EXCLUSIV | ȘANTAJ la american! Un specialist IT din SUA, „ușurat” de 100.000 € de o româncă pe care a cunoscut-o într-un club din Centrul Vechi

Publicat: 26 12. 2023, 07:00

Un specialist IT din SUA, director executiv al unei mari companii care oferă servicii cloud și asistență pe întreg mapamondul, și-a plătit cu vârf și îndesat apetența pentru fete tinere și dansuri erotice la bară, după ce a intrat într-o „combinație” cu o româncă pe care a cunoscut-o într-un club de streaptease din Centrul Vechi al Capitalei.

În doar câteva luni, femeia l-a transformat pe american în ținta unui șantaj repetat, iar acesta, în cele din urmă, a denunțat-o, însă nu înainte de a-i transfera aproape 100.000 de euro, în speranța că nu va fi „demascat” în fața soției și fiicei sale, dar și a colegilor de serviciu.

Gândul prezintă, în exclusivitate, informații detaliate dintr-un proces spectaculos în care o româncă a fost acuzată că l-a șantajat și „ușurat” pe un cunoscut om de afaceri american de aproape 100.000 de euro, după ce s-au „combinat” chiar în Centrul Vechi al Capitalei, acolo unde americanul era o prezență constantă, mare admirator al prestației sexy-dansatoarelor.

Cine este americanul amator de dansuri erotice

Potrivit unor surse judiciare, americanul este reprezentantul unui companii IT care oferă soluții inovatoare – servicii cloud, asistență IT și consultanță – în mai multe țări ale lumii, numai că – în același timp – a fost predispus și la plăcerile lumești, „țintele” sale fiind fete de 17-18 ani.

Americanul a venit ân România, în interes de serviciu, și s-a cazat la Hotelul Radisson, iar Centrul Vechi l-a atras ca un magnet. Familist, tată al unei fete majore, americanul era consumator de fete tinere, așa a cunoscut-o pe cea care avea să-l ușureze, prin șantaj, de o sumă consistentă.

Are o experiență de peste 30 de ani în domeniul în care activează, fiind chiar director executiv al companiei, amator nu numai de sport, ci și de femei frumoase, iar în Centrul Vechi al Bucureștiului s-a simțit, cum se spune, în largul său, din toate punctele de vedere.

El este, în ultimă instanță, cel care își folosește expertiza acumulată în timp pentru a oferi soluțiile optime atunci când o companie dorește să treacă la soluții cloud, dar combinația sexuală în care s-a implicat l-a costat. N-o să uite niciodată această experiență”, au declarat surse judiciare, în exclusivitate pentru Gândul.

Românca a trecut la atac, iar americanul a introdus, adânc, mâna în portofel

La sfârșitul lunii octombrie a acestui an, magistrații de la Judecătoria Sectorului 1 al Capitalei au „rezolvat” procesul în care femeia a fost acuzat de șantaj în formă continuată, după ce aceasta – cercetată sub control judiciar – reușise să-l stoarcă de bani pe americanul credul până când a fost prinsă în flagrant.

„Asediul” la care a fost supus specialistul IT din SUA a fost declanșat în luna martie a anului 2023, după ce bărbatul îi mai oferise, de bună voie, și alte sume consistente. Românca i-a trimis americanului mai multe mesaje, prin intermediul Whatsapp, și l-a amenințat cu darea in vileag a unor fotografii compromițătoare, cu impact atât asupra vietii private, cât si asupra vietii profesionale, „cu scopul de a dobândi, pentru sine, în mod injust, un folos patrimonial, respectiv suma de 102.800 lei, care a fost transferată în patru tranșe, pe Revolut, respectiv 41.000 lei, 21.800 lei, 10.000 lei si 30.000 lei”.

Numai că scenariul nu s-a încheiat aici, iar românca a trecut la faza a doua a planului, potrivit motivării instanței de judecată. La sfârșitul lunii martie a folosit aceeași modalitate de abordare, bombardându-l pe american cu mesaje pe Whatsapp și reușind să obțină, tot prin șantaj, încă 65.000 de lei, bani pe care i-a primit în două tranșe,respectiv 25.000 lei si 40.000 lei.

Au trecut doar câteva zile și românca l-a pus din „la zid” pe american, cerându-i acestuia încă 40.000 euro, prin aceeași metodă a șantajului. Specialistul IT i-a transferat 5.000 lei, cu promisiunea că restul sumei urma să fie transferată până la sfarsitul lunii aprilie a acestui an.

