EXCLUSIV. Militarul din Constanța deposedat de armă este cercetat pentru încălcarea consemnului. În momentul agresiunii, el urmărea o slujbă religioasă pe telefon, iar declarațiile lui sunt contradictorii (SURSE)

Publicat: 21 03. 2022, 15:30
Actualizat: 21 03. 2022, 16:08

Apar informații noi din ancheta desfășurată sub supravegherea procurorului militar de la Constanța, cu privire la modul în care un militar de la o unitate militară din Mamaia-Sat a fost deposedat de arma din dotare, de un agresor necunoscut. Militarul se numește Nicolae Vîlcu, are 35 ani și a fost audiat, însă s-a contrazis cu privire la anumite aspecte.

Conform surselor GÂNDUL, acesta este instabil în declarații, le-a tot schimbat și nu este cert nici acum unde se afla exact, în perimetrul unității, când a fost – așa cum susține chiar el – tâlhărit.

Militarul a oscilat să spună de la bun început ce făcea atunci când a fost surprins de persoana necunoscută, afirmând că s-a trezit cu acesta amenințându-l, ba chiar că i-ar fi pus și cuțitul la gât.

“Nu se știe exact dacă acest agresor l-a amenințat și verbal și mai ales ce cuvinte a folosit, dacă vorbea în limba română sau în altă limbă, iar acesta este totuși un element important care ar ajuta la identificare”, susțin sursele GÂNDUL.

Aceleași surse menționează că militarul nu a spus de la bun început că avea asupra lui telefon mobil, apoi a recunoscut că se uita pe telefon la o slujbă religioasă, dat fiind că tatăl acestuia ar fi preot. El a afirmat că în momentul atacului se afla în cabina de pază, după care a venit cu alte detalii, afirmând că se afla afară, în rond.

Cert este că, la această oră, militarul este cercetat pentru încălcare a consemnului. Conform regulamentului militar, acesta trebuia să se asigure că nu pătrunde nimeni în incintă, iar dacă observă o persoană suspectă, o somează și – în cazul în care aceasta nu se oprește și nu se identifică, ba mai mult, are intenția de a acționa violent – poate folosi arma din dotare, trăgând asupra persoanei necunoscute.

Deocamdată, nu există indicii că militarul era înțeles cu agresorul, însă această ipoteză nu a fost exclusă. Din unitatea militară au fost ridicate mai multe probe, procurorul solicitând și documentația legată de fișa postului și procedurile interne legate de paza unității.

Există în continuare filtre constituite de către IPJ Constanța, dar în lipsa unor informații clare despre agresor se caută “acul în carul cu fân”.

Arma şi muniţia au fost furate în cursul zilei de 19 martie 2022, de la o unitate militară din judeţul Constanţa

Arma şi muniţia au fost furate în cursul zilei de 19 martie, de la o unitate militară din judeţul Constanţa. În cursul zilei de 21 martie, arma a fost căutată mai multe ore și de scafandri în canalul Poarta Albă – Midia Năvodari, dar nu au dat de urma acesteia.

Potrivit comunicatului MApN, un militar de la Centrul 110 Comunicaţii şi Informatică din Mamaia-Sat a fost atacat prin surprindere, în seara de 19 martie 2022, în timp ce executa serviciul de pază în unitate.

“O persoană neidentificată, cu cagulă şi înarmată cu o armă albă, a intrat prin efracţie în perimetrul unităţii militare, în jurul orei 20.15, şi l-a atacat pe militar. Militarul, aflat în postul de pază, a aplicat procedurile legale, a opus rezistenţă în confruntarea corp-la-corp cu agresorul, dar a fost deposedat de arma din dotare şi de un încărcător cu 30 de cartuşe. După ce a intrat în posesia armei şi a muniţiei, agresorul a părăsit perimetrul unităţii (a sărit gardul), iar militarul agresat i-a anunţat de urgenţă pe comandantul corpului de gardă şi pe comandantul unităţii”, s-a transmis printr-un comunicat al Ministerului Apărării Naționale.


Citește și: