Ministrul AGRICULTURII după moțiune: La alegeri, USR nu va mai face pragul de 5%!
This browser does not support the video element.
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, se bucură că n-a trecut moțiunea celor de la USR, prin care se cerea demiterea sa pe motiv că a citat din fostul dictator Nicolae Ceaușescu. Mai mult, acesta era convins că nu va trece de votul parlamentarilor pe motiv că „este cea mai slabă moțiune depusă în ultimii patru ani.”
Florin Barbu rămâne în funcție datorită celor 149 de voturi pentru respingerea moțiunii care l-ar fi făcut să părăsească șefia Ministerului Agriculturii. Acesta spune că nu avea cum să treacă, având în vedere că documentul ar fi chiar „foarte simplu”.
Sigur că a picat, pentru că, în ultimii patru ani, a fost cea mai slabă moțiune depusă de un partid politic. S-au agățat de această moțiune, crezând că vor câștiga capital politic. Eu cred că, la Alegerile Parlamentare, cât și Europarlamentare, USR nu va mai face pragul de 5%, a declarat ministrul pentru Gândul, în exclusivitate.
Ministrul Barbu chiar a ironizat, în discursul său, această moțiune. Potrivit acestuia, i s-a potrivit foarte bine denumirea de „moțiune simplă”: „Vorbim de această moțiune simplă? Chiar simplă, fără conținut.”, a mai spus Barbu.
Citește și:
Moțiunea a picat/Ministrul AGRICULTURII: Pe mine, întotdeauna, m-a ajutat Dumnezeu
Ministrul AGRICULTURII după moțiune: La Alegeri, USR nu va mai face pragul de 5%!