Prima pagină » Actualitate » EXCLUSIV | Palmierul, avizul și defrișările. Av. Radu Dinulescu: „Nicușor Dan se răzbună pe primari. E aberant să spui că niște copaci sunt ilegali”

EXCLUSIV | Palmierul, avizul și defrișările. Av. Radu Dinulescu: „Nicușor Dan se răzbună pe primari. E aberant să spui că niște copaci sunt ilegali”

EXCLUSIV | Palmierul, avizul și defrișările. Av. Radu Dinulescu: „Nicușor Dan se răzbună pe primari. E aberant să spui că niște copaci sunt ilegali”

Avocatul Radu Dinulescu, fost șef al Departamentului Juridic din Primăria Capitalei, a analizat, pentru Gândul, conflictele din ultima perioadă pe care primarul general le-a avut cu primarii de sectoare, de la scoaterea palmierilor din Piața Unirii, până la refuzul de eliberare a unui aviz de defrișare în Sectorul 6.

Potrivit avocatului Radu Dinulescu, toate conflictele pe care Nicușor Dan le-ar alimenta cu primarii de sectoare ar fi de fapt „polițe” plătite edililor de sectoare.

„Situația cu palmierii, dacă nu ar fi umoristică, este tragică. Și aici avem exemple și la Paris, pe malul Senei, unde sunt plantați astfel de arbori, de care se bucură în fiecare vară toridă cetățenii Parisului, dar și zeci de mii turiști. Și în Praga sunt plantați palmieri. Sunt, iată, și orașe mai nordice decât Bucureștiul. Adică ideea de a scoate palmierii pentru că ei nu sunt proprii temperaturii și climei de la noi este o prostie fără margini. Arată clar modul primarului general de a se răzbuna pe anumiți primari de sector”, a declarat pentru Gândul avocatul Radu Dinulescu.

Fostul șef al Departamentului Juridic din Primăria Capitalei este de părere că un protocol pentru plantarea palmierilor putea fi obținut oricând de Primăria Sectorului 3 de la ALPAB.

Radu Dinulescu: „Pentru ce să se supere ALPAB că cineva plantează niște copaci?!”

„Este aberant să spui că niște copaci sunt plantați ilegal, în condițiile în care ce nu avea de fapt primarul Sectorului 3 este un protocol cu Administrația Lacuri Parcuri București, document care putea fi făcut oricând, protocolul putea fi dat și după, fiind vorba de niște copaci, nu construcții. Pentru ce să se supere ALPAB că cineva plantează niște copaci?! Iar cei care au scos copacii nu erau muncitorii de la ALPAB, ci erau muncitorii de la Trustul de Construcții al Municipiului București. Din câte știm cu toții, Compania Trustul de Construcții se ocupă de realizarea lucrărilor publice de tip drumuri și poduri. Ce treabă au ei cu plantatul sau cu scosul copacilor? Și dacă ar fi avut treabă, ar fi avut numai contractual, ei nu puteau să vină să facă acea acțiune decât dacă aveau un contract cu Municipiul București”, explică Radu Dinulescu, care mai spune că scoaterea palmierilor a fost o mare pierdere de imagine pentru Nicușor Dan, „mai ales că el susține spațiile verzi cu obstinație”.

Potrivit lui Radu Dinulescu, Nicușor Dan s-ar răzbuna și pe Ciprian Ciucu, după ce edilul Sectorului 6, în calitate de lider PNL București, a redactat la începutul anului „Decalogul” pentru edilul general.

Radu Dinulescu: „Acum, Ciprian Ciucu a avut o revelație, a văzut cum gândește Nicușor Dan”

„Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a fost unul dintre susținătorii lui Nicușor Dan timp de doi ani și jumătate, și în calitatea de lider PNL București. Acum, Ciprian Ciucu a avut o revelație, a văzut cum gândește Nicușor Dan, protejatului lui, cu care are un conflict. Este vorba de acea lărgire de stradă necesară, la Valea Largă, pentru care s-au cheltuit deja bani publici și s-au făcut deja exproprieri, și care este blocat pe cel mai simplu aviz din sutele de avize care stau la baza unei astfel de acțiuni, și anume avizul de defrișare a unei vegetații care în cea mai mare parte este vegetație spontană. Sunt mii de oameni acolo care așteaptă infrastructură modernă, după ce și-au luat locuințe acolo și plătesc impozite, iar acum depind de un aviz pe care primarul general refuză să-l dea, tot din răzbunare”, susține Radu Dinulescu.

Avocatul mai precizează că Nicușor Dam i-ar plăti niște polițe și lui Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2, după ce acesta din urmă a devenit un apărător al PUZ coordonator Sector 2. Deși provin din același partid, Radu Mihaiu și Nicușor Dan se află acum într-un conflict, edilul general fiind acuzat că nu eliberează avize de defrișare a copacilor care se rup atunci când bate vântul.

Radu Dinulescu: „Nu este posibil ca un vânticel să rupă copaci care nu sunt uscați”

„La un vânt de 35-40 de km. pe oră ca acela care a fost în weekend în București este absurd să spui că nu este vina primarului general că au căzut 27 de copaci. Nu este posibil ca un vânticel să rupă copaci care nu sunt uscați. Ei cad pentru că primarul general a interzis de doi ani și jumătate nu doar defrișările arborilor morți, ci și toaletările. Iar acum, copacii au coroanele cât blocurile și se rup foarte ușor. Acest primar nu are niciun fel de empatie față de cetățeni, sau îngrijorarea față de o nenorocire care s-ar putea întâmpla după prăbușirea unui copac”, declară Radu Dinulescu.

Radu Dinulescu: „Se răzbună și pe Radu Mihaiu cum se răzbună pe Ciprian Ciucu”

Fostul șef al Departamentului Juridic din Primăria Generală explică apoi care ar putea fi motivele pentru care Nicușor Dan nu cooperează cu Radu Mihaiu.  

„Radu Mihaiu, înainte să devină primar al Sectorului 2, a fost un mare adversar al PUZ coordonator Sector 2, iar când a fost în campania electorală a făcut parte în instanță în litigiile deschise de acoliții lui Nicușor Dan de anulare a PUZ Sector 2. Ei bine, după ce a fost ales primar, Radu Mihaiu a devenit un mare apărător al PUZ-ului de sector, dintr-un motiv simplu: a avansat în administrație și a înțeles că fără acel regulament de urbanism nu-i rămâne decât să vopsească niște dungi de parcare. Practic, dacă vrea să facă ceva în sector îi trebuie regulament, și îl apără, așa cum trebuie să facă orice beneficiar. Ei bine, atitudinea asta i-a adus mânia lui Nicușor Dan, care, categoric, îl va pune ca țintă a mesajelor. Deci se răzbună și pe Radu Mihaiu cum se răzbună pe Ciprian Ciucu”, a conchis Radu Dinulescu.

Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații precum Ziarul Libertatea (6 ani), Averea, Evenimentul ... vezi toate articolele

Citește și