare pentru ordinea mondială creată după 1989. Să ne amintim că invazia Ucrainei a început la 15 ani de la discursul prin care Putin – la Conferința pentru Securitate de la Munchen – a contestat deschis modelul unipolar și a anunțat intenția Rusiei de a reveni ca actor major în arena internațională.

Apoi, a început să-și pună în aplicare planul, profitând de complezența mercantilă germano-franceză. Merkel și Sarkozy sunt cei care s-au opus, la Summit-ul de la București, din aprilie 2008, intrării Ucrainei și Georgiei în NATO. Încurajat, în august același an, Putin a atacat Georgia, ocupând Abhazia și Osetia de Sud.

Au urmat ocuparea Crimeei, în februarie 2014, și trimiterea de trupe ruse în Libia și Siria. Dacă n-ar fi fost, anul trecut, riposta promptă și fermă a SUA, poate că am fi asistat la o reeditare a neputinței europene în fața agresorului dezlănțuit. Sunt momente care nu trebuie uitate, fiindcă din această succesiune de slăbiciuni occidentale s-a hrănit noul expansionism rusesc.

Permisivitatea arătată Rusiei de-a lungul timpului și neimpunerea unor limite clare pentru domnia lui Putin a dus, în mare parte, la ceea ce vedem astăzi în Ucraina. Războiul a venit la pachet cu consecințe imediate surprinzătoare pentru fiecare din cei vizați.

Kievul a rezistat atacului într-un mod nu doar eroic, ci și de o eficiență greu de anticipat,  în timp ce „Rusia n-a mai obținut din martie 2022 niciun succes pe front, iar lumea democratică a strâns rândurile, depășindu-și diviziunile.

NATO s-a dovedit o alianță indispensabilă și cu o forță de reacție la polul opus diagnosticului cel puțin bizar, de «moarte cerebrală», pus de președintele Macron cu trei ani înaintea invadării Ucrainei. Nu în ultimul rând, UE și-a asumat costurile sancțiunilor impuse Rusiei, pentru a pune capăt dependenței energetice și a slăbi finanțarea armatei invadatoare.

Imaginea de ansamblu este necesară pentru a înțelege de ce «autonomia strategică» a Europei este o teză îngropată. Războiul din Ucraina ne arată brutal că Europa nu poate sta pe propriile picioare, nici militar, nici energetic.

Sunt cele două planuri vitale în lumea de azi și în ambele ne salvează numai alianța transatlantică. Una e realitatea și cu totul altceva sunt himerele unor cancelarii europene care fie nu-și pot accepta căderea în irelevanță, fie nu înțeleg că un plan de afaceri nu echivalează cu un plan de pace.

„Din fundătura ucraineană, Rusia nu va ieși nici măcar cu o anvergură regională”

Cum l-ați descrie astăzi, la mai bine de un an de când Rusia a atacat Ucraina, pe Vladimir Putin? Cum a sperat țarul rus să fie și cum este, de fapt?

Putin a distrus, prin ordinul atacării Ucrainei, tot ce construise pentru sine și pentru Rusia în 22 de ani de putere. S-a visat Petru cel Mare și e pe cale să sfârșească drept groparul Rusiei.

Înainte de război, Moscova controla 42.000 de kilometri pătrați din Ucraina – Crimeea, Donetsk și Lugansk. În cel mai bun moment pentru ei din cursul ofensivei, în martie 2022, rușii au reușit să-și sporească de patru ori zona ocupată, ajungând să dețină 27% din teritoriul Ucrainei. Acum, mai controlează doar 15%.

Au meritat Donbas și litoralul Mării Azov pierderea de vieți omenești, a reputației militare, a profitului economic și a locului la masa marilor puteri de către Rusia? Putin a făcut una din marile greșeli ale istoriei.

În 2014, Obama califica Rusia drept putere regională, ceea ce i-a atras critici nu numai de la Kremlin, ci și de la Bruxelles, unde președintele Comisiei Europene, Juncker (Jean-Claude Juncker, președintele CE în perioada noiembrie 2014 – noiembrie 2019), a cerut tratament de la egal la egal pentru Rusia.

În partea noastră de lume, știam bine ce înțelege Rusia prin tratament egal. Din păcate, Vestul Europei s-a complăcut în ignorarea lecțiilor postbelice, de a căror povară dureroasă a fost ferit datorită armatei americane. Din fundătura ucraineană, Rusia nu va ieși nici măcar cu o anvergură regională.

„Ce valori tradiționale întruchipează Rusia lui Putin? Gulagul! „

Cât de greu este de dus lupta împotriva “războiului” de propagandă?

Pentru cei care am urmărit construcția mașinii de propagandă și diversiune rusă în deceniul ce a precedat războiul, e șocant că Rusia și-a sacrificat cu atâta ușurință această pârghie de influență ce devenise de o eficiență alarmantă. Cred că, pe termen lung, Rusia ar fi câștigat mult mai mult dacă ar fi mizat în continuare pe instrumentele războiului hibrid, nu pe forța brută.