”Relația” a debutat într-un club din Centrul Vechi al Capitalei

Potrivit informațiilor obținute, în exclusivitate, de Gândul, americanul a ajuns în România, în interes de serviciu, în luna septembrie a anului 2022. Într-una din seri a mers într-un club din Centrul Vechi al Capitalei și, la un moment dat, a întâlnit o tânără care l-a „pus pe jar”.

Au făcut cunoștință și au schimbat numerele de telefon, apoi au început să discute prin intermediul Whatsapp, fără să se întâlnească efectiv. Zilele au trecut, americanului i-a căzut cu tronc românca și a început să îi transfere diferite sume de bani, prin Revolut, cu titlul de „cadou”.

Prins în „mrejele” româncei, americanul i-a tot transferat bani, de bunăvoie, până la începutul lunii martie a anului 2023. Sumele de bani erau transferate și în contextul în care tânăra i-a spus americanului că mama sa este bolnavă de cancer și se confruntă cu probleme financiare foarte mari.

În luna martie a anului 2023, specialistul IT din SUA i-a transmis tinerei că nu mai are bani și că nu o mai poate ajuta financiar, iar atunci s-a declanșat operațiunea „Șantaj la american”. Tânăra i-a cerut bărbatului încă 60.000 de lei, iar când acesta a refuzat-o l-a amenințat că va trimite familiei sale mai multe fotografii realizate în clubul de streaptease unde se cunoscuseră, imagine care i-ar fi afestat acestuia nu numai viața personală, ci și, firește, pe cea profesională. Trebuie menționat că americanul nici nu știa dacă acele fotografii existat sau nu în realitate.

Românca a trecut la ”documentare” asiduă, căutând informații despre american și despre familia acestuia

Cu ajutorul internetului, românca a descoperit contul de Facebook al fiicei americanului – trimițându-i bărbatului și o captură, pentru a-i demonstra că nu este doar o amenințare lipsită de acoperire -, apoi a trimis un mail și către soția acestuia.

Mai mult, a descoperit sit-ul companiei unde bărbatul este director executiv, a intrat în posesia adreselor de mail ale colegilor și chiar a vorbit la telefon cu unul dintre aceștia.

Americanul șantajat a fost pus în fața unei întrebări incomode: „Ce părere își vor face colegii tăi când vor vedea aceste poze?”. Acesta a fost și momentul în care americanul a realizat că românca nu glumește și a început să îi vireze tranșe de bani pentru nu fi „dat în vileag” în fața familiei și colegilor. Totul a continuat până când acesta și-a golit, efectiv, contul de Revolut.

După această primă etapă, americanul a crezut că va fi lăsat în pace, numai că nu a fost așa. Tânăra – sub pretextul că mama sa urmează să se opereze de cancer la o clinică foarte scumpă – a continuat să-i ceară bani și să-i fixeze termene-limită, chiar și de doar 30 de minute. Specialistul IT din SUA a mai scos din buzunar, vrând-nevrând, încă 65.000 lei, cu condiția ca femeia să nu posteze fotografii compromițătoare în mediul online.

Flagrant ca-n filme! În plic erau doar bancnote de… 10 lei: „Mă duc la pușcărie!”

Ajuns cu cuțitul la os, americanul s-a dus la Poliție, dezvăluind că tânăra i-a trasat un nou termen-limită, sfârșitul lunii aprilie a anului 2023, pentru o nouă tranșă de bani, respectiv 40.000 euro. În momentul în care a fost anunțat că „vine scadența”, directorul executiv al companiei IT din SUA a declarat totul în fața polițiștilor, iar aceștia au pus la cale un flagrant ca-n filme.

Totul s-a întâmplat la începutul lunii mai a acestui an. În acea zi, americanul și tânăra s-au întâlnit la o cafenea din București, vizavi de Hotelul Radisson, unde acesta era cazat. I-a spus româncei că are suma de bani cerută într-un plic, numai că tinerei i s-a părut ceva suspect, motiv pentru care a cerut să ia un taxi amândoi și să primească banii în mașină sau să urce în camera bărbatului.

Au mers pe jos câteva străzi și s-au oprit lângă un parc din apropierea Sălii Palatului, dezvăluie sursele judiciare, în exclusivitate pentru Gândul. Acolo, observând un taximetrist care era liber, tânăra l-a întrebat dacă 0 poate duce pe Șoseaua Nordului, răspunsul fiind afirmativ.

