Psihiatrul Gabriel Diaconu, despre eutanasie, BURNOUT medical și rețeta fericirii. „Nu există sănătate fără sănătate mintală!”

În 2019, Franța a început construirea unui sat dedicat persoanelor cu Altzheimer. Noi încă ne zbatem să avem o politică de sănătate mintală cât de cât coerentă. Există mari probleme, nerezolvate, pentru cercetare se alocă prea puțini bani spre deloc, iar singurii care suferă sunt vârstnicii cu astfel de vulnerabilități.

Francezii au considerat că scopul construirii acestui sat, Landais, constă în oferirea unei mai mari independențe persoanelor care suferă de Alzheimer, într-o comunitate în care socializează liber și au parte tot timpul de asistență medicală specializată.

Noi de ce nu ne gândim la astfel de proiecte, de ce nu investim în cercetare, de ce ne interesează atât de puțin să oferim persoanelor vârstnice care suferă de această cumplită boală ireversibilă posibilitatea de a trăi în demnitate până în ultima clipă? Cunoscutul psihiatru Gabriel Diaconu a tranșat această problemă în cadrul interviului acordat pentru Gândul Exclusiv.

UTILE GREȘEALA pe care aproape toți românii o fac în noaptea de Revelion. Medicul Andrei Laslău trage un semnal de alarmă

11:09

SOCIAL Petardele și pocnitorile, reale PERICOLE pentru CÂINI de Revelion. Sfaturile medicilor pentru „părinții” de blănoși: ”Îi pot afecta serios”

11:00

„Doar cu bune intenții nu faci nimic. Trebuie bani, ne trebuie oameni”

“Există o realitate. România este încă la nivel de maturitate economic, financiar un copil și asta înseamnă că vede banul și respectiv banul public, cu excepția oamenilor care sunt super dibaci în a face bani din banul public sau în a exfolia și expropria banul public. Dar noi, grosso modo, ne comportăm ca niște copii, în sensul în care știi când înveți să socotești dacă ai două mere și mănânci un măr cu câte mere mai rămâi.

Anual, problemele de sănătate, de sănătate mintală în România, este estimat – cu o doză bună de încredere – că ne costă pe noi, ca și țară contribuabil, undeva la 11 miliarde de euro. Adică lipsa unor politici coerente sau lipsa unor servicii adecvate de asistență, tratament, protecție în domeniul sănătății mentale costă anual în jur de 11 miliarde de euro. Bugetul anual pentru sănătate în România este de 10 miliarde de euro.

Drept urmare, ar fi corect să spunem că, prin lipsa unor politici coerente de sănătate publică în domeniul sănătății mintale, noi irosim anual un extra-buget de sănătate. Cu alte cuvinte, pe lângă banii pe care îi de statul și pe care îi decontează prin servicii medicale, mai există încă un leu, la fiecare leuț din buzunar pe care tu îl dai pe o analiză la doctor și care se duce fără ca tu să știi, direct sau indirect, pentru că nu ne ocupăm de problema asta.

În fiecare contract cu autorități naționale sau internaționale, când am fost întrebat ce credeți, domnule doctor că ar trebui să se întâmple încât să… i-am spus: bani! E foarte simplu, foarte simplu. Doar cu bune intenții nu faci nimic. Trebuie bani, ne trebuie oameni. Sunt țări care sunt mature din punct de vedere financiar și care au învățat lecția aceasta pe care România se încăpățânează să nu o învețe.

Vrei să economisești bani, trebuie să cheltuiești suma potrivită de bani. Paza bună trece primejdia rea. Banul pe care astăzi îl bagi într-un sistem te scutește de cheltuiala de mâine. Ei bine, noi trăim mereu cum eram învățați de la chenzină la decontare. Și fiecare guvern, fiecare organism politic cu instinct de conservare își pune problema asta până când o să vină scadența și datoria o să fie problema altora.

