EXCLUSIV | Lovitură de teatru! Cine revendică în instanță o parte din averea de aproape 10 milioane de euro a Paulei Iacob

EXCLUSIV | Lovitură de teatru! Cine revendică în instanță o parte din averea de aproape 10 milioane de euro a Paulei Iacob
Nelu Iordache, partenerul de viață al fiicei Paulei Iacob, a fost omis cu desăvârșire din testamentul lăsat de aceasta
Publicat: 28/12/2023, 08:00

Au format un cuplu aproape 30 de ani, până când moartea i-a despărțit, dar i-a și dezbinat. Atunci când și-a făcut testamentul, fiica avocatei Paula Iacob, Ruxandra, și-a lăsat averea, estimată la aproape 10 milioane de euro, unei prietene și nu partenerului său de viață, Nelu Iordache. O decizie aparent surprinzătoare, despre care cunoscuții spun însă că ar fi fost îndreptățită, deoarece Nelu Iordache nu s-ar fi purtat tocmai frumos cu Ruxandra Iacob. În timp ce acesta are șanse mici de a recupera măcar o parte din averea iubitei sale, o rudă îndepărtată a soțului Paulei Iacob revendică în instanță moștenirea.

De-a lungul vieții, celebra avocată Paula Iacob a reușit să strângă o avere impresionantă, estimată la aproximativ 10 milioane de euro. După moartea acesteia, averea i-a revenit fiicei sale, Ruxandra, de profesie medic psihiatru.

Din păcate, Ruxandra, căreia apropiații îi spuneau Anda, nu s-a bucurat foarte mult timp de această avere fabuloasă. În urmă cu un an, ea a decedat în mod neașteptat în urma unui accident vascular cerebral, la doar 63 de ani. Deși nu erau căsătoriți, Anda avea o relație de aproape 30 de ani cu fostul avocat Nelu Iordache.

Inițial, s-a crezut că Anda Iacob nu a apucat să-și pună în ordine socotelile în privința averii sale, însă, de curând, a ieșit la iveală un testament făcut în secret, care pe unii apropiați i-a bulversat, în timp ce pentru alții nu a fost chiar o surpriză.

„A făcut bine Anda că i-a lăsat averea prietenei sale”

Conform testamentului, există un singur moștenitor al întregii averi, care nu este partenerul de viață al Andei Iacob, așa cum s-ar fi așteptat acesta. Fiica Paulei Iacob și-a lăsat averea unei vechi prietene.

În urmă cu puțin timp, Nelu Iordache declara pentru Gândul că decizia partenerei sale de viață a fost una cu totul neașteptată pentru el și că șansele de a intra în posesia averii ei sunt ca și inexistente, deoarece el și Anda Iacob nu erau căsătoriți.

În timp ce fostul avocat s-a arătat șocat de hotărârea parteneri sale de viață de a nu-i lăsa nici măcar un cent din averea de aproximativ 10 milioane de euro, unii apropiați ai cuplului nu au fost atât de surprinși. Dimpotrivă, ei spun că decizia fiicei Paulei Iacob a fost una înțeleaptă și că Nelu Iordache nu ar fi meritat să se bucure de averea acesteia.

”Domnul Nelu Iordache a intrat în cochilie, este supărat că nu i-a rămas lui averea, dar nu prea o merita. A făcut bine Anda că i-a lăsat averea prietenei sale, care este o femeie foarte de treabă. El nu se purta prea frumos cu Anda. Vă dați seama că, dacă aveau o relație ca lumea, i-ar fi lăsat lui averea”, ne-a spus o persoană din anturajul celor doi, care a preferat să-și păstreze anonimatul.

”Nu păstrase legătura cu niciuna din rudele lui”

Nelu Iordache nu este însă singurul care suspină după averea Andei Iacob. Recent, uriașa avere a fost revendicată și de Ion Iacob, o rudă îndepărtată a lui Nicolae Iacob, soțul avocatei Paula Iacob.

Apariția acestei rude care are pretenții la avere i-a surprins deopotrivă pe apropiații familiei Iacob.

”Din câte știu eu de la doamna Paula Iacob, domnul Iacob nu mai avea urmași sau cel puțin nu păstrase legătura cu niciuna din rudele lui”, ne-a spus o altă sursă, sub protecția anonimatului.

În anii ’90, Paula Iacob şi soţul ei au divorţat, dar au continuat să locuiască împreună în aceeași casă. Din punct de vedere legal, cea mai mare parte a averii îi aparţinea avocatei, dar și soțul ei deținea bunuri importante. Urmează ca anul viitor instanța să stabilească primul termen în proces.

Din ce se compune moștenirea Paulei Iacob

Averea Paulei Iacob, pe care fiica sa, Anda, i-a lăsat-o prin testament celei mai bune prietene, se ridică la aproximativ 10 milioane de euro.
Este vorba despre terenuri, apartamente, o vilă, tablouri, bijuterii și obiecte de artă de o valoare considerabilă, dar și mai multe conturi în valută:
• un teren în Sinaia;
• un teren ”imens” la Snagov;
• trei apartamente în Capitală – în zona Lizeanu, pe Calea Victoriei și pe bulevardul Titulescu;
• o vilă – evaluată la peste 1 milion de euro – pe strada Dobrogeanu Gherea, chiar în apropierea vilei lui Marcel Pavel;
• tablouri valoroase, semnate de pictori celebri, printre care Sabin Bălașa
• bijuterii vechi de familie;
• obiecte de artă;
• numeroase conturi în valută deschise la mai multe bănci.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Fostul avocat Nelu Iordache, după ce a fost lăsat fără avere de fiica Paulei Iacob. ”Rugați-vă pentru mine să nu mă țăcănesc!”

EXCLUSIV | Cine va moșteni averea de aproape 10 milioane € a avocatei Paula Iacob! Surpriza uriașă din testamentul fiicei sale

Claudia Voicu
Absolventă a Facultății de Jurnalism a Universității ”Hyperion”, și-a început cariera ca prezentator de știri radio, apoi s-a îndreptat către mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Repartitoarele de căldură, obligatorii din ianuarie 2025. Cum se schimbă factura la căldură
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?