Femeia i-a spus americanului să pună plicul cu bani în bucunarul ușii din dreapta a taxiului. Bărbatul s-a conformat. Apoi, tânăra i-a cerut taximetristului să demareze în trombă și să meargă cu viteză cât mai mare. A rupt plicul în care se aflau banii și, supriză, a descoperit doar bancnote de 10 lei, moment în care le-a aruncat pe fereastră și a început să strige: „Mă duc la pușcărie, mă duc la pușcărie!”

În acel moment, taxiul a fost blocat de polițiști, iar tânăra șantajistă a fost dusă la secția de poliție, acolo unde i-au fost aduse la cunoștință acuzațiile. Femeia – care nu avea antecedente penale – a declarat că își regretă fapta și că ar fi devenit „lacomă” din cauza problemelor pe care le avea, fiind și o mamă care își crește singură copilul de numai 3 ani.

„Se va avea în vedere că inculpata a săvârşit infracţiunea profitând de încrederea persoanei vătămate faţă de care a încercat să se apropie primind diferite sume de bani cu titlu de dar manual. Ulterior, se reţine inculpata a încercat să obţină sume mai mari de bani, astfel că a ameninţat persoana vătămată cu divulgarea unor imagini compromiţătoare. Această situaţie de fapt denotă un grad de periculozitate ridicat din partea inculpatei”

Extras din motivarea instanței de judecată

„Condamnă inculpata la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în formă continuată”

În data de 15 decembrie a acestui an, magistrații au hotărât că femeia trebuie condamnată la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru „șantaj în formă continuată”, și au stabilit o perioadă de supraveghere de 4 ani.

Totodată, femeia trebuie să presteze și 90 de zile de muncă în folosul comunității și să plătească despăgubiri omului de afaceri american pe care l-a șantajat.

„În temeiul art. 207 alin. (2) şi (3) C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) C.pr.pen., condamnă pe inculpata (…), domiciliată în București, (…) la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în formă continuată.

(…) dispune suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C.pen., ce se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.

În temeiul art. 93 alin. (1) C.pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

  1. a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta;
  2. b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
  3. c) să anunţe în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
  4. d) să comunice schimbarea locului de muncă;
  5. e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C.pen., impune inculpatei să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

  • În temeiul art. 93 alin. (3) C.pen., impune inculpatei să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile în cadrul Administraţiei Domeniului Public Bucureşti – Sector 1 sau în cadrul Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti.
  • În temeiul art. 397 alin. (1) C.pr.pen. și art. 1357 C.civ. raportat la art. 19 alin. (3) C.pr.pen., admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă (…) şi dispune obligarea inculpatei (…) la plata sumei de 167.800 lei, cu titlu de daune materiale, precum şi suma de 2.000 euro, echivalentul în lei la data plăţii efective prin raportare la cursul BNR, cu titlu de daune morale, către partea civilă (…).
  • În temeiul art. 398 C.pr.pen. raportat la art. 274 alin. (1) teza I C.pr.pen., obligă pe inculpată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 1.250 lei, din care suma de 500 lei este aferentă fazei de urmărire penală, suma de 250 lei este aferentă fazei de cameră preliminară și suma de 500 lei este aferentă fazei de judecată.

Instanţa încredinţează Serviciului de Probaţiune Bucureşti supravegherea inculpatei în legătură cu măsurile dispuse”, au decis magistrații în data de 15 decembrie 2023.


Citește și:

EXCLUSIV | Dosarul „10 august”. Un bărbat s-a ales cu o tumoră malignă după ce a fost gazat de jandarmi: „PLÂNGEREA, respinsă prin metoda copy-paste”

EXCLUSIV | Legătura dintre „mafia deșeurilor” din Prahova și afaceristul care a mers cu Bentley la păcănele. Toate „firele”, conectate la fosta ROSAL

EXCLUSIV | Dispari în 60 de secunde, varianta Nicușor Dan: „În ședință, a cerut scoaterea de pe ordinea de zi a proiectelor, minim 143.000 € DEGEABA!”

EXCLUSIV | Viceprimarul PNL îl ÎNVINGE în instanță pe primarul USR al Brașovului, în dosarul ”Birou la Cimitirul Municipal”: „Dura lex, sed lex!”

VIDEO | Scandalul bazinelor de înot din Sectorul 1. Clotilde Armand IROSEȘTE milioane de euro din banii statului: „Nu-mi dați mie lecții!”

EXCLUSIV | Cine a dat-o pe soacra lui Cătălin Cherecheș pe mâna procurorilor DNA și detaliul care ar putea încurca „ițele” în dosarul primarului