EXCLUSIV | A fost identificată a opta victimă de la Ferma Dacilor, la 11 zile de la tragedie. Temperatura de iad care a distrus rămășițele

Publicat: 05 01. 2024, 19:40
Actualizat: 05 01. 2024, 22:34

Specialiștii de la Institutul Național de Criminalistică (INC) au identificat vineri resturile celei de-a opta victime ale incendiului de la pensiunea Ferma Dacilor. Este vorba despre Petru Ene (11 ani), care a ars alături de fratele său, Luca (16 ani) și de tatăl său, bodyguardul Lucian Ene, zis Pif (48 ani), care s-a aruncat în flăcări pentru a-și salva copiii.

Potrivit surselor Gândul, anchetatorii ar fi descoperit extrem de puține rămășițe la fața locului, temperatura în locul respectiv ajungând undeva între 1.700 și 1.900 de grade Celsius. S-a ajuns la această concluzie pentru că în locul unde au fost descoperite rămășițele respective erau și vase din ceramică topite, iar temperatura de topire a acelor vase era ]ntre 1.700 și 1.900 de grade.

Analizele și ancheta criminalistică au durat, de altfel, foarte mult, pentru că, de la momentul începerii căutărilor, cei care au intervenit spuneau că este dificil să deosebească rămășițele umanele de cele ale clădirii și ale obiectelor din interior.

Acţiunea de căutare a ultimei victime între ruinele rămase din Ferma Dacilor în urma incendiului devastator care a mistuit clădirea principală a pensiunii a fost extrem de dificilă, având în vedere că în zonă sunt doar resturi carbonizate, din care nu se distinge ce anume poate fi cadavrul unui om şi ce sunt materiale arse.

Astfel, analizele făcute la Institutul Național de Criminalistică pe rămășițele umane, despre care până acum câteva ore doar se credea că aparțin celei de-a opta victime, au confirmat ADN-ul lui Petru Ene (11 ani). Vorbim, așadar, despre fragmente osoase, care, în cursul zilei de vineri au fost identificate ca fiind umane, spun surse din anchetă. Rezultatele analizelor au fost trimise apoi către Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, care conduce ancheta.

Ipoteza cea mai probabilă privind declanșarea incendiului

Procurorii  arată în referatul pentru arestarea preventivă a administratorilor de la pensiunea Ferma Dacilor că ipoteza cea mai probabilă privind declanșarea incendiului care a dus la moartea a opt oameni este aprinderea unui televizor. De la acel televizor, focul s-ar fi extins la mai multe obiecte de plastic și apoi a cuprins toată clădirea. De altfel, magistrații au respins versiunile prezentate de patronul de facto al fermei Cornel Dinicu, inclusiv cea a incendierii intenționate, precizând că focul a izbucnit din interior spre exterior, fără a exista focare multiple.

De asemenea, procurorii au considerat puțin probabilă ipoteza unei țigări lăsate aprinse, având în vedere că focul a pornit dintr-o cameră unde dormeau doi copii și a afectat mansarda, nu bucătăria unde ar fi fost o altă sursă potențială de scântei.

Referatul cu propunere de arestare preventivă prezintă și mărturiile unor supraviețuitori de la pensiuni, printre care și copii.

Procurorii i-au reținut marți pe Cornel Dinicu și cei doi patroni ai firmei care deține oficial pensiunea Ferma Dacilor din Tohani. Este vorba despre Adrian Vitomir Ristin și Marian-Viorel Olteanu, care dețin în procente egale Ferma Dacilor Production SRL. În dosar sunt cercetați pentru fals intelectual și abuz în serviciu și fostul și actualul primar al comunei Gura Vadului. Cornel Dinicu se prezenta ca patron al pensiunii Ferma Dacilor, însă în acte pensiunea aparține firmei Ferma Dacilor Production SRL, în care Dinicu nu are oficial nicio calitate.

CITIȚI ȘI:

EXCLUSIV | Înțelegerea secretă pe care patronul de la Ferma Dacilor a avut-o cu procurorii care îl anchetează. Cornel Dinicu știa exact ce-l așteaptă

EXCLUSIV | Un cunoscut bodyguard din București și doi dintre copiii săi, morți în incendiul de la Ferma Dacilor. Bărbatul era chiar finul patronului

EXCLUSIV | Informații șocante după tragedia de la Ferma Dacilor: ”Acum o săptămână a luat foc bucătăria! La parter era chef cu interlopi, te speriai”

EXPERTUL criminalist Tudorel Butoi, despre incendiul de la Ferma Dacilor: ”Nimeni nu va putea vreodată să mă convingă că nu e mână criminală”