EXCLUSIV | Profesor universitar Mihai Coman, despre Legea învățământului superior și labirinturile ei: ”Corpul academic nu reacționează la cangrena care îl macină din interior și se ascunde în spatele anonimatului”

Publicat: 26 07. 2022, 12:24

În ultima vreme, mai multe luări de poziție au disecat proiectele Legii învățământului, fie în ceea ce privește învățământul preuniversitar, fie cel universitar. Și în cazul acestui proiect ne putem aștepta ca tot ceea ce s-a spus în dezbaterea publică să zboare în vânt, pentru că textele vor trece prin comisiile de specialitate și apoi prin cele două camere ale Parlamentului, acolo unde zeci de articole pot să fie modificate, completate sau chiar șterse.

De asemenea, multe probleme sunt lăsate pentru a fi definite și operaționalizate prin metodologii ale Ministerului Educației, prin Carta universitară, prin regulamente și metodologii ale universităților, care urmează să fie scrise sau rescrise după promulgarea legii.

Încercând să descifreze toate implicațiile unei astfel de legi, cu precădere în ceea ce privește învățământul universitar, Gândul a solicitat părerea avizată a profesorului universitar doctor Mihai Coman, fondatorul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București.

Profesor emerit, cu o experiență de 30 de ani de management academic, Mihai Coman analizează, în exclusivitate pentru Gândul, toate ”petele de umbră” din proiectul viitoarei legi a educației care pot trece neobservate, dar care pot avea repercusiuni negative majore.

”Pentru alții, CNATDCU este o instituție învechită, dovadă a controlului centralizat și a blocării autonomiei universitare”

Profesorul emerit Mihai Coman consideră că, în momentul de față și nu numai, o lege a învățământului superior are nevoie, în primul rând, de discuție ”atentă și profesională”.

Această afirmație este făcută după o analiză riguroasă, cu atât mai mult cu cât experiența sa este una impresionantă.

”Am o experiență de 30 de ani de management academic, ani în care am trecut prin toate cele cinci legi în domeniu promulgate după căderea comunismului – fără a mai vorbi de sutele de OUG-uri care modificau și rescriau legea inițială. Am observat că dezbaterea din ultima vreme a mobilizat o mulțime de observatori – jurnaliști, intelectuali, oameni politici – și mult mai puțin reprezentanți ai corpului academic. De altfel, singurul text de substanță pe care l-am găsit (și îmi fac mea culpa dacă mi-a scăpat vreunul) este cel datorat profesorului Daniel David, rector al Universității Babeș-Bolyai, cu o analiză riguroasă a punctelor bune și punctelor nevralgice ale acestui proiect de lege.

Legea învățământului superior are multe aspecte care merită o discuție atentă și profesională. Aș vrea să mă refer aici la aspectul care a stârnit cele mai multe energii și luări de poziție: prevederile legate de doctorat, de plagiat și de modul de prevenire, eventual sancționare, a doctoratelor obținute prin fraudă, adică într-o formulare mai precisă, despre soarta viitoare a CNATDCU (n.red. – Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare)”, spune profesorul universitar Mihai Coman.

”Pentru unii, acest Consiliu este considerat instanța salvatoare care poate să sancționeze plagiatorii – interesant, nimeni nu vorbește despre rolul său în evitarea plagiatelor. Pentru alții, este o instituție învechită, dovadă a controlului centralizat și a blocării autonomiei universitare”

Prof. univ. dr. Mihai Coman

”Răspunderea legată de cunoașterea substanței tezelor este lăsată la nivelul Universității”

În ultimii ani, discuțiile despre plagiat și plagiatori au fost ”aprinse”. Cu toate acestea, o astfel de problemă este departe de a fi rezolvată, iar profesorul universitar Mihai Coman este de părere că totul pornește de la modul în care este abordat plagiatul.

Cum definițiile sunt diferite, este evident că vor apărea interpretări, blocaje și, mai ales, ”încurcături juridice”, avertizează profesorul Mihai Coman.

”Plagiatul este definit în articolul 155, paragraful D – o definiție echilibrată aparent; rămâne ca juriștii să vadă cum se raportează această definiție la modul în care plagiatul este abordat în legea privind protecția proprietății intelectuale și în cea referitoare la cercetare; pentru că dacă definițiile sunt diferite, atunci apar o mulțime de interpretări și, evident, blocaje și încurcături juridice.

