EXCLUSIV | ICCJ a decis ridicarea controlului judiciar în dosarul lui Dan Tudorache. Avocat: „Au fost trei ani grei! Nu are avere nejustificată”
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis ridicarea controlului judiciar eliberând bunurile de un milion de euro. Acestea au reprezentat cauțiunea instituită în dosarul deschis de ANI cu privire la averea fostului edil Dan Tudorache. Această decizie a fost luată după ce, luni, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat, într-un raport, nevinovăţia deputatului PSD Dan Tudorache, fost primar al Sectorului 1. Cazul acestuia a fost clasat.
Tudorache a fost cercetat din anul 2021, după autosesizarea instituţiei, pe baza unor informaţii din presă. Referindu-se la această decizie, avocatul Mihai Drăgan a declarat, în exclusivitate pentru Gândul, că “au fost trei ani foarte grei, însă acest proces încă nu s-a terminat, vom vedea curând și o o decizie finală din partea judecătorilor”.
“Ce este bine e că deja am primit niște răspunsuri de care instața e obligată să țină cont și anume, ANI a stabilit că Dan Tudorache nu are avere nejustificată. Trebuie precizat că ANI a verificat și averea doamnei Adina Tudorache, chiar dacă cei doi sunt divorțați din 1993, și a ajuns la aceeași concluzie, și anume că averea dânsei se justifică. De fapt, averea lui Tudorache era imaginea sa care a fost făcută praf într-un atac sistematic, furibund, care a început cu furtul alegerilor din 2020 de la Sectorul 1 și despre care instituțile statului nu au finalizat nicio anchetă!”, a subliniat, pentru Gândul avocatul Mihai Drăgan.
După cum Gândul a informat opinia publică, decizia ANI a venit în plic la biroul parlamentar.
„Astăzi am primit decizia ANI în plic, la biroul parlamentar. Deci s-a clasat cazul. M-au cercetat pe nişte informaţii din presă. Au verificat din februarie 2021 până în octombrie 2023 şi au spus că nu există nicio probă şi au clasat dosarul. S-au autosesizat, aşa mi-au spus, aşa este în raport, în baza unor informaţii din presă. Au verificat averea şi au văzut clar că nu am nicio problemă, că sunt în regulă”, a precizat Dan Tudorache.
Fostul edil a afirmat că imaginea lui a fost prejudiciată foarte mult.
„Imaginea mea a fost prejudiciată foarte mult, a fost călcată în picioare. O să vorbesc cu avocaţii mei în perioada următoare, nu am luat nicio decizie în acest moment”, a declarat deputatul PSD.
Potrivit raportului ANI, la data de 03.02.2021, Agenţia s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că Dan Tudorache, primarul Sectorului 1 Bucureşti, „a realizat o avere mai mare decât veniturile realizate”.
„În urma finalizării evaluării efectuate în lucrarea privind pe Tudorache Daniel, primarul Sectorului 1 Bucureşti, nu au fost identificate diferenţe semnificative în sensul prevederilor art, 18 din Legea nr. 176/2010”, subliniază raportul de evaluare al ANI în concluzii, unde se anunţă că s-a dispus clasarea acestui caz.
CITEȘTE ȘI: