EXCLUSIV | Piața RCA, destabilizată și manipulată? EIG acuză un ”atac” împotriva Euroins România și cere ASF să ia măsuri: ”O reprezentare total eronată și malițioasă a realității”

Publicat: 03 02. 2023, 16:42
Actualizat: 03 02. 2023, 17:52

Reprezentanții Euroins Insurance Group AD (EIG) lansează o acuzație gravă după ce Euroins România a intrat în vizorul Autorității pentru Supraveghere Financiară (ASF) în urma unor reclamații din care a reieșit că această companie – care deține 31% din piața RCA în România și are peste 2 milioane de asigurați – nu ar raporta numărul real al dosarelor de daune pe care le are în instanță.

O astfel de acuzație este extrem de gravă, fiindcă o companie de asigurări care nu transmite către ASF numărul real de dosarele din instanță se face vinovată de manipularea indicatorilor săi de solvabilitate – marja de solvabilitate disponibilă și marja de solvabilitate minimă prevăzută de lege. Un astfel de indicator este esențial pentru evaluarea a ceea ce specialiștii numesc ”sănătate financiară” a unei companii de asigurare, arătând dacă activele societății respective sunt suficiente și la un nivel care să asigure acoperirea tuturor obligațiilor pe care compania și le-a asumat prin vânzarea polițelor de asigurare.

Nefiind raportat către ASF numărul real de dosare de daună aflate în instanță, se poate ajunge în faza în care polițele RCA vândute de compania de asigurări nu vor avea valoare de acoperire.

Avocat: ”Compania își creează un avantaj din punct de vedere al credibilității și bonității financiare”

Contactat de Gândul, avocatul Cristian Ene a explicat, în exclusivitate, că dacă o companie de asigurări nu transmite către ASF numărul real de dosare de daună pe care le are în instanță, atunci își mărește artificial credibilitatea pe piață, obținând avantaj în fața firmelor concurente și, firește, beneficii.

Necomunicând un număr real de dosare pe care le are în instanță și transmițând un număr mai mic de dosare către ASF, compania își creează un avantaj din punct de vedere al credibilității și bonității financiare față de ASF.

Totodată, compania își creează un alt grad de solvabilitate și evită sancțiuni sau controale din partea ASF-ului.

O astfel de companie prezintă și în spațiul public, dar și față de autoritatea verificatoare o altă situație, care nu este reală. Iar această situație neconformă cu realitatea atrage niște beneficii pentru compania respectivă”, a precizat avocatul Cristian Ene.

EIG: ”Email-uri de lucru informale și neoficiale, care nu au fost niciodată autorizate de către conducerea companiei”

Conducerea Euroins Insurance Group AD (EIG) susține că la mijloc nu ar fi decât o ”destabilizare” a pieței RCA din România și un atac direct îndreptat către compania de asigurări care deține 31% din piața RCA.

Reprezentanții EIG susțin că în spațiul public au fost prezentate ”email-uri de lucru informale și neoficiale, care nu au fost niciodată autorizate de către conducerea companiei”, iar responsabilii pentru această ”scurgere de informații” ar fi foști angajați ai companiei Euroins România.

Afirmațiile făcute (…) conțin date de natură tehnică care trebuie înțelese în contextul reglementărilor de raportare, (…) o reprezentare total eronată și malițioasă a realității. Presupunem că așa numitele „documente” prezentate în presă (email-uri de lucru informale și neoficiale, care nu au fost niciodată autorizate de către conducerea companiei) sunt redate trunchiat și interpretate în mod eronat de către foști angajați ai Euroins România. Aceștia din urmă au fost identificați prin încălcări sistematice ale eticii și practicilor corporative și legale.

În cazul în care există și angajați ai ASF care au încercat să inducă în eroare conducerea autorității de reglementare sau angajați care răspândesc informații false în mass-media, care apoi publică știri false, considerăm că aceștia ar trebui să-și asume responsabilitatea pentru furnizarea unor documente care nu sunt de interes public fără o interpretare corectă. De asemenea, dorim să ne adresăm autorității de reglementare pentru a lua măsuri și a proteja companiile de asigurări de pe piață de astfel de atacuri (…)”, precizează reprezentanții EIG.

Euroins România, amendată de ASF cu 309.400 lei

Pe data de 27 ianuarie, Autoritatea de Supraveghere Financiară a transmis că societatea Euroins România Asigurare-Reasigurare S.A. a fost sancționată, în luna decembrie 2022, cu amendă în cuantum de 309.400 lei pentru:

  • încălcarea prevederilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, respectiv pentru nerespectarea termenului de plată de 10 zile de la data acceptării ofertei;

(4) Despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în termen de 10 zile de la data acceptării ofertei de despăgubire prevăzută la alin. (1) lit. a) sau de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau acordul entităţii de soluţionare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească. Documentele care stau la baza cererii de despăgubire sunt stabilite prin reglementări ale A.S.F.

  • încălcarea prevederilor art. 21 alin. (1) din Legea 132/2017, respectiv pentru nesoluționarea cererii în termen de 30 de zile de la înaintarea acesteia prin netransmiterea unei oferte sau notificări în acest termen;

(1) În termen de 30 de zile de la data înaintării cererii de despăgubire de către asigurat ori de către partea prejudiciată, asigurătorul RCA este obligat: a) fie să răspundă cererii părţii solicitante, formulând în scris o ofertă de despăgubire justificată, transmisă cu confirmare de primire, în cazul în care se dovedeşte răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat; b) fie să notifice părţii prejudiciate în scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parţial, pretenţiile de despăgubire.

  • încălcarea prevederilor art. 21 alin. (5) din Legea 132/2017, respectiv pentru neachitarea penalităților odată cu despăgubirea.

(5) Dacă asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenul prevăzut la alin. (4) sau şi le îndeplineşte defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea sau întârzie achitarea despăgubirii, acesta este obligat la plata unor penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenită sau la diferenţa de sumă neachitată. Plata penalităţilor se face odată cu plata despăgubirii.

”Euroins, sub supravegherea ASF, a efectuat un inventar al tuturor litigiilor deschise și încheiate până la 31 octombrie 2022”

Rădăcinile acestui scandal sunt adânc ”înfipte” în anul 2021, fiind vorba despre mii dosare de daună care ar fi fost respinse de Euroins România, iar ASF a sesizat Parchetul.

Potrivit Libertatea, foști angajați ai Euroins România au dezvăluit și o ”metodă” prin care Euroins România nu ar cheltui bani suplimentari atunci când este acționată în instanță, existând chiar și o rubrică specială – ”Nu raportăm”.

”Când suntem acționați în judecată, firma noastră face al doilea pas al mușamalizării. Ca să nu trebuiască să vină cu bani suplimentari, care să garanteze solvabilitatea, compania nu raportează către ASF numărul corect al dosarelor din instanță”, au declarat foștii angajați ai Euroins, conform sursei citate.

În urma acestor acuzații, reprezentanții EIG precizează că – sub supravegherea ASF – a fost efectuat deja un inventar al tuturor litigiilor deschise și încheiate până la data de 31 octombrie 2022.

După acest inventar, rezultatele obținute au fost transmise către ASF (16 ianuarie 2023).

Pentru a evita orice dubiu și pentru a fi pe deplin transparență, Euroins, sub supravegherea ASF, a efectuat un inventar al tuturor litigiilor deschise și, de asemenea, încheiate până la 31 octombrie 2022. Rezultatele acestei verificări a inventarului au fost transmise la ASF în data de 16 ianuarie 2023, împreună cu toate remedierile provizioanelor până la 31 decembrie 2022.

În concluzie, conducerea a făcut tot posibilul pentru a evalua în mod corespunzător situația actuală complicată, fiind și mai surprinsă în ceea ce privește presupusul caz penal împotriva managementului companiei pe acest subiect.