Vine următorul guvern, vine următorul parlament. Lipsa unei viziuni de țară, să știi că se manifestă la un anumit nivel din zona neputinței dobândite, dar și a indiferenței și de la un nivel în sus, când vorbim de viziune, vorbim și de armonia pe care poate să-l capete un anumit organism în a tria anumite probleme”, a explicat medicul.

„Intrarea la pensie este un factor major de risc!”

Există rețete de succes? Dacă da, de ce nu se văd urmările, beneficiile implementării lor? Psihiatrul Gabriel Diaconu consideră că trebuie schimbat modul de a privi lucrurile și de a implementa decizii bune, altfel anxietățile și depresia vor căpăta din ce în ce mai mult teren în societate.

Doctorul Gabriel Diaconu atrage atenția și asupra faptului că ieșirea la pensie constituie un moment foarte important și dificil în viața fiecăruia dintre noi.

“Uite, există și modele sau rețete de relativ succes. În momentul în care a început să apară discuția privind ordinul de protecție. Acum 10 ani. Era o utopie. Da, suntem la 10 ani de la implementarea ordinului de protecție. Evident că există critici pentru că nu este un unanim acceptat, implementat, nu avem suficiente brățări. Discutăm astăzi câte brățări să mai cumpărăm. Continuă să fie o problemă violența domestică. Dar la 10 ani de la apariție nu mai este o chestiune atât de extraterestră când vorbim de violență domestică, să deschidem discuția despre ordinul de protecție.

Lipsa oricărei implementări devine o chestie absolut catastrofică. Sunt oameni care în acesti 10 ani au beneficiat poate prea puțini, dar diferiți de zero. În schimb, în zona serviciilor de protecție sunt generați înțelegi care au fost pierdute. Când vine vorba de tratamentul vârstnicilor, în fiecare zi, o persoană care trece pragul, care intră, ca să zic așa, în galeria celor vulnerabili. În fiecare zi este o nouă persoană despre care familia începe să își pună întrebări că nu-și mai aduce aminte ce a mâncat alaltăieri sau că vorbește prostii la telefon. Momentul intrării la pensie este un moment de mare cumpără pentru majoritatea oamenilor. Dintre ei, în următorii 2 ani se selectează depresie, anxietăți și deficit cognitiv Pentru că intrarea la pensie este un factor major de risc. Noi ne gândim cum să le dăm mai mulți bani pentru pensie, dar în același timp și o să sune foarte, foarte greu ce am să spun: Sperăm să nu trăiască foarte mult de banii ăia. Sunt și copil de părinți și sunt și părinte de copii și nu sunt multe zile de când discutam cu soția mea de o chestie care a apărut de curând în Marea Britanie. Este deocamdată o propunere de a oferi persoanelor o zi pe săptămână pentru a avea grijă de sănătatea lor mintală. Evident, a fost făcut un calcul financiar cam care ar fi costul, impactul asupra productivității dacă scazi cu 20% până la urmă una din 5 zile, un procent mare. Și este o conversație care este peste drum, ca să zic așa, cum spunea Churchill, că la momentul la care a început războiul continentul a rămas rupt de Marea Britanie. Da, și nu invers.

Ei bine, în România avem puține spre deloc facilități cât privește copiii de părinți și părinții de copii. În ceea ce înseamnă acordarea de mai mult timp pentru a avea grijă de copiii tăi sau pentru a putea să-ți ajuți părinți. Angajatorii nu sunt interesați de chestiunea asta. Există sentimentul ăsta al biciului și al furtului și o paranoie instituțională. Statul român știe să dea zile libere, dar când vine vorba de facilitatea pur și simplu a unei mai bune calități a vieții pentru oamenii care încă mai contribuie la bugetul de stat, nu cumpănește foarte mult. Și suntem cei care sunt în forță de muncă activă și care, cumva, ni le tot luăm în plex: creșteri fiscale, modificări, facturi. Faptul că, la un moment dat, dacă ai o casă mai mare e rău. Dacă câștigi mai mulți bani iarăși este rău. Drept urmare, poți să observi cum, pe mai mulți indicatori, acum la populația de pe etajul meu de vârstă, nivelurile de stres sunt la nivelul de anxietate.

Depresia este mai prevalentă. Din generația mea, probabil că se selectează persoane care la o vârstă mai înaintată, cu atât mai mult o să aibă deficit cognitiv, pentru că asta se întâmplă și la vremea respectivă și mi se pare o chestie absolut stupidă din artea generației mele. Ar trebui să luptăm pentru dreptul la viitorul nostru nu doar în ce privește banii. Nu există nimic dacă n-ai sănătate, dar nu există sănătate fără sănătate mintală. Careva să zică și asta spun majoritatea. Investește acum, construiești acum”, a completat medicul psihiatru.

„O treime din personalul medical este în burnout!”

În ultima vreme, discuțiile din domeniul Sănătății se duc către bani. Bani pentru salarii, măriri de salariu, sporuri, punctele decontate de Casa Națională de Sănătate. Dar și în privința personalului medical, altele sunt problemele majore. Munca în stres și fără suportul logistic absolut necesar, fără asistenți și infirmieri care să facă față la numărul de pacienți care au nevoie de îngrijire, sunt problemele mult mai importante în sistem decât salariul primit, este opinia psihiatrului Gabriel Diaconu.

“O treime din personalul nostru medical este mult dincolo de limita de burnout, jumătate îndeplinesc criterii de oboseală. Dacă tot dai cu măriri de salariu, câtă vreme oamenii ăia n-au confort să lucreze, tu cu cine o să faci treaba? La fel și în zona asistenței sociale. Toată lumea ridică din umeri. A fost acum toată povestea cu scăderea aparatului bugetar, ca să flexibilizăm, să elasticizăm aparatul bugetar, după care toți cei care lucrează în zona sănătății s-au trezit un pic cu ochii în soare. Ne-am trezit că pe bugetul actual Casa de Asigurări nu poate să plătească decât șase luni doctorii. Și ăsta îți ridică anumite semne de întrebare!”.

„Cei care semnează formularul prin care își exprimă dreptul de a nu fi resuscitat sunt foarte puțini”

Un alt subiect dezbătut cu psihiatrul Gabriel Diaconu este cel legat de lipsa de demnitate resimțită de mulți dintre bolnavii cu afecțiuni mentale, cognitive. Întrebat ce ar trebui să facem pentru ca lumea să nu se transforme într-o lume plină de vârstnici care să-și trăiască ultimele clipe lipsiți de demnitate, medicul Diaconu a vorbit despre drepturile acestor pacienți.

“Sunt lucruri asupra cărora fiecare persoană ar trebui să capete dreptul să decidă. Spre exemplu, decizia de a nu fi resuscitat. Noi avem în România, dar deși sunt foarte puține persoane care semnează formulare de genul acesta.

Plecând de la momentul ăsta, există și formule care sunt un pic mai avansate. Persoane care pot să-și exprime aprioric refuzul de a fi intubate sau de a primi suport vital avansat, dar pot și cere să fie intubați când nu mai pot. Există dacă vrei și o conversație deocamdată, care e destul de avansată în tot ceea ce înseamnă dreptul de a refuza, dreptul de a refuza tratament. În zona oncologie este o chestiune și în zona paliației este o zonă care a fost dezbătută, dar și în zone care sunt foarte aproape de mine, spre exemplu, dreptul la demnitate a unei persoane care refuză tratament psihiatric. Aici intrăm într-o conversație care iarăși este foarte densă. De ce este ea foarte densă?

