Poliția a finalizat cercetările în cazul morții lui Andrei Versace. În ultimele luni, vloggerul trăia un adevărat coșmar
Polițiștii care cercetează condițiile în care a murit Andrei Versace urmează să desigileze apartamentul în care s-a produs tragedia. Totodată, după vizionarea imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, s-au tras și ultimele concluzii.
Andrei Pârvan, zis Versace a fost găsit mort, la data de 20 iulie, într-un apartament de lux din Sectorul 1, după ce vecinii, alertați de miros, au sunat la numărul de urgență 112.
Apartamentul era încuiat pe dinăuntru, motiv pentru care a fost necesară intervenția pompierilor, care au spart ușa. Trupul influencerului era căzut în bucătărie și se afla într-o stare avansată de putrefacție.
De ce au renunțat anchetatorii la percheziția informatică
Anchetatorii au deschis imediat un dosar de moarte suspectă și au demarat verificări pentru a stabili dacă există suspiciuni de omor. Pentru că pe corpul lui Versace nu s-au găsit urme de violență, anchetatorii au percheziționat sumar apartamentul. Surse judiciare au afirmat că se căutau droguri sau alte substanțe toxice care ar fi putut să provoace decesul bărbatului.
Sursele citate au afirmat că în locuință nu s-ar fi descoperit nimic suspect, iar necropsia a arătat doar că moartea nu a fost una violentă, fără a se putea stabili motivul exact al decesului, din cauza stării avansate de putrefacție.
Totuși, au fost ridicate imaginile înregistrate de camerele de supraveghere, care, potrivit anchetatorilor, au relevat doar momentele în care vloggerul a plecat de acasă și a revenit acasă. Versace a fost de fiecare singur, iar comportamentul lui nu părea ieșit din comun.
Ca urmare, spun sursele Gândul, nu s-a mai impus efectuarea unei percheziții informatice a telefonului mobil și nici nu s-au aprofundat cercetările pentru identificarea și audierea ultimelor persoane care l-au văzut în viață.
Versace avea un anturaj nou
Totuși, s-ar fi stabilit că Andrei Versace își schimbase aproape întreg anturajul după ce, în spațiul public, apăruseră imagini în care apărea în ipostaze intime cu un alt bărbat. Acesta suferise o depresie, mai ales că prietenii săi, care mergeau împreună cu el în cluburi, începuseră să-l evite.
Totodată, Versace ar fi avut probleme și cu liderul interlop Vasile Pascu, zis Calu, care l-ar fi împrumutat cu o sumă de bani pe care nu ar fi reușit s-o returneze.
Surse din rândul anchetatorilor au afirmat, pentru Gândul, că până la sfârșitul săptămânii Poliția va desigila apartamentul în care Versace stătea cu chirie, iar proprietarul, o femeie, va putea să aducă o firmă de curățenie pentru igienizarea locuinței.
CITEȘTE ȘI: