Prima pagină » Actualitate » EXCLUSIV | Legiștii au stabilit de ce a murit Mihnea Vasiliu, fostul director al publicațiilor din grupul de presă Ringier România

EXCLUSIV | Legiștii au stabilit de ce a murit Mihnea Vasiliu, fostul director al publicațiilor din grupul de presă Ringier România

EXCLUSIV | Legiștii au stabilit de ce a murit Mihnea Vasiliu, fostul director al publicațiilor din grupul de presă Ringier România

Medicii de la Institutul Național de Medicină Legală au stabilit, în urma necropsiei, cauza morții lui Mihnea Vasiliu, fostul director general al grupului de presă Ringier România. Potrivit primelor concluzii ale necropsiei, decesul s-a produs în urma unui infarct miocardic acut, au spus, pentru Gândul, surse din INML.

Mihnea Vasiliu știa că avea probleme de sănătate și lua medicamente pentru afecțiunile de care suferea. Medicii urmează să facă și analiza toxicologică, care va stabili dacă cele două tipuri de tratament pe care le lua ar fi putut avea efecte opuse și ar fi putut duce la producerea infarctului miocardic, au precizat, pentru Gândul, surse judiciare.

Anchetatorii îi vor audia atât pe membrii familiei lui Mihnea Vasiliu, cât și pe medicii care i-au prescris tratamentele, acte procedurale necesare în cadrul dosarului deschis de procurori, ancheta fiind făcută de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei.

Mihnea Vasiliu a murit, joi 27 iulie, în recepția hotelului Ramada, din Sectorul 1. Medicii de pe ambulanță l-au resuscitat timp de aproximativ o oră și jumătate, însă nu au mai reușit să îl salveze.

Acesta avea probleme cardiace, iar în urmă cu aproximativ două săptămâni ar fi suferit un atac de cord, așa cum ar fi spus chiar fiica acestuia, cu care era când i s-a făcut rău.

Fostul director al Ringier România, trust din care fac parte și publicațiile Libertatea și Gazeta Sporturilor, a mers, joi, la hotelul Ramada. Potrivit unor surse judiciare, Mihnea Vasiliu s-ar fi dus să-și vadă fiica și fosta soție, care se cazaseră la hotelul respectiv.

I s-a făcut rău în timp ce vorbea cu fiica lui

Sursele citate au precizat că, în timp ce stătea de vorbă cu fiica lui în recepție, Mihnea Vasiliu, în vârstă de 57 de ani, ar fi început să se simtă rău. Inițial, fostul director al publicațiilor Libertatea și Gazeta Sporturilor ar fi spus că nu are nevoie de intervenția unei ambulanțe, dar pentru că starea lui de sănătate se înrăutățea cu fiecare minut, ar fi cerut, la un moment dat, ajutor medical urgent.

Până când medicii au ajuns la hotel, acesta și-a pierdut cunoștința. Surse medicale au precizat că echipajul SMURD l-a găsit pe Mihnea Vasiliu fără puls, iar timp de o oră și jumătate s-a încercat, fără succes, resuscitarea pacientului.

Mihnea Vasiliu era un nume cu greutate în presa românească

Decesul a venit la scurt timp după ce Mihnea Vasiliu, general manager de peste 12 ani al grupului de presă Ringier România, ar fi decis să se retragă.

Oficial, este vorba despre o despărțire ”amiabilă”, Mihnea Vasiliu transmițând că dorește să exploreze ”noi oportunități”, iar grupul de presă Ringier precizând că îi este ”recunoscător” acestuia pentru întreaga activitate desfășurată.

Potrivit surselor Gândul, plecarea lui Vasiliu de la vârful grupului de presă Ringier a avut loc după ce compania a prezentat concluziile unui audit independent în cazul sinuciderii jurnalistei Iulia Marin de la Libertatea.


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Cum a murit Mihnea Vasiliu, fostul director al Ringier România. S-a stins dintr-o dată, chiar sub ochii fiicei sale

EXCLUSIV | Mihnea Vasiliu, șeful Libertatea și Gazeta Sporturilor, dat afară de Ringier! Culisele unei ”despărțiri amiabile” și prețul ”tăcerii”

Recomandarea video

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu ar fi fost jefuită! Ce obiecte lipsesc din averea fostei ministre a Justiției, după ce a fost amplu percheziționată
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Dorinel Umbrărescu anunță public câți kilometri din Autostrada Moldovei vor fi gata în 2026
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Cum încearcă Vlad Pascu să scape de pedeapsa de 10 ani cu executare! S-a dus direct la CEDO și dă vina pe…
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
De ce nu este sănătos să adormi cu televizorul pornit?