EXCLUSIV | O fostă ”sclavă sexuală” a fraților Tate, umilită chiar în sediul Poliției Voluntari. Conducerea IPJ Ilfov a declanșat o anchetă internă

Publicat: 27 01. 2023, 07:00

O femeie care a reușit să fugă din studioul de videochat din Pipera al fraților Andrew și Tristan Tate ar fi fost umilită chiar în sediul Poliției Voluntari, unde se refugiase și unde ceruse sprijinul anchetatorilor. Victima ar fi fost jignită de Luana Alexandra Radu, fosta polițistă de la Secția 7, despre care procurorii DIICOT au arătat, în referatul cu propunere de arestare preventivă, că obișnuia să le bată pe fetele care nu munceau așa cum își doreau cei doi britanici.

În 29 octombrie 2021, C.D.P., una dintre tinerele exploatate sexual în studioul de videochat din Pipera, a fugit cu hainele de pe ea și s-a oprit direct la Poliția Orașului Voluntari. Aceasta s-ar fi plâns că abia a scăpat din mâinile Luanei Radu, care ar fi bătut-o.

Potrivit unor surse judiciare, în sediul Poliției Voluntari ar fi ajuns și Luana Radu, care i-ar fi adus o pungă din plastic în care se aflau o parte din lucrurile victimei, mai puțin bunurile de valoare, despre care reclamanta ar fi menționat că au rămas la studioul de videochat al fraților Tate.

Sursele citate au precizat că, deși polițistul care luase declarația femeii era de față, Luana Radu, care înainte să se apuce de videochat avea gradul de subinspector și lucra în cadrul Secției 7 din București, la Biroul Cercetări Penale,  ar fi jignit-o și i-ar fi vorbit într-un mod cel puțin nerespectuos.

La scurt timp după incident, polițistul ar fi chemat-o pe C.D.P. pentru audieri și ar fi încercat s-o determine să-și retragă plângerea. Pentru că victima a refuzat, dosarul a fost abandonat și a zăcut în sertarele Poliției Voluntari până în 17 ianuarie 2023, când a fost solicitat de procurorii DIICOT.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov, ofițerii Serviciului Control Intern au demarat verificări cu privire la modalitatea de desfășurare a atribuțiilor de serviciu de către polițiștii orașului Voluntari, referitor la eventuala protejare a intereselor fraților Tate.

Frații Andrew și Tristan Tate, alături de Georgiana Naghel și Luana Alexandra Radu, au primit primele mandate de arestare preventivă pe 30 decembrie 2022, după ce, cu o zi înainte, fuseseră reținuți de procurorii DIICOT, în urma perchezițiilor la vila lor din Pipera și la studioul de videochat.

Procurorii se tem că frații Tate ar putea să fugă

În 20 ianuarie, la cererea procurorilor, Tribunalul București le-a prelungit mandatele de arestare preventivă cu încă 30 de zile, din 29 ianuarie până pe 27  februarie. Chiar dacă decizia nu este definitivă și a fost deja contestată de avocații fraților Tate, aceștia rămân în arest cel puțin până pe 28 ianuarie, ultima zi din primul mandat de arestare.

Vineri, Curtea de Apel București urmează să decidă dacă Andrew și Tristan Tate, precum și cele două complice ale acestora rămân în arest preventiv sau din 29 ianuarie vor fi puși în libertate ori plasați în arest la domiciliu.

Procurorii DIICOT au reușit să convingă judecătorul de la Tribunalul București să le prelungească fraților Tate mandatele de arestare argumentând că, lăsați liberi, aceștia ”pot exercita un control psihic asupra victimelor”.

Procurorii mai spun că frații Andrew și Tristan Tate ar putea fugi din România dacă ar fi eliberați din arest. În context, procurorii DIICOT s-au folosit de o declarație mai veche a unuia dintre cei doi milionari excentrici, în care arăta că are conturi în 19 țări ale lumii și ar putea zbura folosind mai multe pașapoarte.

”Dacă greșesc și Anglia mă vrea în pușcărie, pot zbura cu un pașaport nigerian sau american, sau englez, sau polonez, sau estonian. Am conturi bancare în 19 țări”, au citat procurorii în referat declarația unuia dintre frații Tate.

Argumentele și probele aduse de procurorii DIICOT au convins instanța Tribunalului București să le prelungească mandatele de arestare preventivă cu încă 30 de zile, iar judecătorul a considerat că lăsarea lor în libertate ”ar crea riscuri reale pentru buna desfășurare a procesului penal”.

Victimele erau bătute și obligate să lucreze la videochat

Andrew și Tristan Tate sunt acuzați că, în 2021, „au constituit un grup infracțional organizat în vederea comiterii pe teritoriul României, dar și al altor state, precum Statele Unite ale Americii și Marea Britanie, a infracțiunii de trafic de persoane”.

„Victimele au fost ulterior transportate și adăpostite în imobile din județul Ilfov unde, prin exercitarea de acte de violență fizică și constrângere psihică (prin intimidare, supraveghere constantă, controlul și invocarea de pretinse datorii), au fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării prin intermediul unor platforme de socializare de material având un astfel de caracter și prin supunerea la executarea unei munci, în mod forțat, în scopul obținerii de beneficii financiare importante constând în sumele de bani obținute ca urmare a accesării materialelor de către utilizatori”, potrivit DIICOT.


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Polițiști din Voluntari, suspectați că i-au ajutat pe frații Tate să scape de unele acuzații. Fosta polițistă Luana Radu ar fi fost omul de legătură

EXCLUSIV | Mărturia lui Andrew Tate despre femeia din Republica Moldova care îl acuză de viol. Ce făcea când a cunoscut-o la Londra și de ce i-a cerut sute de mii de euro. ”Voia să devină celebră pe TikTok”

De ce vor procurorii ca frații Tate să mai stea în arest încă 30 de zile: ”Un control psihic permanent asupra victimelor, inclusiv prin recurgerea la acte de violență manifestate constant”

EXCLUSIV VIDEO | Avocatul lui Andrew și Tristan Tate rupe tăcerea și vorbește despre fisuri în probele din dosarul de trafic de persoane: “Am solicitat Parchetului confruntarea victimelor cu inculpații”. Dezvăluirea bombă a lui Eugen Vidineac: ”Nu sunt căsătoriți, dar au copii în România”