Prima pagină » Actualitate » EXCLUSIV | În ce stadiu este proiectul noului Stadion Dinamo și ce avize îi lipsesc. CNI: „Estimăm că vom avea licitație până la sfârșitul anului”

EXCLUSIV | În ce stadiu este proiectul noului Stadion Dinamo și ce avize îi lipsesc. CNI: „Estimăm că vom avea licitație până la sfârșitul anului”

EXCLUSIV | În ce stadiu este proiectul noului Stadion Dinamo și ce avize îi lipsesc. CNI: „Estimăm că vom avea licitație până la sfârșitul anului”

Într-un răspuns pentru Gândul, Compania Națională de Investiții (CNI) a explicat în ce stadiu este proiectul privind construirea noului stadion Dinamo. Potrivit companiei, în prezent  se așteaptă mai multe avize de la mai multe instituții, printre care și Primăria Capitalei. De asemenea, proiectul nu are stabiliți indicatorii economici, adică valoarea exactă a investiției. În plus, demolarea actualei arene trebuie făcută de Clubul Dinamo, iar în ceea ce privește licitația pentru construirea stadionului, aceasta ar putea fi organizată până la sfârșitul anului.

Potrivit CNI, proiectul noului stadion Dinamo așteaptă „ultimele avize” de la mai multe instituții.

„În prezent se așteaptă emiterea ultimelor avize necesare, cerute prin certificatul de urbanism nr. 399 din 10.05.2022, în vederea completării documentației pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici. Dintre acestea amintim avizul de la Agenția pentru Protecția Mediului București, de la Comisia Tehnică de Circulație din Primăria Municipiului București, precum și de la Brigada Rutieră din cadrul IGPR, precum și de la FRF”, au transmis, pentru Gândul, reprezentanții CNI.

Potrivit sursei citate, după obținerea avizelor se va demara procedura de aprobare a sumelor necesare pentru investiție.

Banii, aprobați în ședință de Guvern

„În perioda următoare, după obținerea avizelor necesare, se va demara procedura de aprobare a indicatorilor tehnico-economici care implică parcurgerea mai multor etape, respectiv: Avizare în Consiliul tehnico-Economic al CNI, Avizare în Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Dezvoltării, Avizare în Consiliul Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Naţional şi Locuinţe, prezentare și aprobare proiect de hotărâre în ședință de Guvern. Ulterior, CNI demarează procedura de achiziție publică pentru contractarea lucrărilor de proiectare și execuție”, se arată în răspunsul CNI.

În ceea ce privește procedurile de achiziție publică, adică licitația pentru atribuirea proiectului propriu-zis, de construire a stadionului, acestea ar putea putea fi organizate până la sfârșitul anului, potrivit CNI.

Când ar putea începe lucrările

Practic, potrivit surselor Gândul, după atribuirea contractului, compania câștigătoare va demara construcția noului stadion, care ar putea începe anul viitor, în primăvară, asta dacă licitația va decurge normal, fără probleme, și dacă Dinamo va reuși să demoleze actuala arenă, clubul având această obigație.

„Precizăm că în sarcina beneficiarului final, CS Dinamo, vor reveni lucrările de demolare ale actualei arene”, se arată în răspunsul CNI.

Sursa citată mai arată că detaliile proiectului, respectiv facilități și dotări, vor fi stabilite după obținerea tuturor avizelor.

„Referitor la valoarea investiției și ce anume va prevede proiectul noii arene din punct de vedere al funcțiunilor, dotărilor și facilităților, sumele finale și detaliile finale vor putea fi stabilite doar după emiterea tuturor avizelor”, se mai arată în răspunsul celor de la CNI.

La acest moment, principalele caracteristici ale noii arene sunt:

  • Capacitate de 25.000 de locuri
  • Arena va avea și spații dedicate mai multor discipline sportive ale CS Dinamo, nu doar fotbal (pentru box, haltere, judo, scrimă, lupte, atletism)
  • Posibilitate de omologare pentru categoria 4 UEFA
  • Valoare estimate: peste 700 de milioane de lei.

Recomandarea video

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate