EXCLUSIV | Povești noi, la vremuri noi! Ce punem în locul lui Făt-Frumos și al Cosânzenei. Scriitor pentru copii: „Personajele mele au alte mize”

„Capra cu trei iezi”, „Cenușăreasa”, „Albă ca Zăpada”,  „Scufița Roșie”, Ileana Cosânzeana, Făt-Frumos. Mulți dintre noi le regăsim ca fiind personajele copilăriei – cele care au conturat povestea, fascinându-ne prin bunătatea sau, dimpotrivă, prin faptele lor mai puțin bune. Nu mai este un secret pentru nimeni că vremurile – și o dată cu ele poveștile, personajele și rolurile lor au căpătat astăzi, într-o lume în care tehnologia ne ajută să fim la un click distanță de orice – alte nuanțe, valori, mize și semnificații.

În 2023, aflăm că noul film Albă ca Zăpada nu va mai avea pitici, ci „creaturi magice.” Nici Lupul nu mai este parcă atât de înfometat ca altădată, iar Cenușăreasa vrea să-și croiască singură drumul în viață, fără ajutorul prințului și al pantofului fermecat.

Unde-s poveștile de altădată și cui îi mai este dor de ele? Mai este loc de prinți și de prințese, de regi și de regine în poveștile copiilor de astăzi?

Petre Crăciun, scriitor de literatură pentru copii, dar și istoric și colecționar, a vorbit într-un interviu pentru Gândul despre miza personajelor din poveștile pe care el le scrie și ce îi încântă și îi bucură cu adevărat pe copii.

Acesta a recunoscut că în poveștile lui nu mai există Feți-Frumoși, Ilene Cosânzene sau alte personaje celebre în basmele clasice, ci ele au fost înlocuite, în pas cu vremurile, de personaje noi, cu nume asemănătoare celor pe care le întâlnim pe stradă, dar cu o altă miză și cu alte trăiri.

Interlocutorul Gândul a mărturisit că scriitorii trebuie să-și adapteze scriitura la personalitatea copiilor de astăzi, care au atâtea tentații, încât este din ce în ce mai greu să îi faci să citească.

Însă, Petre Crăciun recunoaște că, dacă știi să-i cucerești, să-i ții în priză și să le captezi atenția, copiii reprezintă cel mai bun barometru al valorii și al gradului de interes al unui text pentru copii.

„A fost și o modalitate de a prelungi copilăria, de a mă pune la adăpost de asperitățile vieții”

Reporter: Petre Crăciun, aș vrea să încep această discuție cu primii pași ai povești tale. De ce povești pentru copii și ce te-a inspirat? Cum a început povestea ta pe drumul scrisului?

Petre Crăciun: Mi-au plăcut dintotdeauna poveștile, spuse de cei mai în vârstă sau mai târziu citite de mine. Am continuat să citesc povești și când am crescut, iar la un moment dat, undeva prin 1990, m-am gândit să scriu propriile mele povești, propriile basme. A fost și o modalitate de a prelungi copilăria, de a mă pune la adăpost de asperitățile vieții, de partea urâtă.

Îmi place să trăiesc în aceste lumi frumoase, unde am siguranța că lucrurile merg spre bine, indiferent cât este de greu ca Binele să învingă. Am început să studiez mitologia românească vreo câteva luni și la sfârșitul anului 1990 și prima parte a lui 1991 au apărut primele basme. Prin vara acelui an, era deja primul meu volum pe care, mai târziu, l-am numit chiar așa, „Basme.”

„La mine nu există Făt-Frumos, Ileana Cosânzeana sau alte persoanje celebre în basmele clasice”

Ai publicat 25 de volume de literatură pentru copii, semnând o monumentală ediție care cuprinde un număr impresionant de basme culte – ”100 de basme și povești. Odaia fericirii”. Care sunt personajele cele mai îndrăgite din poveștile tale și cum prind viață, cum prind ele contur?

Toate personajele mele îmi sunt dragi. Nici nu se poate altfel, sunt ca niște copii pe care părinții îi iubesc la fel de mult. Personajele mele din basme și povești nu sunt cele vechi. La mine nu există Făt-Frumos, Ileana Cosânzeana sau altele care sunt celebre în basmele clasice. Sunt personaje noi, cu nume asemănătoare celor pe care le întâlnim pe stradă.

Ele devin personaje de poveste atunci când sunt puse în situații limită, când porțile poveștilor se deschid și este nevoie de aripile, de inteligența și de curajul lor. Într-un fel, este o invitație la visare, la speranță, pentru că asta se poate întâmpla oricui. Eu le spun asta copiilor cu care discut și le place.

Totuși, un personaj foate îndrăgit este Rose, fetița din floare, din romanul meu cu același nume. Este deja celebră în multe, foarte multe case, pentru că cei mici empatizează cu călătoria pe care ea o face în numele IUBIRII, părăsind Trandafirul regal în care trăia, pentru a cunoaște lumea înconjurătoare. Iar această călătorie se va dovedi a fi mai necesară pentru oameni decât pentru ea.

„Copiii de astăzi au atâtea tentații, încât este din ce în ce mai greu să îi faci să citească”

Într-o lume în care ne tehnologizăm pe zi ce trece, cum au fost primite cărțile tale de către copii? Îi mai bucură poveștile sau este un mit că mai mult le-ar plăcea statul pe telefonul mobil?

Eu am început să scriu în urmă cu peste 30 de ani. Pe atunci, copiii nu aveau aceste nenumărate tentații. Televizorul cu programele de desene animate era principala sursă de evadare din universul cărților. Dar lucrurile au evoluat sau, mai degrabă, au involuat și copiii de astăzi au atâtea tentații, încât este din ce în ce mai greu să îi faci să citească.

Problema este că părinții sunt cei care le permit accesul nemăsurat la aceste surse de evadare. Nu există un dozaj fin, cum ar fi: „citești trei ore, apoi te las pe tabletă o jumătate de oră.” Sau ceva de felul acesta. Așa se face că, la ora actuală, scriitorii care propun cărți pentru copii trebuie să se lupte cu toate aceste tentații. Vor reuși, nu vor reuși?

Eu sper că va fi ca în povești și că Binele transfigurat în cărțile tipărite să învingă Răul, materializat în tot ceea ce poate ascunde internetul dacă nu există niciun filtru. Este limpede că scriitorii trebuie să se adapteze și ei, progresiv, vremurilor pe care le trăim și să scrie lucruri interesante, captivante, nostime care să îi atragă cu adevărat pe copii.

„Personajele mele nu se mai luptă pentru aceleși scopuri precum cele din poveștile clasice”

Nu mai este un secret pentru nimeni că vremurile – și o dată cu ele poveștile, personajele și rolurile lor – au căpătat alte nuanțe, valori și semnificații. În 2023, aflăm că noul film Albă ca Zăpada nu va mai avea pitici, ci „creaturi magice.”  Petre Crăciun, mai seamănă personajele din poveștile tale cu cele de odinioară și ce părere ai despre aceste transformări ale oamenilor, dar și ale poveștilor?

Personajele mele nu seamănă cu cele de odinioară, pentru că au fost scrise în altă epocă istorică. Iată de ce eu am un „Zmeu Pierde-Vară”, un alt „Zmeu fără carte”, un „Balaur beteag”, un alt „Zmeu care nu se spăla pe dinți”, un băiat care aducea învățătura ș.a.m.d.

Sunt alte mize, personajele mele nu se mai luptă pentru aceleși scopuri precum cele din poveștile clasice. De exemplu, în „Țara Adevărului și Împăratul-Minciună”, Victoraș, personajul principal se luptă să reducă Adevărul în țara unde se înstăpânise Minciuna.

„Cei mici nu prea mai știu astăzi cum sunt sărbătorile adevărate sau cum erau cele de pe vremea copilăriei noastre”

La jumătatea lunii decembrie va apărea antologia „Sărbătorile copilăriei”, care adună textele scrise de 19 colegi din Filiala Literatură pentru copii și tineret. Ce mai reprezintă astăzi sărbătorile copilăriei și cât de mult mai sunt prezente în viața copiilor, a tinerilor?

Am adresat colegilor mei din Filiala Literatură pentru Copii și Tineret rugămintea de a scrie despre sărbătorile copilăriei lor, pentru a recupera ceea ce se mai poate din sărbătorile de altădată. Tocmai pentru că cei mici nu prea mai știu astăzi cum sunt sărbătorile adevărate sau cum erau cele de pe vremea copilăriei noastre.

Câți copii mai merg  astăzi cu Steaua sau cu Plugușorul? Și este mare păcat pentru că, îndepărtându-ne de sărbători de îndepărtăm de rădăcini, de origini, de modul de viață frumos și așezat de odinioară. Cărțile, așa cum este cea pe care am numit-o „Sărbătorile copilăriei”, au menirea de a salva de la uitare ce se mai poate salva.

„Ne lipsește din ce în ce mai mult tihna, timpul de a construi cu răbdare”

De ce îți este dor din poveștile de altădată? Ce s-a pierdut sau poate s-a câștigat în zilele noastre?

Nu am o mare problemă cu dorul de povești, pentru că sunt conectat în permanență la ele. Tot timpul am o idee în minte, mereu scriu la ideile mai vechi și îmi imaginez altele noi. La mine sunt mai multe „șantiere” deschise, iar eu trebuie să alerg de la unul la altul sau, cel mai adesea, la altele. Este o mișcare permanentă între „șantiere”. Undeva trebuie să lucrez la „acoperiș”, în altă parte mă străduiesc să ridic o „fundație” cât mai rezistentă.

Este nevoie de disciplină, de antrenament, iar asta vine odată cu anii de trudă. Și mai este nevoie de ceva ce ne lipsește din ce în ce mai mult în acești ani: tihna, timpul de a construi cu răbdare, cu credința că eternitatea stă cu tine la masa de scris. Și nu prea stă, din nefericire, de aceea trebuie să ne facem timp pentru a lucra la ideile, la cările noastre.

