EXCLUSIV | Protecție, provocare, succes sau despărțire? Ziua nașterii și influența numerologică a anului 2024
Numerologul Dumitru Paraschiv revine cu noi date numerologice. Acesta a vorbit, pentru Gândul, despre influențele numărului universal 8, reprezentat de anul 2024, raportat la numerele zilei de naștere. Este important de precizat că fiecare zi de naștere reprezintă un număr de la 1 la 9. Mai exact, este vorba de zilele propriu-zise de la 1 la 31 – care, calculate numerologic, au numerele de la 1 la 9.
Astfel, numărul unei zile formată din două cifre, obținut din adunarea celor două cifre, până la obținerea unei singure cifre. De exemplu, prima zi a lunii reprezintă numărul 1, dar ziua 12 a lunii, reprezintă un număr 3.
Referitor la ziua 29, de exemplu, se adună 2 cu 9, iar din rezultatul 11 se adună ambele cifre și se obține cifra 2. Acesta este numărul zilei.
Dumitru Paraschiv, astrolog și numerolog profesionist din Oradea
Prof. dr. Dumitru Paraschiv practică Astrologia și Numerologia de peste 16, timp în care a consiliat mii de clienți, din România și din străinătate.
De asemenea, în perioada 2008 – 2010 a realizat și prezentat zeci de emisiuni de astrologie la diverse posturi centrale din București și la un post local din Oradea, fiind și invitat la multe emisiuni.
A publicat zeci de articole de specialitate, mai ales în perioada 2007 – 2014, prevestind în scris diverse rezultate la alegerile prezidențiale, parlamentare și locale, cum au fost cele din anul 2014. Dumitru Paraschiv este licențiat în istorie și muzică și doctor în istorie, specializat în tematicile informațiilor clasificate și cifrate, diversiunii și propagandei.
A publicat ca jurnalist și editorialist colaborator, pe teme social-politice și istorice în revistele „Historia”, „Lumea”, din București, ziarul „Crișana” din Oradea și săptămânalul „Săptămâna românească” din Arad.
Ce spune ziua nașterii despre viața ta în 2024?
CIFRA 1 – Se termină diverse lucruri. Finalizarea unor perioade referitoare la schimbări, perioade care au început de mult. În cazul în care există amânări, este posibil ca aceste schimbări mult așteptate să se producă, totuși, în acest an. Este foarte posibil ca pe fondul acestor schimbări să înceapă ceva nou, probabil mai stabil și mai bun. De exemplu, pe plan social, pe plan profesional, unii ar putea obține o funcție sau o avansare într-o funcție superioară. Diverse rezolvări de acte, juridice sau nu, dar și litigii.
CIFRA 2 – Dezvoltarea personalității, curajului și a independenței personale. Detașări și însingurări, în general, iar pentru unii, la serviciu și pe plan relațional. Succes profesional. Independență profesională. Un nou loc de muncă sau o nouă afacere. Noi începuturi. Succes social. Posibile funcții sau avansare în carieră. Nu sunt excluse creșterea perioadelor de agitație și de nervozitate. Pe scurt, este posibil să crească și starea de tensiune, dar, în aceeași măsură, și siguranța și stabilitatea personale.
CIFRA 3 – Oscilații, hotârâre și nehotărâre. Deciziile sunt necesare, însă nu par atât de ușor de luat. Nevoia de renunțare la unele parteneriate, colaborări, poate și la unele relații. Sanse puține, dar nu imposibile pentru relansarea unor relații, dar nu pentru compromisuri.
E posibil ca mulți să aibă noi șanse de relații și colaborări, mai ales dacă sunt pregătiți pentru acestea. Posibile noi hobby-uri și noi oportunități profesionale, mai ales în cazul celor bazate pe creativitate. Rezolvări litigioase pe plan locativ sau pe plan imobiliar. Unii vor avea funcții noi, de șefi sau coordonatori, însă cele mai favorizate sunt funcțiile de adjuncți și de consilieri.
CIFRA 4 – Personalitatea voastră va avea un plus de optimism și de simț al umorului, iar comunicarea și socializarea vor spori. Dezvoltarea organismului, care poate fi referitoare la masa musculară, dar și la grăsime și la pofta de mâncare, mai ales pentru dulciuri, cu atenționare la ficat, glicemie și colesterol. Dezvoltare financiară și materială. Posibil mai multe călătorii decât în anul precedent. Pentru mulți, va fi un an al sporului la bani, dar și șanse de realizare a multor lucruri bune.
CIFRA 5 – Mai greu sau mai ușor, nativii „păstoriți” de acest număr, devin mai fermi și mai hotărâți. Organizări mai bune și necesare, fermitate în decizii și planuri. Va fi un an cu planuri noi, posibil și cu strategii noi. Reușite și organizări sau reorganizări pe planurile, familial, locativ, imobiliar, material și profesional. Muncă multă, dar mai bine organizată. Pe scurt, mai mult succes, atât în viața personală, dar și la serviciu. Posibile realizări imobiliare. Posibile funcții de conducere.
CIFRA 6 – Creșterea dinamismului și a activității, a optimismului, nerăbdării și a magnetismului personal. Nevoia de nou, de aventură și de independență, iar mulți vor avea și diverse realizări cu referire la aceste lucruri. Creșterea curiozității, a cunoașterii, a dorinței de a învăța. În același timp, se poate observa și dezvoltarea spiritului de rebeliune și de nonconformism.
Dezvoltarea originalității și a socializării. Succes social, în special la tineri. Cursuri noi, în general tehnice, practice sau pe termen scurt. Achiziții tehnice. Călătorii, probabil neașteptate și prieteni noi, unii apăruți în mod neașteptat. Succes în lucruri practice și în meserii tehnice.
CIFRA 7 – O mai bună stabilitate și siguranță materială și locativă, decât în anul precedent. Creșterea armoniei personale și familiale. Posibilă creștere a veniturilor directe, dar și indirecte. Posibila apariție a unor surse secundare de câștig. Favorizarea frumuseții și atracției personale.
Cei aflați într-o relație pe termen lung vor avea șansa de a locui împreună sau chiar de a se căsători. Rezolvări de tip locativ sau imobiliar. Dezvoltarea de abilități sau meserii artistice și a preocupărilor pentru frumusețea proprie, pentru haine și pentru designul locuinței.
CIFRA 8 – Pentru cei mai mulți, acest an va fi unul favorabil. Pentru unii, va fi extrem de favorabil. Anul poate aduce transformări sau terminarea unor transformări, probabil necesare și evolutive. Succes pe planul relațiilor interumane și pe plan socio-profesional. Succes în muncă și în carieră. Șansele angajării îm industrie vor crește. Sporirea atracției personale. Există și o parte mai puțin plăcută, în contextul în care pentru unii nativi vor spori credulitatea, lenea, tendințele spre nepunctualitate sau cele spre iluzie, iar alții își vor forma sau dezvolta vicii, cele mai probabile fiind băutura, substanțele interzise și cafeaua.
Creșterea atracției personale. Posibile tendințe către pesimism, gândire negativă și suspiciune, iar, pentru unii, către sensibilități psihice. Există însă și nativi în cealaltă extremă, fiind posibil să devină mai calmi, mai armonioși, cu echilibrul și cu tonus mental îmbunătățite. Anul aduce îmbunătățiri financiare, în carieră și în afaceri și posibil statut social nou.
CIFRA 9 – Unele lucruri se vor finaliza, ori transforma, la capătul unor perioade care anunțau așa ceva și care au început, probabil, cu mult anterior acestui an. Acest an poate aduce pregătiri pentru lucruri noi și importante și chiar înnoiri sau lucruri în premieră, cum ar fi noi începuturi. Un an al concretizărilor, mai ales cu referire la relațiile sociale și la planul socio-profesional.
Mulți își vor îmbunătăți câștigurile directe, dar și indirecte. Nu este exclusă o sursă de venit secundară, care ar putea deveni principală. Îmbunătățirea proprietății și a statutului profesional. Posibilă funcție sau dezvoltarea puterii administrative, într-o firmă sau într-o instituție. Dezvoltarea atracției personale. Posibilă evoluție spirituală. Posibile descoperiri noi, pe diverse planuri.
CITIȚI ȘI:
PARTEA II. HOROSCOPUL anului 2024, prezentat de astrologul Dumitru Paraschiv. Ce ne rezervă astrele la capitolul SĂNĂTATE și DRAGOSTE