Ororile de la Bucea anihilează, de acum, orice demers propagandistic. Cu o condiție: ca peste aceste atrocități să nu se aștearnă uitarea și impunitatea.

După 1989, am trecut prea ușor în noua eră, atât noi, în Est, bucuroși că am scăpat de comunism, cât și cei din Vest, ușurați de sfârșitul unui război pe care lideri raționali, de-o parte și de alta a Cortinei de Fier, au știut să-l mențină rece vreme de aproape jumătate de secol.

Dar sub regimurile de ocupație sovietică s-au petrecut crime în masă. Peste ele, după 1989, s-a așternut o uitare veselă, din care s-a nutrit noul imperialism rus, inclusiv cu concursul harnic al atâtor idioți utili din toată Europa, privați de învățăturile istoriei.

Acum, prin discursul antioccidental, Putin încearcă să-și prezinte agresiunea armată drept confruntare pentru valori tradiționale și, altă culme a cinismului, pentru normele de drept internațional. E sinistru!

Ce valori tradiționale întruchipează Rusia lui Putin? Gulagul! Lagărele staliniste de concentrare și cadavrele batjocorite pe străzi ale civililor ucraineni – astea sunt expresia valorilor întrupate de Rusia putinistă.

E revoltător să auzi indivizi vorbind de solidaritate ortodoxă cu Rusia. Biserica patriarhului Kiril e orice, numai biserică creștină nu! Și asta încă de când s-a lăsat aservită și folosită de statul rus, care era mânat de două considerente foarte pragmatice: masele aveau nevoie de un substitut ideologic după comunism și biserica era singura instituție rusă căreia îi mai rămăsese autoritate în spațiul ex-sovietic.

„China se vrea marele câștigător al confruntării dintre Rusia și Occident”

Se vorbește foarte mult despre o ascensiune a Chinei, în tot acest context internațional. A venit vremea afirmării Chinei ca mare putere?

China se vrea marele câștigător al confruntării dintre Rusia și Occident. De la un mandat prezidențial la altul, Xi Jinping s-a îndepărtat de sfatul lui Deng Xiaoping pentru o prezență discretă a Chinei în relațiile internaționale, în așteptarea momentului potrivit. Iată că Jinping consideră că a venit vremea afirmării Chinei ca mare putere.

Discursul său la al XX-lea Congres al Partidului Comunist, toamna trecută, și cel după realegerea pentru al treilea mandat, în martie, au marcat o deplasare a accentului dinspre creșterea economică către problematica securității. E prima dată, după mult timp, când un lider chinez se legitimează în plan militar, nu ideologic ori economic.

”Să facem din armată un mare zid de oţel” – aceste cuvinte sunt un avertisment îngrijorător în perspectiva obiectivului fixat la Congresul al XIX-lea, în 2017: China vrea să devină prima putere a lumii până în 2049, la centenarul fondării Republicii Populare. Acest proiect presupune, inevitabil, ”reunificarea” cu Taiwan, fie pe cale pașnică, fie prin folosirea forței, după cum a și avertizat președintele chinez la congresul din octombrie.

Flota militară chineză a ajuns să o depășească, numeric, pe cea americană, în schimb SUA își păstrează superioritatea aeriană și capacitatea de a proteja libera circulație maritimă planetară prin portavioanele și bazele sale militare.

Din 2010, când a depășit Japonia, China a devenit a doua mare putere economică a lumii, iar din 2020, întrecând Rusia, este al doilea mare producător de armament, în ambele cazuri fiind surclasată de SUA.

Și mai este un plan în care China se manifestă tot mai ofensiv: cel diplomatic. În primul rând, este parteneriatul cu Rusia, în dauna boicotului occidental, parteneriat dozat foarte pragmatic de Beijing, care beneficiază de reorientarea la preț scăzut a exporturilor de materii prime rusești, dar refuză trimiterea de sprijin militar Moscovei.

Deja a reușit o surpriză anul acesta, intermediind reconcilierea Iranului cu Arabia Saudită, după șapte ani de relații diplomatice întrerupte între cele două puteri, șiită și sunnită, din Orientul Mijlociu – a cărui supremație și-o disputau în confruntările prin interpuși din Irak, Siria, Liban și Yemen.

Este o acțiune de mare putere a Chinei într-o zonă care era, în mod tradițional, apanajul diplomației americane. China a speculat diminuarea interesului american pentru zona Golfului și își consolidează relația cu cele două țări, care, alături de Rusia, sunt primele sale surse de hidrocarburi.

Rămâne de văzut cum va juca în continuare Xi Jinping cartea ofensivei chineze. E de bănuit că o va face cu mai mult tact decât Putin și, de aceea, poate, cu mai mulți sorți de izbândă.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | China, între Rusia și Occident. Analist geopolitic: ”Nu va deveni cea mai mare putere în curând, dar își permite să aștepte”

Autor

Mara Răducanu

Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul ... vezi toate articolele