EXCLUSIV | Istoricul Adrian Cioroianu: „Cel mai negru scenariu ar fi ca Putin să atace țările baltice. Ar duce la un război nuclear de proporții mondiale”

Publicat: 21/03/2022, 17:13
Actualizat: 21/03/2022, 17:29

Istoricul Adrian Cioroianu a analizat, pentru Gândul, cele peste trei săptămâni de război din Ucraina și explică ce planuri are Rusia pe termen lung. Fostul ministru al Afacerilor Externe consideră că o decizie de intrare a Rusiei în țările baltice ar duce automat la un război mondial, chiar „un război nuclear mondial”. Istoricul este de părere că Vladimir Putin profită și de pasivitatea poporului rus, care, în mare parte, nu cunoaște realitatea din Ucraina.

„Din păcate, asistăm deja la un model care se instituie, acesta al asedierii unor orașe, și apoi bombardarea lor. Ce se întâmplă acum la orașul – port Mariupol, personal cred că face parte din planul pe termen lung al ocupării lui, și, ulterior de creare a  unui coridor care să lege acest oraș de Crimeea, practic o securizare a Crimeei. Cred că viitoarele negocieri, dinspre partea Rusiei, se vor rezuma la recunoașterea de către ucraineni a acestei realități din teren, și anume: Crimeea să rămână a Rusiei, dar și acest coridor care să o lege de Rusia”, a explicat pentru Gândul Adrian Cioroianu.

Potrivit istoricului, Rusia s-ar putea apropia foarte mult de gurile Dunării.

„Rămâne să vedem ce se va întâmpla și în cealaltă parte, în privința portului Odesa, să vedem dacă rușii vor încerca să asedieze și acest oraș, iar asta ne interesează și pe noi în mod direct, pentru că Odesa este foarte aproape de gurile Dunării, de Republica Moldova. Ar trebui să fim atenți”, declară Cioroianu.

Potrivit fostului ministru de Externe, o eventuală intrare a Rusiei în țările baltice ar duce la un război mondial.

„Dacă Putin continuă această campanie, și atacă Țările Baltice, NATO cu siguranță va interveni, și așa va începe un război mondial.

Nu văd însă cum ar putea explica Vladmir Putin o astfel de decizie, să atace o țară membră NATO. Nu văd ce justificări ar mai putea găsi. În ceea ce privește bombardarea Ucrainei, Putin le-a spus concetățenilor săi că ucrainenii fac genocid în Donbas. Dar, teoretic, președintele rus ar putea găsi orice justificare pentru atacarea țărilor baltice, inclusiv legată de sancțiunile economice, ca o conspirație a Occidentului împotriva Rusiei.

Acesta este cel mai negru scenariu cu putință, pentru că ar duce, evident, la un război mondial, un război nuclear de proporții mondiale, pentru că NATO ar fi obligată să intervină”, explică Cioroianu.

Cât de mult îl ajută pe Vladimir Putin pasivitatea poporului rus?

„Este limpede că îl ajută foarte mult, cel puțin în ceea ce privește anexarea Crimeei, majoritatea cetățenilor au fost absolut de acord. În privința războiului, o bună parte din populație nu are informația elementară legată de ce se întâmplă în realitate în Ucraina”, este de părere Cioroianu.

Istoricul consideră că Rusia nu se aștepta la o rezistență atât de mare din partea Ucrainei.

„Rușii se aștepau ca ucraineneii să depună armele, să dispară președintele Zelensky, dar e limpede că a existat o schimbare de strategie. Eu nu cred povestea cu trimiterea la înaintare a celor slabi, ca apoi să vină profesioniștii. Nu, pur și simplu, n-au putut să rezolve problema în două-trei zile”, declară Adrian Cioroianu.

Ce-l poate opri pe Putin?

„Nimeni nu are răspunsul la această întrebare. Un scenariu ar fi să fie oprit din interior, este ceva tradițional la ruși. Dar, repet, facem doar scenarii în acest moment”, conchide Adrian Cioroianu.

Citește și: EXCLUSIV | Ioan Mircea Pașcu, fost ministru al Apărării: „Rusia a terminat stocurile de muniție inteligentă / S-a împotmolit, dar va continua să distrugă”

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Când scăpăm de vortexul polar şi ninsori. Jumătate din ţară, paralizată de zăpezi
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligație pentru șoferi. Regulă pentru cei cu mașini second-hand. Se verifică neapărat
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Noor Inayat Khan, prințesa spioană. A strigat „Libertate” înainte să fie împușcată în cap de...