EXCLUSIV | Mii de apartamente ridicate în București de cele mai periculoase clanuri. De ce investesc grupările infracționale în construcțiile de blocuri
Liderii unora dintre cele mai periculoase clanuri din Capitală și-au investit banii în afaceri imobiliare. Surse din Poliție au explicat, pentru Gândul, că, de multe ori, investițiile de acest gen urmăresc spălarea sumelor mari de bani obținute, în general, din infracțiuni informatice, proxenetism, trafic de droguri și cămătărie. Printre grupările infracționale care au ridicat imobile în București se numără apropiați ai clanului Cămătaru, dar și Pian, Pietroi sau Ștoacă.
Tragedia provocată de cutremurele care au lovit Turcia și Siria, dar și seismele de suprafață care se țin lanț în Oltenia au ațintit privirile atât către clădirile cu risc seismic din Capitală, cât și către blocurile noi, ridicate în ultimii 15 ani de mai mulți dezvoltatori.
Surse din rândul anchetatorilor au dezvăluit că interesul lumii interlope pentru construcții a început aproximativ în urmă cu 15 ani, când tot mai mulți dintre liderii interlopi care, într-un fel sau altul, îi extorcau pe oamenii cu afaceri în construcții, s-au apucat, ei înșiși, să cumpere terenuri și să ridice blocuri.
În Sectorul 1, principalii constructori asociați lumii interlope au fost membrii clanurilor din localitatea Fântânele, cunoscuți, în trecut, ca samasari de mașini aduse din Germania și vândute, în țară, după modificarea, în prealabil, a indicatorului de kilometraj, în așa fel încât automobilul să pară mai puțin rulat.
Tot în Sectorul 1, spun anchetatorii, în spatele unor construcții s-ar afla clanul Liderică, grupare care, încă din anii ’90, a început să controleze cu autoritate piața prostituției din zona Gării de Nord.
În Sectorul 2, unul dintre liderii interlopi care s-ar fi lansat în afaceri imobiliare ar fi Ion Tănase, zis Geamai. Acesta ar fi avut o suprafață de teren pe malul lacului Pantelimon. În vara anului trecut, Geamai a fost ridicat de polițiști, după ce soția sa a anunțat că bărbatul a îngropat, în curtea casei, mai multe arme de foc și o cantitate importantă de muniție.
În ce privește Sectorul 3, cel mai cunoscut reprezentat al lunii interlope devenit dezvoltator imobiliar ar fi Vasile Fierbântu, alias Sile Pietroi, care ar fi în spatele unor imobile ridicate în zona Cățelu. Recent, numele lui Sile Pietroi a apărut într-un dosar de cămătărie instrumentat de DIICOT în care, printre victime, pe lângă mai mulți interpreți de muzică lăutărească a apărut și numele fotbalistului Gabriel Torje.
Bebică Ștoacă, jupân în Sectorul 4
Pe piața imobiliară din Sectorul 4, pe lângă foști lideri ai grupării Sportivilor, s-a făcut remarcat ginerele temutului Gheorghe Mustață, liderul galeriei FCSB. Cunoscut sub numele de Bebică a lui Ștoacă, tânărul ar fi ridicat un număr mare de blocuri, în zona Turnu Măgurele, la capătul bulevardului Constantin Brâncoveanu.
În Sectorul 5, unii dintre cei mai importanți interlopi care s-au implicat în construcții sunt apropiații Cămătarilor. Dintre aceștia s-a remarcat, spun anchetatorii, Dorel Cartofaru, care controlează Piața Pucheni și care ar fi construit din Sălaj până în Ferentari, dar și Ilie Ioniță, zis Zorilă.
Numele lui Zorilă a fost intens mediatizat, în 2018, când un bloc construit ilegal de acesta a luat foc din cauza instalației electrice improvizate chiar de către dezvoltator, în condițiile în care nu avea autorizație de construcție.
Din Sectorul 5, conform anchetatorilor, nu ar lipsi nici unele construcții ridicate de membrii clanului Pian, la marginea orașului, nu departe de Bragadiru, în proximitatea Penitenciarului Rahova.
Sectorul 6 a fost, mai degrabă, împărțit între gulerele considerate albe ale pieței imobiliare. Anchetatorii susțin că multe dintre construcțiile ridicate de membrii lumii interlope nu sunt profitabile, însă sunt utile pentru spălarea banilor ”la negru”, proveniți din infracționalitatea informatică, proxenetism și cămătărie.