Pentru că noi avem în continuare servicii publice de sănătate mintală calibrate sovietic. Ce înseamnă asta? Înseamnă că în centru este zidul gros și spitalul, centrul unde se duc defecții. Pe românește. Și în afara spitalului rămân non-defecții, oamenii care sunt productivi, oamenii care sunt oamenii muncii. Proletariatul, în lumea bună, defectul, pacientul, dincolo de zidul gros, primește ajutorul compasionat. Asta e mai puțin de fapt important. Segregaționismul face ca pacientul acesta de fapt să fie exclus din comunitate și, pe cale de consecință, de la un punct încolo este forțat să ia tratament psihiatric, este forțat să accepte această cămașă chimică. Poate nu convine că spun asta, dar uneori chiar așa se întâmplă. Noi înșine, personalul medical, psihiatrii, psihologii cred că avem nevoie să ne uităm mai atent într-o oglindă, până la ce punct mergem cu persuasiunea și de la ce punct încolo persuasiunea devine o formă de constrângere.

Și de la ce punct încolo, de fapt, invadăm dreptul personal a unei persoane care nu testează foarte bine realitate, spune nu. Dar la momentul la care omul spune nu, legea spune dacă e un pericol imediat, vădit pentru sine sau pentru altă persoană, intervine dreptul statului de a-și face treaba fără consimțământ”, a explicat Gabriel Diaconu.

Despre eutanasie: “Este o dezbatere pe care, cu siguranță, merită să o duci!”

De-a lungul timpului, subiectele grele privind sinuciderea asistată și eutanasia au suscitat dezbateri aprinse. În România s-a vorbit prea puțin despre eutanasie, pentru că suntem o țară creștină și, drept urmare, nimeni nu are dreptul de a decide asupra momentului morții decât Dumnezeu.

Dar, când vine vorba despre o viață ajunsă aproape de final, cu suferințe majore care fac ca fiecare clipă trăită să fi devenit un chin zilnic prea greu de suportat, mulți se gândesc dacă nu cumva eutanasia ar fi un mijloc eliberator. În cadrul interviului realizat de Gândul, psihiatrul Gabriel Diaconu a avut curajul de a discuta despre suicidul asistat și, mai ales, despre eutanasie.

“Suntem la ani lumină de la chestiunea asta. Partea asta de tanatologie, o parte pe care am acoperit-o în practica mea și am lucrat în zona de etică, fiind suicidolog, sunt ani de atunci… noi vorbim de lucruri diferite. Uite, zilele astea e un subiect foarte interesant. În Alabama urmează să fie pentru prima oară în istoria Statelor Unite executată o persoană printr-o tehnică folosită în suicid asistat (Interviul a fost realizat înainte de această premieră – n.r.). E vorba de hipoxie indusă cu azot. Și Curtea Supremă de Justiție, în Statele Unite a refuzat apelul avocaților celui condamnat la execuție, prin care aceștia arătau că nu este o tehnică absolut impecabilă și că sunt două incidente care se pot întâmpla: fie masca să nu fie complet securizată și persoana să se chinuie suplimentar pentru că intră totuși oxigen.

Și doi: hipoxia indusă la unele persoane poate să declanșeze vomă, procedura de execuție în Statele Unite nu poate să fie întreruptă. Și atunci, în momentul ăla, ce se întâmplă? Ei bine, Curtea Supremă n-a clipit și o să vedem prima execuție din istoria Statelor Unite, în acele state în care încă mai este pedeapsa cu moartea făcându-se cu o tehnică folosită inițial în eutanasie și suicid asistat.

Acum eutanasia și suicidiul asistat sunt lucruri care au fost parțial legalizate sau cumva înlesnite în anumite țări. Experiența ancilară sau reciprocă în aceste țări, uitându-te la statistici cu care au venit oamenii în comunitatea de practici ulterior, gen Belgia, de exemplu, sau Elveția, e cumva de natură să ne tempereze și entuziasmul și critica. Pentru că nu e nici pe departe ceva care poate să fie redus doar la demnitate, ca și orice alt instrument, până la urmă cu o anumită funcție utilă, publică, are limite și putem să vorbim de erori prin omisiune sau comisiune, sau greșeli care se întâmplă în zona respectivă. În ceea ce privește eutanasia, ca să fie foarte clară, eutanasia înseamnă moartea terapeutică sau crima terapeutică. O persoană omoară o altă persoană în scopul de a-i curma suferință.

