Prima pagină » Actualitate » EXCLUSIV | Jandarmii care păzesc ambasadele, nevoiți să-și facă nevoile în sticle. IGJR: „Au fost identificate soluții temporare”

EXCLUSIV | Jandarmii care păzesc ambasadele, nevoiți să-și facă nevoile în sticle. IGJR: „Au fost identificate soluții temporare”

EXCLUSIV | Jandarmii care păzesc ambasadele, nevoiți să-și facă nevoile în sticle. IGJR: „Au fost identificate soluții temporare”

Jandarmii desemnați să păzească sediile ambasadelor sunt obligați să-și facă nevoile în sticle pe care le varsă la canal atunci când nu-i vede nimeni. În alte situații, aceștia sunt înlocuiți și transportați la restaurantele sau barurile din apropiere, unde cer voie la toaletă. 

Amplasate, în general, în cele mai luxoase zone ale Capitalei, ambasadele sunt păzite, la exterior, de către angajații Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București (DGJMB). Totuși, cu toate că o tură este de 12 ore, foarte puține obiective de acest gen sunt prevăzute cu toalete ecologice, în condițiile în care, fiind considerate teritorii străine, militarii nu au acces în interior.

Surse din cadrul Jandarmeriei Române au dezvăluit, pentru Gândul, că, în lipsa toaletelor ecologice, luptătorii aflați în misiune de pază sunt nevoiți să folosească sticle din plastic, pe care le varsă apoi, discret, la cel mai apropiat canal.

Sursele citate au precizat că șefii direcți nu sunt străini de această situație, iar acest gen de rezolvare există dintotdeauna, însă, fiind cadre militare, jandarmii nu au protestat niciodată.

Legat de acest subiect, Jandarmeria Română a răspuns, la solicitarea Gândul, că este adevărat faptul că, în general, nu există toalete pentru personalul de pază, dar ori de câte ori au nevoie, jandarmii pot să anunțe și sunt schimbați imediat pentru a li se permite să caute o toaletă disponibilă.

O tură durează 12 ore

„Durata programului pentru o tură de lucru este, de regulă de 12 ore, însă, pe parcursul executării serviciului, la solicitare, jandarmii sunt înlocuiți ori de câte ori este nevoie.

Pe timpul executării serviciului, jandarmii  nu pot folosi grupurile sanitare aflate în incinta misiunilor diplomatice, existând un număr redus de obiective prevăzute cu grupuri sanitare puse la dispoziția jandarmilor de misiunile diplomatice, igienizarea acestora fiind asigurată de către personalul de serviciu al instituției respective.

La obiectivele unde nu există toalete, pentru satisfacerea nevoilor fiziologice de către jandarmi, la nivelul instituției au fost identificate soluții temporare, în sensul că aceștia sunt înlocuiți în serviciu în vederea deplasării în diferite locații din proximitatea obiectivului”, a explicat Jandarmeria Română.

Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate armele subordonate acestuia, în special Poliția ... vezi toate articolele

Citește și