EXCLUSIV | Imagini șocante din timpul măcelului de la Foișorul de Foc, între bandele de motocicliști. S-a tras ca în Vestul Sălbatic

Publicat: 16 07. 2023, 08:00

O serie de capturi video realizate de anchetatorii care au cercetat incidentele violente produse cu o lună în urmă, în București, în timpul unui atac organizat de membrii Hells Angels, arată cât de brutală a fost încleștarea între membrii bandelor de motocicliști. În imagini se vede clar cum un bărbat îndreaptă pistolul și trage, fără șovăială spre pieptul unuia dintre atacatori.

Probele strânse de anchetatorii care cercetează incidentele violente care au avut loc, la jumătatea lunii trecute, în București, între două bande de motocicliști, arată ce se întâmplă, de fapt, în spatele unor cluburi moto din România.

Cu toate că Hells Angels și Bandidos sunt, în străinătate, organizații criminale deosebit de periculoase, reprezentanții din România au acționat relativ discret până anul trecut, când liderul Hells Angels România a fost arestat și extrădat în SUA. Acesta intenționa, împreună cu doi neozeelandezi, să ducă în SUA nu mai puțin de 400 de kilograme de cocaină, iar alte 10 kilograme avea de gând să le dea în România.

Chiar și așa, clubul a continuat să funcționeze în voie, cu toate că, în șoaptă, pasionații de motociclete din țară vorbeau despre taxe de protecție, trafic de droguri și alte infracțiuni grave, despre care victimele nu aveau curaj să sufle un cuvânt.

O parte a acestei realități a ieșit la iveală la jumătatea lunii trecute, când o gașcă formată din 12 motocicliști ai  Hells Angels au mers să-i dea o lecție lui Dragoș Furtună, patronul unui lanț de restaurante din București, despre care știau că urmează să înființeze, în România, o filială Bandidos.

La fel ca și Hells Angels, Bandidos este un club temut, din Mexic și până în țările nordice, unde se ocupă cu toată gama de infracțiuni asimilate criminalității organizate, iar între cele două organizații există o rivalitate fără leac, la nivel mondial.

De aceea, Hells Angels România ar fi primit ordin de la liderii clubului mamă din SUA să oprească înființarea Bandidos în țara noastră. Ca urmare, după mai multe avertismente, motocicliștii l-au atacat pe Furtună la unul dintre resturantele sale, situat în zona Foișorul de Foc.

Au lovit victima cu ciocanul

Aceștia l-au atacat pe liderul Bandidos, care, inițial, a încercat să scape cu fuga. Din planșa foto depusă de anchetatori la dosar, reiese că Furtună nu s-a lăsat cu una, cu două. După ce ar fi cerut să i se aducă „geanta cu pistolul”, bărbatul apare în imagini în timp ce îndreaptă arma spre pieptul unul motociclist Hells Angels care vine în urmărirea lui cu casca pe cap și trage relaxat.

Surse judiciare au declarat, pentru Gândul, că arma respectivă este, însă, una neletală și era deținută în condiții legale.

În același timp, alte imagini puse la dispoziția procurorilor scot în evidență violența atacului, care, de altfel, a și fost încadrat la tentativă de omor, după ce Dragoș Furtună a fost lovit cu un ciocan în cap și înjunghiat în picior.

De aceea, cazul a fost preluat de Serviciul Omoruri, iar după mai multe verificări, opt persoane au fost ridicate și aduse la audieri.

În cele din urmă, s-a cerut arestarea preventivă pentru șapte persoane, între care și un cadru militar cu misiuni în străinătate. Dacă, inițial, magistrații Tribunalului București au hotărât faptul că membrii bandei de motocicliști pot fi cercetați și sub control judiciar, procurorii au atacat decizia la Curtea de Apel București, iar șase au fost arestați preventiv. În timp ce pe angajatul MApN, judecat separat de instanțele militare, au hotărât să-l lase în libertate.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Cine sunt motocicliștii Hells Angeles care au bătut cu ciocanul un patron de restaurant. Pentru anchetatori a fost o mare surpriză

Opt motocicliști din banda Hells Angels au fost ridicați de polițiștii bucureșteni. Suspecții sunt audiați la Serviciul Omoruri