Apropo, dar dacă îți aduci aminte, fără să menționez cine, dar era ministru în timpul pandemiei, a folosit termenul acesta cu medicii din terapie intensivă care curmau suferință pacienților? Da, și la momentul respectiv nu numai că am avut un râs involuntar, dar s-ar putea că gura păcătosului adevăr grăiește și acel act ratat să fi fost o chestiune care cumva vedea lucruri pe care le făceau medicii, anume că în anumite situații compasionate și nu o să știm niciodată, viața unor pacienți intubați cu COVID la punctul de infecțiune al trecerii lor să fi fost minim înlesnită de personalul medical, pentru că șansele de supraviețuire erau zero. Dar, din nou sunt lucruri pe care n-o să le știm poate niciodată. Suicidul asistat este cu totul și totul altceva”, a precizat acesta.

Referindu-se la eutanasie, cunoscutul psihiatru a opinat în legătură cu acest subiect că „este o dezbatere pe care, cu siguranță, merită să o duci, aducând la masă atât oameni care sunt, să zicem, din zona bioeticii, dar și oameni din zona cler, spiritalitate, societate civilă, potențiali beneficiari”.

“De ce spun asta? Pentru că, în primul și în primul, rând noi discutăm despre paliație. Medicină compasionată. Da, și în conceptul de paliație, elementul central este alinarea suferinței fizice, psihice. Adică tratamentul durerii, tratamentul complicațiilor fizice date de imobilitate. Tratamentul inclusiv al agitației. Există o intersecție cu psihiatria în ceea ce privește asistența de specialitate a persoanei!”, a zis medicul.

Rețeta fericirii

În finalul interviului, psihiatrul Gabriel Diaconu a dat câteva sfaturi care, dacă ar fi urmate, ar putea aduce fericire în sufletele fiecăruia dintre noi.

“Dacă ar fi să vedem munca unui om și travaliul pe care îl face și ce-și scoate ca minim profit din travaliul respectiv și felul în care se împrăștie acel profit și felul în care se împart zilele, vei constata că din ce în ce mai puțin mame, de fapt închid cercul autosuficienței și autotranscendenței.

În sensul în care omul își aparține din ce în ce mai puțin sieși. Dacă vrei să-ți dau o soluție de fericire este că dacă ziua are 12 ore, ia-ți o oră pentru tine. Dacă salariul tău este de 100 de lei, dă 10 lei pentru tine. Dacă la un moment dat vrei să petreci timp cu niște oameni, alege pe ăia cu care chiar îți place să petreci timp. Stau și discut 5 zile/săptămână 60h/săptămână nu contează de fapt, cu oameni de la care aflu din nou și din nou că sunt prizoniere a unor contingențe, că sunt sclavi ai anumitor conformități, că s-au împrumutat de multe pentru un anume statut social”, a conchis Diaconu.

Este adevărat că dacă dragoste nu e nimic, nimic nu e? La această întrebare, răspunsul doctorului Diaconu a fost scurt și tranșant:
“Probabil că este elementul necesar, dar, de fapt, niciodată suficient fericirii!”

CITEȘTE ȘI:

Psihiatrul Gabriel Diaconu dezvăluie adevăratele probleme ale persoanelor vârstnice vulnerabile. „Ajungem să-i vedem ca pe un balast”

EXCLUSIV VIDEO | De ce a fost 2022 anul divorțurilor? Gabriel Diaconu: ”Restricțiile din pandemie au pus oamenii într-un context rigid și efectele nefaste au fost psihotraumă, depresie, anxietate. Era previzibil că unele mariaje nu vor rezista”

Autor

Adina Anghelescu

Cunoscut jurnalist de investigatii, generatia presei anilor '90, prin condeiul căreia au trecut toate marile scandaluri ale ultimilor 30 de ani. Licențiat în Drept, specializat în nișa subiectelor ... vezi toate articolele