  • În ultimii trei ani, Euroins România a plătit peste 3,5 miliarde de lei în mai mult de 400.000 de dosare de daună. Numai acest lucru este de ajuns pentru a demonstra falsele declarații ale publicației, deoarece cifrele publicate reprezintă un aproximativ de 3% din totalul despăgubirilor plătite de către companie.
  • Mai mult, dorim să amintim că în această perioadă, o sumă de peste 200 de milioane de lei a fost investită în companie printr-un aport de capital, care depășește cu mult suma citată.
  • Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a devenit acționar al companiei, lucru care arată mesajul clar de încredere și mare oportunitate pentru dezvoltarea industriei locale de asigurări”, se mai precizează într-un comunicat transmis de EIG.

”Sub îndrumarea directorului general Tanja Blatnik, compania a trecut printr-o transformare completă”

EIG a mai transmis că Euroins România s-a transformat ”complet” sub conducerea directorului general Tanja Blatnik, procesarea cererilor de despăgubire desfășurându-se mult mai rapid, cu toate că termenul legal este de 40 de zile.

Sub îndrumarea directorului general Tanja Blatnik, compania a trecut printr-o transformare completă, care a dus la o îmbunătățire semnificativă a performanței generale a activității noastre în România.

În mai puțin de un an, compania a înregistrat îmbunătățiri masive, cum ar fi digitalizarea proceselor, diversificarea produselor de asigurare și a portofoliului, o mai bună experiență a clienților, precum și o scădere majoră a reclamațiilor și plăți făcute mai rapid.

În ceea ce privește procesarea cererilor de despăgubire, perioada de la depunerea cererii de către un solicitant, până la data plății (termenul legal este de 40 de zile) a fost redusă semnificativ. În prezent, plata medie pentru toate cererile de despăgubire este de doar 9 zile, față de 35 de zile în urmă cu doi ani. Rezultatele pozitive ale eforturilor noii conduceri pot fi observate și în cifrele financiare ale companiei”, au mai transmis reprezentanții EIG.

Daniel Apostol, purtător de cuvânt: ”ASF înțelege să nu comenteze aspecte care fac obiectul unor anchete penale”

Contactat de Gândul, Daniel Apostol – purtător de cuvânt al ASF – a declarat că nu pot fi comentate aspectele care fac obiectul unor cercetări penale sau dosare aflate pe rol.

În același timp, acesta a precizat ASF a sesizat organele competente de fiecare dată când, în urma controalelor efectuate, ”au rezultat suspiciuni cu privire la o posibilă încălcare a dispozițiilor în materie penală”.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) înțelege să nu comenteze aspecte care fac obiectul unor anchete penale sau dosare aflate pe rolul unor instituții/autorități sau organe de specialitate ale statului. 

Dorim să menționăm faptul că, ori de câte ori, în urma acțiunilor de supraveghere și control desfășurate de A.S.F., în temeiul prerogativelor legale deținute, au rezultat suspiciuni cu privire la o posibilă încălcare a dispozițiilor în materie penală, ASF a sesizat organele competente cu privire la aspectele constatate. Toate sancțiunile și măsurile pe care le luăm sunt făcute publice, lună de luă, pe site-ul ASF”, a declarat purtătorul de cuvânt al ASF.


Citește și:

EXCLUSIV VIDEO | Cum își propune statul să ajute la montarea a 150.000 de panouri fotovoltaice. Ministrul Mediului: ”Să mergem pe un sistem informatic performant”

Viceprimarul Sectorului 1: ”Clotilde Armand toacă banii cetățenilor pe hârtii care vor rămâne, probabil, printr-un sertar. Se bate pasul pe loc” / Aproape 10 milioane de euro alocate pentru studii de fezabilitate

EXCLUSIV VIDEO | Ministrul Mediului, avertisment pentru Nicușor Dan: ”Bucureștiul trebuie să înțeleagă că nu este de joacă cu aceste probleme legate de poluare”

Actorul Mihai Bobonete intervine în scandalul ”Greenfield”: ”Doamna Clotilde Armand, semnați blestemata aia de hârtie!”

Alexei Navalnîi, despre gulagul sovietic ”reactualizat”: ”Dezumanizare, batjocorire și servirea instrucțiunilor ilegale ale conducerii de la Kremlin”

Viceprimarul Sectorului 1, după ședința Consiliului Local: ”Avem străzi precum cele din Evul Mediu, ceea ce Clotilde Armand a uitat din ziua în care «s-a înscăunat» la primărie”