„Copiii sunt cel mai special public de carte, orice întâlnire cu copiii este un adevărat examen”

Știu că mergi prin liverse școli/ licee cu cărțile tale, pentru a le insufla copiilor/ tinerillor dragostea pentru lectură. Care este feedback-ul? Cum sunt tinerii de astăzi?

Eu merg îndeosebi la copiii din clasele I-IV sau la V-VIII. Am făcut asta din tinerețe, când eram profesor de istorie și diriginte și o fac mereu. Pentru un scriitor de literatură dedicată copiilor ca, de altfel, pentru orice scriitor, întâlnirile cu publicul sunt esențiale. Copiii sunt cel mai special public de carte. Este aș putea spune neîndurător, în sensul că dacă nu te place și nu îi place ceea ce scrii, ceea ce aude, te taxează imediat.

Nu violent, nu te dă afară pe ușă, dar simți imediat. Fața lor trădează interesul sau dimpotrivă, dezinteresul. De aceea, spun mereu că cei mici sunt cel mai bun barometru al valorii și al gradului de interes al unui text pentru copii. Cine nu ține cont de asta pierde legătura cu realitatea și publică cine știe ce.

Copiii de astăzi nu mai au răbdare, trebuie atrași de la început cu ceva interesant. Nu le plac expunerile plictisioarea (cui îi plac?). Orice întâlnire cu copiii este un adevărat examen. Uneori, mai greu decât cel de admitere sau decât cel prin care convingi un editor să îți publice cartea.

„Mai mulți băieți mi-au declarat că le place când îi «iau în balon» pe zmei”

Care este cel mai frumos lucru pe care ți l-a spus un copil, un tânăr după ce a citit una dintre cărțile tale?

Cele mai frumoase au fost îmbrățișările, unele îndelungi. Și am avut parte de multe, foarte multe astfel de îmbărțișări. În Turcia au fost copiii care m-au rugat să le dau autografe pe mâini, ceea ce m-a impresionat foarte tare. O fetiță din București m-a întrebat dacă mă doare mâna când scriu.

O alta mi-a spus că a plâns când a citit romanul meu „Robert cel cuminte” dar că îi venea să zboare de bucurie când a citit finalul frumos și emoționant al cărții. Mai mulți băieți mi-au declarat că le place când îi „iau în balon” pe zmei care merită cu prisosință toate astea – pentru ceea ce au făcut, nu atât în cărțile mele, cât în toate poveștile de până acum.

Tu ce îi citești nepoatei tale? Ce personaje o încântă?

Îi citesc și eu, dar mai mult Cătălina, soția mea. Eu îi spun versuri, multe dintre ele inventate pe loc, pentru a o bucura. Ascultă ore îi șir poveștile mele citite chiar de mine în cadrul proiectului „Povestea de vineri cu Petre Crăciun.” Altfel îi plac foarte mult „Degețica”, „Motanul încălțat” și știe pe dinafară poezii de-ale mele sau ale poetului basarabean Sergiu Afanasiu, pritetenul și colegul meu de filială.

„Timpul pentru scris este foarte prețios și trebuie o adevărată echilibristică pentru a te dedica familiei, breslei și ție însăți”

Care sunt proiectele la care lucrezi? Ce le mai pregătești copiilor?

Am cinci volume pentru copii scrise și încă nepublicate. Anul viitor va fi al lor, neapărat. Scriu povești încontinuu, dincolo de aceste cărți de sine stătătoare. Am publicat „100 de basme și povești.” Acum sunt deja vreo 105 sau 106, nici nu mai știu exact. Am foarte multe proiecte și la Filala Literatură pentru Copii și Tineret pe care o conduc de vreo zece luni.

Unele dintre ele deja sunt publice. Sunt foarte mândru de Concursul de creație literară pentru copii „Dimineața cuvintelor”, care a adunat 450 de elevi din clasele V-VIII și IX-XII. Este un succes neașteptat. Miercuri, pe 29 noiembrie, am avut festivitatea de premiere la Muzeul Național Cotroceni, prilej cu care vor vizita și expoziția mea de stilouri.

Avem în fază avansată o revistă pentru copii, „Dimineața cuvintelor” și multe alte surprize despre care vom vorbi la momentul potrivit. Iată de ce spuneam că timpul pentru scris este foarte prețios și că trebuie o adevărată echilibristică pentru a te dedica familiei, breslei și ție însăți, scriitorul care își cere (sărmanul de el!) drepturile. Dar cu o bună organizare le putem face pe toate.

Sursă foto: Petre Crăciun

CITIȚI ȘI:

EXCLUSIV | Albă ca Zăpada refuză să mai fie salvată de prinț! Ce spune un expert în educație despre dispariția piticilor din povestea atâtor generații

VIDEO. Petre Crăciun, omul care a unit scrisul cu istoria. POVESTEA stilourilor celebre, printre care și cel al lui Marin Preda