EXCLUSIV | Pedeapsă dură pentru basarabeanul care l-a tâlhărit pe milionarul Dan Nicorescu. Cum a fugit complicele raketului de sub nasul polițiștilor

EXCLUSIV | Pedeapsă dură pentru basarabeanul care l-a tâlhărit pe milionarul Dan Nicorescu. Cum a fugit complicele raketului de sub nasul polițiștilor
Basarabeanul Serghei Rădean a primit ani grei de închisoare după ce, împreună cu un complice, l-a torturat și jefuit pe milionarul Dan Nicorescu
Publicat: 16/05/2023, 07:00

Banditul basarabean care l-a torturat și tâlhărit pe Dan Nicorescu de ceasuri și bijuterii în valoare de jumătate de milion de euro a fost condamnat de magistrații Tribunalului București. În același timp, un al doilea basarabean, suspectat că ar fi complicele lui Serghei Rădean, este încă liber, după ce a reușit să fugă chiar de sub nasul polițiștilor, în timpul acțiunii de capturare a celor doi infractori deosebit de periculoși.

Autoritățile din România abia recunosc faptul că pe teritoriul țării noastre acționează grupări deosebit de periculoase, venite de peste Prut. Potrivit unor surse judiciare, cele mai multe dintre aceste bande organizate au o atitudine discretă și se îndreaptă, de obicei, împotriva oamenilor de afaceri vorbitori de limbă rusă, care cunosc modul de operare al așa-zișilor rakeți și evită să se adreseze autorităților.

Totuși, undeva în cursul anului 2018, pe teritoriul țării noastre s-a stabilit o bandă de cetățeni moldoveni care avea să tulbure grav ordinea publică. Gruparea era condusă de Serghei Rădean și omul său de încredere, identificat sub numele de Chioroglo, și se ocupa cu aproape orice gen de infracțiune.

Potrivit anchetatorilor români, prima lovitură a fost în noiembrie 2018 și a vizat locuința unui medic de familie din localitatea Mănăstirea, din Călărași. Moldovenii văzuseră la televizor un reportaj legat de investițiile făcute de doctorul respectiv în sprijinul comunității în care lucra și au decis să-l prade. Ca urmare, au intrat peste el și partenera lui de viață, i-au legat cu cătușe pe amândoi și au luat cu ei mai multe bunuri și sume de bani. La plecare, au băgat în sac inclusiv o sticlă de whisky desfăcută, pe care se presupune că au băut-o după ce au împărțit prada.

Au urmat apoi un jaf și o tentativă de jaf la două bancomate pe care aceștia le-au aruncat în aer, cu un dispozitiv cunoscut sub numele „pizza slide”. Totodată, folosindu-se de chei speciale, denumite de anchetatori „mincinoase”, Rădean a furat și două autoturisme de lux, un BMW X6 și un BMW X1.

Polițiștii care încercau să-i prindă pe bărbații care aruncaseră în aer bancomatele au reușit, în cele din urmă, să ajungă la Serghei Rădean, mai ales că individul fusese surprins de camerele de supraveghere la volanul BMW-urilor furate.

În România, aceștia închiriaseră un apartament într-un complex rezidențial din București, adresă la care, prin intermediul unei firme de curierat primiseră, în perioada 13 februarie – 23 martie 2020 șapte colete care cântăreau 20 kg, 24 kg, 5 kg, 19 kg, 13 kg respectiv 20 kg și 25 kg.

„Având în vedere că inculpatul Rădean Serghei nu a desfăşurat niciodată activităţi legitime pe teritoriul României, conform rechizitoriului, se poate specula că în acele colete voluminoase se aflau materiale pe care urma să le folosească la săvârşirea altor fapte penale, de altfel la data de 12.11.2020 cu prilejul percheziţiilor efectuate la două adrese unde acesta avea depozitate bunuri, a fost găsită o recuzită întreagă dedicată furturilor din bancomate după provocarea unor explozii şi furtului de autovehicule”, se arată în motivarea instanței.

Greșeala care l-a trimis pe raketul basarabean după gratii

Potrivit motivării redactate de magistrații Tribunalului București care au dat decizia de condamnare pe numele lui Rădean, după aproape fiecare faptă, basarabenii plecau acasă, în Republica Moldova, cu microbuzul ori cu autocarul.

La un moment dat, Rădean a venit în România la volanul unui Range Rover înmatriculat în Moldova, pe numele soției sale. Într-o zi, bărbatul și-a dus bolidul la un service din cartierul Militari, iar în timp ce aștepta, a băut o cafea și un fresh de portocale, după care a aruncat recipientele goale la un coș de gunoi montat pe trotuarul din fața locației respective.

Polițiștii au ridicat ulterior paharul și sticla, iar după ce urmele biologice au fost analizate la Institutul Național de Criminalistică, s-a stabilit că Rădean participase și la jaful din noiembrie 2018, din vila medicului filantrop de la Mănăstirea.