Ceea ce este foarte interesant este faptul că legea, deși prezintă cu maxim de detalii etapele care conduc la susținerea tezei de doctorat (fără să aducă mari schimbări față de textele din legile anterioare), nu spune niciun cuvânt despre răspunderea celor care sunt implicați în procesele de:

elaborare a tezei – coordonatorul științific și Comisia de îndrumare, în speță 3 cadre didactice; această comisie dă avizul pentru susținerea tezei, iar coordonatorul științific elaborează referatul adecvat;
susținere publică și validare a tezei – membrii comisiei de doctorat, adică 3-4 cadre didactice;
acordare a titlului de doctor – cei care au răspunderea pentru propunerea de acordare a titlului de doctor, adică membrii comisiei CNATDCU de profil; de obicei, din comisie, 3 cadre didactice citesc lucrarea și îi dau avizul și apoi restul membrilor comisiei (care ar putea și ei să fi citit lucrarea), care, prin votul lor, consacră aprobarea tezei.

Actuala procedură, așa cum apare în proiectul de lege, elimină acest ultim filtru, cel al Comisiei de profil; aceasta realiza ultima analiză pe fond, pentru că, între noi fie vorba, Consiliu Național votează pe baza încrederii în decizia Comisiei, deci votează la orb.

În forma propusă de noua lege, răspunderea legată de cunoașterea substanței tezelor aduse în discuție este lăsată la nivelul Universității, punându-se în cârca Senatului ceea ce era pus pe umerii CNATDCU în actualele circumstanțe”, explică profesorul Mihai Coman.

”Ne aflăm la o răspântie în care se întâlnesc două curente”

Profesorul Mihai Coman folosește, în analiza sa, imaginea unei intersecții, a unei ”răspântii”, unde se întâlnesc nu numai destine, dar și curente.

Sunt două interpretări, astfel, ale atribuțiilor CNATDCU, două definiții – practic – date acestui consiliu, iar Mihai Coman explică implicațiile care decurg din proiectul de lege, punând accent pe acordarea titlului de doctor și pe acordarea dreptului de a conduce teza de doctorat.

”Aici ne aflăm la o răspântie în care se întâlnesc două curente, unul care susține că CNATDCU este singura instituție care poate preveni (prin comisiile ei specifice) și ulterior sancționa plagiatele (prin comisiile de analiză) și altul care consideră că această formă de control centralizat nu este modernă, este antieuropeană și contrară autonomiei universitare.

Să vedem ce implică situația pe care o propune proiectul de lege: universitățile dobândesc controlul și pe acordarea titlului de doctor, și pe acordarea dreptului de a conduce teza de doctorat (abilitarea), așa cum prin legea anterioară au dobândit controlul asupra acordării titlului de conferențiar și acelui de profesor. Și atunci, ca și acum, s-a spus că organismul care ar fixa standardele pentru toate acestea (CNATDCU și acum CNSTGU) va exercita o funcție de control, urmând ca, prin sondaj, să verifice felul în care beneficiarii gradelor didactice și respectiv titlurilor universitare au îndeplinit standardele respective”, spune profesorul universitar Mihai Coman.

”Mărturisesc ca nu am auzit în cei 10-11 ani de vreo strategie și planificare pentru comisii care să meargă prin universități să verifice un concurs sau altul de profesor, într-un domeniu sau altul; în folclorul academic se vorbește de unele comisii, trimise de unii miniștrii exact în universitățile rebele în acel moment, dar în lipsa unor informații sistematice, mă feresc să dezvolt acest subiect”

”Deci am mari îndoieli că noul organism, CNSTGU, va efectua aceste verificări și va avea instrumentele să o facă, deoarece legea nu spune nimic despre mijloacele legale prin care să sancționeze abaterile (adică persoana care a obținut titlul cu teze care nu îndeplinesc standardele și Comisia care i-a acordat acest titlu).

Și apoi mai este un aspect: așa cum spune articolul 144, acest consiliu ar urma să fixeze standardele minimale pentru gradul didactic de conferențiar și cel de profesor, pentru abilitare și, evident, și pentru obținerea titlului de doctor; dar aceste standarde trebuie să fie avizate de Consiliul Național al Rectorilor și tare mi-e teamă că acolo unde vor fi propuneri de standarde mai riguroase, acest consiliu ar putea să se opune sau să ceară relaxarea lor”, consideră prof. univ. dr. Mihai Coman

Plagiatul și ”o perdea de fum de tip omerta”

Este mediul academic capabil să reacționeze precum sistemul imunitar al organismului și să învingă toate aceste insuficiențe care duc la situații regretabile?

Profesorul universitar Mihai Coman spune că este surprins de faptul că există o certă politizare a unei probleme academice. Mai mult, în spatele unei ”perdele de fum” de tip ”omerta” (legea tăcerii) s-ar ascunde tocmai cei care au ”închis ochii”, respectiv cadrele didactice vinovate de promovarea unei teze plagiate.

”Ceea ce mă frapează în toată această vâltoare este faptul că nu se rostește niciun cuvânt despre răspunderea cadrelor didactice universitare prin al căror «filtru» teza plagiată a trecut nestingherită! În vechiul cadru legislativ se prevedea, atât la nivelul lucrărilor de licență și al dizertațiilor de master, cât și la nivelul tezelor de doctorat, răspunderea în solidar a cadrului didactic coordonator și a comisiilor de susținere cu autorul care a plagiat.

Eu nu am auzit, în toți acești ani de când jurnaliștii dezvăluie cazuri de teze plagiate, să fi fost declanșate acțiuni (nu neapărat în instanță, dar măcar) la nivelul comisiilor de etică din universități pentru discutarea (atenție!, spun doar pentru discutarea) publică a răspunderii cadrelor didactice universitare care – fie din incompetență, fie din complezență – au închis ochii și au lăsat teza plagiată să meargă mai departe.

Și încă ceva… Mie mi se pare că în tot ce s-a discutat în ultimii 10 ani despre plagiat s-au produs două fenomene:

– orientarea exclusivă a acuzațiilor către liderii politici, administrativi, militari, din justiție – deci o politizare a unei probleme academice;

– orientarea exclusivă a acuzațiilor către autorul plagiatului și ascunderea sub o perdea de fum de tip «omerta» a implicării și răspunderii cadrelor didactice vinovate de promovarea unei teze plagiate; cu câteva excepții, în care aceste cadre didactice erau ele însele figuri politice, nu cred că știe cineva din publicul larg care sunt numele profesorilor universitari din Comisiile de doctorat ale celor (probabil) peste 100 de de teze plagiate dezvăluite de jurnaliști și implicând figuri politice, membri ai instituțiilor militare, membri ai instituțiilor centrale și locale ale administrației etc.”, susține profesorul universitar Mihai Coman.

”Acest lucru mi se pare extrem de grav, pentru că el arată că însuși corpul academic nu reacționează la cangrena care îl macină din interior și, mai mult, se ascunde în spatele anonimatului pe care îl garantează campaniile de presă, orbite de mize politice. În plus, ne putem întreba de ce Comisia de profil din CNATDCU, unde, teoretic, sunt specialiștii cu experiență în domeniu, nu a văzut plagiatul la vremea respectivă?”

Prof. univ. dr. Mihai Coman

”Diavolul se ascunde în detalii”

Proiectul de Lege a învățământului superior precizează că plagiatul trebuie să fie descoperit și ”dovedit” într-un interval de maximum trei ani, spune profesorul universitar Mihai Coman, numai că există un mod care poate fi descris drept ”labirintic” prin care o teză de doctorat – ”document public” – devine publică.

Specialistul explică, pentru Gândul, și care sunt pașii care trebuie făcuți pentru ca teza de doctorat să poată fi consultată.

”Să ne întoarcem la textul proiectului de Lege a învățământului superior și să ne reamintim că plagiatul trebuie să fie descoperit și dovedit. În maxim trei ani! De ce? Pentru că articolul 154 vorbește de prescrierea răspunderii administrative și disciplinare pentru toate încălcările etice definite de articolul anterior (153) în acest interval de trei ani, în conformitate cu prevederile din Codul civil, Legea 287 din 2009.

Sigur, putem discuta în ce măsură pot fi amestecate încălcarea unor norme și valori etice cu responsabilitățile specifice Codului civil, iar aceasta este o problemă în care ar trebui să se pronunțe, pe de-o parte, juriștii și, pe de altă parte, filosofii, care predau prin toate universitățile noastre nenumărate ore de etică a cercetării și a elaborării lucrărilor de la nivel licență până la nivel doctoral (și ale căror cursuri nu par a fi creat o conștiință antiplagiat în mediul academic).

Ceea ce aș vrea eu să subliniez este că, așa cum spune o formulă celebră conform căreia diavolul se ascunde în detalii, dacă urmărim prevederile articolului 73, începând de la paragraful 9, descoperim modul labirintic în care teza de doctorat, definită ca ”document public” devine publică!

Pentru a fi accesibilă spre consultare sunt destul de mulți pași de făcut:

astfel, doctorandul poate să se angajeze că se ocupă el de publicarea tezei și are un in interval de 24 de luni, adică 2 ani, ca să publice teza;
în caz contrar, tot după doi ani, teza ar urma să fie publicată pe un site dedicat, gestionat de UEFISCDI;
lucru interesant, aceeași prevedere exista și în Legea educației naționale din 2011 – și ce să vezi, până acum pe acest site există doar un număr extrem de limitat de teze și nu am auzit jurnaliști sau alți membri ai comunității academice vorbind despre consultarea tezelor pe un asemenea tip de site.

Pe de altă parte, trebuie să recunoaștem că la paragraful 12 al aceluiași articol, se spune că după 180 de zile de la acordarea titlului de doctor prin ordin de ministru, teza va fi depusă la Biblioteca Națională, unde poate fi consultată «în condițiile respectării prevederilor legale» – despre care desigur jurnaliști care au documentat diferite plagiate pot să ne explice în detaliu cum funcționează!

Nu îmi este clar care este valoarea paragrafului 9, care spune că teza se publică pe situl Universității «cu respectarea prevederilor privind protecția dreptului de autor în vigoare»: această formulare ar sugera că, de fapt, pentru a respecta dreptul de autor al unei persoane care nu și-a făcut publică teza în formă de carte clasică sau în formă de carte digitală (pe platforma de care se vorbește), accesul la teză ar putea fi restricționat, dar aici formularea este atât de vagă încât lasă loc oricărei interpretări, fie optimistă, fie pesimistă”, explică profesiorul universitar Mihai Coman.

Etapele prin care se pot sesiza conținuturile plagiate dintr-o teză de doctorat

Totuși, există etape complicate prin care conținutul plagiat într-o teză de doctorat poate fi identificat, iar profesorul universitar Mihai Coman le explică punctual.

”Povestea nu se termină însă aici: alt articol, 158, definește etapele prin care se pot sesiza conținuturile plagiate dintr-o teză de doctorat:

astfel, persoana care face o asemenea sesizare o adresează Comisiei de etică a Universității, iar legea nu ne spune în cat timp este aceasta obligată să dea un răspuns;
experiența ne arată, chiar și sau tocmai, la marile universități că de multe ori comisiile de etică tergiversează sine die (iertați-mi pleonasmul) subiectele fierbinți legate de plagiate în tezele unor persoane cu funcții de conducere din domeniul politic, juridic, administrativ, militar etc;
să presupunem că, în sfârșit, Comisia a dat răspunsul și a infirmat acuzația de plagiat; persoana care a depus sesizarea are timp 30 de zile să o depună la instanțele superioare adică, CEMU și CNETU, care iarăși au un orizont de timp nedefinit ca să dea un răspuns;
dacă se confirmă plagiatul (și nu au trecut cei 3 ani fatidici!), fie la nivelul Universității, fie la nivelul acestor consilii ale Ministerului Educației, rectorul sau ministerul au obligația, în maxim 30 de zile, să se adreseze în contencios administrativ pentru a cere suspendarea titlului.

Această poveste amestecă aici (dar și în definirea procedurilor derivate din dreptul oferit de articolul 73 paragraful 7 prin care deținătorul titlului de doctor poate renunța de bunăvoie la acest titlu) latura etică și latura juridică a fenomenului. Am înțeles argumentarea Curții Constituționale, poate coerentă din punctul de vedere juridic, care susține că titlul de doctor a produs efecte de ordin economic și administrativ, adică a permis obținerea unor drepturi salariale, urcarea pe o treaptă ierarhică, schimbarea statutului profesional etc și de aceea ridicarea titlului ar trebui să fie rezolvată de o instanță.

Aici avem de-a face cu două probleme total diferite, una este ridicarea titlului, care revine celui care l-a acordat (universitate și/sau minister) – iar în caz este vorba de o sancțiune morală pentru impostură, pentru încălcarea valorilor și normelor mediului academic, sancțiune care vine din caracterul public al dezvăluirii plagiatului.

Cu totul altă problemă este aceea a sancțiunilor administrative: sancționarea pentru bunurile necuvenite obținute de cineva revine păgubitului, deci Ministerul Apărării, SRI, Ministerul Justiției sau organismele subordonate, diverse alte instituții care au plătit salarii necuvenite trebuie să fie cele care merg în contencios administrativ, solicitând ca cel care a beneficiat de anumite drepturi (de orice natură ar fi ele), derivate din deținerea unui titlu obținut în mod ilicit, să dea înapoi banii necuveniți și să fie eventual sancționat pentru fraudă”, mai spune prof. univ. dr. Mihai Coman, în exclusivitate pentru Gândul.

Exagerez oare când fac apel la mai multă exigență? Aș vrea să nu uităm că în ultimii 4-5 ani, universitățile românești au coborât și au tot coborât în clasificările internaționale, ajungând să fie în partea de la coada plutonului, pierzând deci excelența în cercetare, pierzând din prestigiu și chiar din încrederea publicului: în fond, cei 15.000 de elevi absolvenți de bac anul acesta care au depus cereri pentru a fi înmatriculați în universități din străinătate ne transmit un mesaj extrem, extrem de îngrijorător”.

Prof. univ. dr. Mihai Coman

Citește și:

Articole recomandate