EXCLUSIV | Licitația ”Istoria românilor între Principate și Regat”, etapa I. Cu ce sume au fost adjudecate copia oficială a Convenției de la Paris (1858) și fotografia originală a lui Avram Iancu (VIDEO)

Publicat: 25 10. 2022, 12:08
Actualizat: 25 10. 2022, 12:08

This browser does not support the video element.

Casa de Licitații ”Historic” a organizat prima etapă a unei licitații impresionante – ”Istoria românilor între Principate și Regat”. Colecționarii și iubitorii de istorie au avut privilegiul de a descoperi o serie de documente cu o valoare istorică extraordinară, iar în centrul atenției s-a aflat copia oficială a Convenției de la Paris (1858), piatra de temelie a formării statului român modern, filă de istorie cu o valoare istorică extraordinară care nu s-a aflat, de-a lungul timpului, în posesia statului român.

Gândul prezintă informații în exclusivitate despre această primă etapă a licitației ”Istoria românilor între Principate și Regat”, organizată de Casa de Licitații ”Historic” – în valoare totală de 87.492 euro -, printre documentele care au fost adjudecate luni, 24 octombrie, aflându-se copia oficială a Convenției de la Paris (1858), dar și fotografia originală a lui Avram Iancu, ”Crăișorul munților”.

Celelalte două etape ale licitației ”Istoria românilor între Principate și Regat” se vor desfășura pe 26 și 27 octombrie, de la ora 19.

Cezar Florea, directorul Casei de Licitații ”Historic” și președintele Societății Române de Bibliofilie, a fost invitat, de altfel, în podcastul ”Altceva cu Adrian Artene”, acolo unde a vorbit despre documentele și obiectele impresionante care vor fi prezentate în cadrul licitației ”Istoria românilor între Principate și Regat”.

Convenția de la Paris (1858), adjudecată pentru suma de 31.000 de euro

În exclusivitate pentru Gândul, Cezar Florea – directorul Casei de Licitații ”Historic” – a declarat că statul român are drept de preempțiune în adjudecarea copiei oficiale a Convenției de la Paris, iar suma la care s-a ajuns în urma licitației este de 26.000 de euro plus taxele aferente, respectiv 31.000 de euro.

Numai că, mai precizează Cezar Florea, dacă statul român își va exercita dreptul de preempțiune, nu va plăti respectivele taxe, urmând a achita doar 26.000 de euro.

În ceea ce privește Convenția de la Paris din anul 1858, statul român – prin Arhivele Naționale – are drept de preempțiune. Dar trebuie specificat că acest drept de preempțiune nu oprește o licitație, ci o lasă să curgă. În clipa în care licitația se oprește la o anumită sumă – aseară, spre exemplu, s-a oprit la 26.000 de euro în cazul Convenției de la Paris – noi avem obligația ca în termen de 48 de ore să anunțăm Arhivele Naționale, pentru a vedea dacă vor fi de acord sau nu cu această sumă.

Cu taxele aferente, suma ajunge, pentru copia oficială a Convenției de la Paris, la 31.000 de euro. Dar statul român nu va plăti acele taxe, doar persoana care a adjudecat Convenția va plăti acele taxe. Arhivele Naționale beneficiază de o lege specială prin care noi nu avem dreptul să punem comision. Nu avem nicio problemă, din acest punct de vedere. Ne bucurăm că au arătat interes pentru acest document, realizând importanța acestuia din punct de vedere istoric”, spune Cezar Florea.

Cezar Florea, directorul Casei de Licitații ”Historic”: ”Cu taxele aferente, suma ajunge, pentru copia oficială a Convenției de la Paris, la 31.000 de euro”

”Mai mult, inclusiv Arhiva Ministerului de Externe ne-a transmis o cerere oficială pentru a scana documentul și pentru a-l trimite și dânșilor. În același timp, ne-a onorat faptul că multe instituții și-au arătat intenția de a participa la licitație și de a cere chiar și copii scanate ale Convenției de la Paris din 1858. Unicitatea acestui document este foarte importantă. Vom vedea dacă Arhivele Naționale vor avea bugetul necesar pentru a achita cei 26.000 de euro pentru copia oficială a Convenției de la Paris”, mai precizează Cezar Florea în exclusivitate pentru Gândul.