Când anchetatorii bucureșteni se pregăteau să-i prindă, atât Serghei Rădean, cât și mâna sa dreaptă Chioroglo au dispărut, dintr-o dată, fără urmă. Ca urmare, polițiștii au presupus că cei doi s-au mutat în altă țară, mai ales că imaginile surprinse de camerele de supraveghere demonstrau că vizitaseră, la un moment dat, Bulgaria.

Nicorescu, amenințat că va fi dus în pădure și împușcat

La data de 20 octombrie 2020, Serghei Rădean și un alt bărbat mascat, despre care se presupune că ar fi fost Chioroglo, au intrat în vila omului de afaceri Dan Nicorescu, de pe Șoseaua Nordului.

Conform anchetatorilor, între orele 03:00 și 05:00, Nicorescu a fost amenințat cu pistolul și legat cu două perechi de cătuşe, de un scaun. Acesta a fost bătut până la leșin, stropit cu apă pentru a-și reveni în simțiri și electrocutat, după ce tâlharii i-au lipit de ceafă un aparat cu electroșocuri.

În timp ce-l torturau ca să spună unde își ține banii și bunurile de preț, unul dintre basarabeni i-a spus că există posibilitatea să-l ducă într-o pădure și să-l omoare, așa că nu merită să-și piardă viața pentru niște bani și niște obiecte.

Ulterior, au plecat cu mai multe ceasuri, între care un Rolex Yacht, un Swarovski Daytime și un Vacheron Constantin, model Kalla Rome, trei lănţişoare din aur cu pandantive cruciuliţe din diamante albe şi negre, şapte brăţări din pietre preţioase, trei brăţări din diamante, un inel cu diamant de 16-27 karate şi montură de aur, un inel din aur şi coloane de diamante, un cercel cu diamant alb, o pereche de ochelari de soare cu diamante, mai multe ace de cravată din aur, mai multe seturi de butoni de cămaşă din aur, mai multe balene – guler cămaşă din argint, precum şi suma de 1.500 de euro și 3.700 de lei. Prejudiciul total provocat de răufăcători a fost stabilit la suma de 500.000 de euro.

Complicele lui Rădean a fugit de față cu Poliția

Dosarul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Capitalei, care, după analizarea unei urme biologice lăsate de tâlhari, au descoperit că aceasta este similară cu cele prelevate de pe paharul de hârtie și sticla din plastic folosite de Serghei Rădean la service-ul din Militari.

Cu acea ocazie s-a stabilit că Rădean și prietenul său Chioroglo, despre care se credea că au părăsit România, reveniseră în țara noastră cu acte false și se deplasau acum cu un automobil Ford Focus pe care îl cumpăraseră, fără acte, tot de la un basarabean, apropiat de-al lor.

„Fapta din data de 20.10.2020 a fost cea care a şi dus la depistarea inculpatului Rădean Serghei, prin hazard, întrucât organele de cercetare penală aveau certitudinea că inculpatul nu se mai află pe teritoriul României”, au menționat judecătorii.

O lună mai târziu, mașina a fost reperată și oprită în trafic de un polițist rutier, însă complicele lui Rădean, care stătea în spate, a reuși să fugă și nu a mai fost prins nici până în ziua de azi.

„În cadrul activităţilor operative desfăşurate în cauză, la data de 11.11.2020, a fost efectuată o supraveghere operativă a autoturismului marca Ford Focus. Pe bancheta din spate a maşinii se afla un alt individ care în momentul opririi autoturismului de poliţişti a reuşit să fugă în pădurea aflată pe marginea drumului. Din cercetările efectuate a rezultat că persoana care a fugit de pe bancheta din spate este cetăţeanul moldovean Chioroglo”, potrivit instanței de judecată.

Dus la audieri, Rădean a refuzat să vorbească, după legile nescrise ale mafiei ruse.

Pe 2 mai 2023, după doi ani și șase luni de la momentul prinderii, instanța Tribunalului București l-a condamnat pe Serghei Rădean, fără acord de recunoaștere, la 11 ani de detenție după contopirea a nu mai puțin de șase pedepse principale, pentru tâlhărie calificată, lipsire de libertate, nerespectarea regimului materiilor explozive, furt calificat și distrugere.

În același timp acesta trebuie să-i plătească medicului din Mănăstirea suma de 65.000 de lei, pentru acoperirea pagubei, iar lui Dan Nicorescu, 500.000 de euro. În același timp, raketul moldovean are de plată și cheltuieli judiciare, către statul român, evaluate la 50.000 de lei. Bărbatul și-a anunțat deja că va ataca sentința la Curtea de Apel București.


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Informația care a declanșat ancheta „Polițiștii șpăgari din Dorobanți”: „Unul dintre ei urmărea Mercedesul unei celebre asistente TV”

EXCLUSIV | Cum a petrecut ultimii 23 de ani de închisoare cel mai feroce criminal în serie din România. Deținutul este bănuit că a omorât 11 bărbați

EXCLUSIV | Detalii uluitoare despre viața la Rahova a lui Cristian Rizea. Deținutul s-a integrat și se joacă frumos cu restul pușcăriașilor

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”