”Suntem în fața unui document pe care, din câte știu, nu îl are nicio instituție publică din România, deși un asemenea document ar trebui să stea la intrarea în Muzeul Național, unde să-ți arate cum, pe ce temei s-a născut România modernă

Academicianul Răzvan Theodorescu

Copia oficială a Convenției de la Paris (1858)

Fotografia originală a lui Avram Iancu, adjudecată pentru suma de 7.500 de euro

Cezar Florea a oferit informații și despre ”o fotografie originală – clasată deja – a lui Avram Iancu”, care a fost prezentată în timpul primei etape a acestei licitații.

”Este singura fotografie cu Avram Iancu, în rest sunt tot felul de butaforii sau de gravuri… Fotografia originală se află, acum, la noi”, a dezvăluit Cezar Florea, proprietarul Casei de Licitații ”Historic”, în exclusivitate pentru Gândul.

Fotografia lui Avram Iancu a fost adjudecată, marți seara, în timpul licitației ”Istoria românilor între Principate și Regat”, pentru suma de 7.500 de euro.

Fotografia lui Avram Iancu s-a vândut – incluzând și taxele – cu 7.500 de euro. Din punctul meu de vedere, cred că este cea mai scumpă fotografie și cea mai mică din punct de vedere al dimensiunii (10 x 6) care s-a vândut vreodată.

Noi am mai avut recorduri pe fotografii, cu Regina Maria, cu George Enescu, dar niciodată nu s-a ajuns, în România, la un astfel de preț pentru o singură fotografie. Este posibil să fie existat ceva asemănător, în materie fotografică, sau poate chiar un preț mai mare, la Constantin Brâncuși, dar dimensiunea fotografiei era mult mai mare decât aceasta

”Un amănunt foarte interesant – atunci când prețul pentru această fotografie a ajuns, rapid, la o astfel de sumă, toți ceilalți colecționari care erau înscriși nu au mai licitat, nu se așteptau la o asemenea desfășurare. S-a plecat de la 1.000 de euro”, a dezvăluit Cezar Florea pentru Gândul.

Avram Iancu, ”Crăișorul munților”

”11 albume de fotografii, îmbrăcate în piele, iar florile pictate pe coperte sunt realizate chiar de către Regina Maria”

Licitația ”Istoria românilor între Principate și Regat”, organizată de Casa de Licitații ”Historic”  aduce în atenția publicului și colecționarilor și alte documente de valoare indiscutabilă, printre care pot fi amintite pașaportul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, albumele cu fotografii ale Reginei Maria, geanta Hermes în care erau păstrate bijuteriile și decorațiile Regelui Ferdinand sau cărți provenite chiar din biblioteca poetului național Mihai Eminescu.

”Vorbim, totodată, despre 11 albume de fotografii, îmbrăcate în piele, iar florile pictate pe coperte sunt realizate chiar de către Regina MariaAlbumele conțin nu mai puțin de 4.300 de fotografii cu Regina Maria. 80% dintre acestea sunt necunoscute, nepublicate. În cadrul licitației «Istoria românilor între Principate și Regat» va fi prezentată și geanta Hermes în care Regele Ferdinand purta bijuteriile făcute de furnizorii Casei Regale a României, colanele și decorațiile sale, dar și portofele Hermes din anii `20 care i-au aparținut.

Vom prezenta, de asemenea, butonii din aur cu diamante ai Regelui Carol I, dar și – extrem de important – un aparat de fotografiat de… spion, se chema Minox Riga (n.red. – realizat de inventatorul german Walter Zapp și lansat în 1938). Este vorba despre primul aparat de spion din lume și poartă monograma Principelui Nicolae. Nu în ultimul rând, în timpul licitației va fi prezentat și ceasul de birou, din argint aurit, al Reginei Maria”, a mai declarat Cezar Florea, directorul Casei de Licitații ”Historic”, în exclusivitate pentru Gândul.


Citește și: