EXCLUSIV | Secretara vs Statul Român. Planul secret de capturare a celor 2 miliarde de € rămase după moartea magnatului Dan Petrescu, cel mai bogat și discret afacerist român: ”Depinde ce scrie mama lui în acel act, ea hotărăște soarta averii” (Ep. 2)

Publicat: 24 01. 2023, 00:00

A trecut un an și trei luni de la accidentul aviatic în care ”miliardarul din umbră” Dan Petrescu, considerat cel mai bogat și discret afacerist român, și-a pierdut viața. În același avion de mici dimensiuni – care decolase de la Milano și avea ca destinație Olbia, Sardinia – se aflau soția și copilul acestuia, Regina Balzat și Dan Ștefan Petrescu, dar și alte cinci persoane. De o discreție care a ridicat semne de întrebare firești referitoare la eventuale legături ”acoperite” cu serviciile de informații, magnatul Dan Petrescu a lăsat în urmă o avere de miliarde de euro, iar moștenirea sa fabuloasă ar putea intra în posesia statului român. Dar asta numai după dispariția mamei magnatului, ultima moștenitoare. Însă lucrurile par să ia o turnură complexă!

Totuși, scenariul se complică gradual, fiindcă Anca Surugiu, fosta secretară și asistentă a discretului magnat care ducea o viață la polul opus averii sale, ar pregăti un ”plan ascuns”, potrivit surselor Gândul, prin care ar urma să controleze întreaga avere, iar într-un final ar putea reuși să obțină toate miliardele aflate în această ecuație financiară incredibilă.

Dan Petrescu nu a avut alți moștenitori direcți, doar mama sa – în vârstă de peste 95 de ani, cu deficiențe de auz și vorbire – supraviețuindu-i și, potrivit legii, având dreptul să preia miliardele de €.

Gândul a prezentat – toate detaliile AICI – informații legate de preluarea, conform prevederilor legii, a unei moșteniri apărute în urma decesului mai multor membri ai familiei, în același timp, astfel că nu se poate stabili cu precizie cine a supraviețuit și cui.

Cum în accidentul aviatic, moștenitorii miliardarului Dan Petrescu – soția și fiul acestuia – au decedat în același timp, mama nonagenară și bolnavă a magnatului a devenit, automat, ”moștenitoare de drept”. Dacă aceasta moare, atunci ”o moștenesc doar descendenții sau colateralii proprii (dacă mai există)”. Din acest punct de vedere, sunt multiple discuții, deoarece pot apărea diverse rude, necunoscute, însă, până acum.

”Dacă nu” – a transmis avocatul Adrian Toni Neacșu, în exclusivitate pentru Gândul -, ”atunci moștenirea este declarată vacantă, ceea ce înseamnă că o culege statul”.

(2) Dacă, în cazul morţii mai multor persoane, nu se poate stabili că una a supravieţuit alteia, acestea nu au capacitatea de a se moşteni una pe alta”

Articolul 957 Cod Civil

Fosta secretară, coordonatoarea afacerilor magnatului, intervine în scenariu

Însă vorbim despre o avere de miliarde de euro, iar sursele Gândul dezvăluie că ”piesa de rezistență” în acest caz a devenit Anca Surugiu.

Aceasta a fost secretara miliardarului, i-a devenit apoi asistentă și, în cele din urmă, a reușit să ajungă în poziția privilegiată din care a putut coordona toate firmele discretului magnat.

”O ascensiune interesantă, dar și atipică”, au concluzionat sursele Gândul.

Cert este că Anca Surugiu a avut acces direct la toate informațiile legate de offshore-urile deschise de magnat, a cunoscut toate conturile firmelor acestuia și, pentru ca totul să se încheie apoteotic, a primit împuterniciri depline din partea afaceristului Dan Petrescu.

”Este evident”, mai spun sursele Gândul, că Anca Surugiu, ”aflată într-o astfel de postură cu acces la miliarde de euro, nu poate rămâne în stand-by, iar ideea că statul român ar putea prelua o astfel de avere impresionantă nu-i este pe plac. Dar are de «luptat» cu doamna Coca, mama nonagenară a defunctului magnat. Bătrâna îi stă, practic, în cale…”

Va dați seama ce luptă ”dificilă” se desfășoară, bătrâna fiind fără nicio apărare, cu deficiențe grave de auz și vedere, cel mai probabil nefiind în integralitatea capacităților de înțelegere, mai ales a chestiunilor complexe de tip juridico-financiar.

Cum vrea asistenta lui Dan Petrescu să pună mâna pe avere

Dincolo de prevederile legale și de varianta certă că mama lui Dan Petrescu îl moștenește pe acesta, persoane din cercul de apropiați ai defunctului magnat sunt convinse, potrivit surselor Gândul, ”există un plan de deturnare a averii”, or exact acest scenariu paradoxal trebuie evitat de statul român. Asta dacă interesează pe cineva. Dar, în condițiile în care sunt pline pușcăriile de condamnări pentru fapte de sute sau mii de euro, aici, fiind o miză de miliarde, ar trebui să fie atenție mult mai mare.

Aceleași surse fac și o dezvăluire uluitoare. Anca Surugiu ar fi ”rezolvat-o deja pe doamna Coca”, mama nonagenară și bolnavă a miliardarului Dan Petrescu, convingând-o să semneze înființarea unei… fundații de binefacere. Aici ar trebui sa înțelegem bine că aceleași surse susțin că ”bătrâna nu se află în capacitate de a semna, nu înțelege, nu are discernământ! Așa încât această fundație este, de fapt, dorința doamnei Coca, mama magnatului Dan Petrescu, sau dorința doamnei Surugiu, pentru a deturna miliardele?”

Coordonatoarea tuturor afacerilor lui Dan Petrescu s-a mișcat rapid și pare a fi descoperit rețeta prin care miliardele de euro nu ar mai putea intra în posesia statului român. Anca Surugiu ar fi convins-o pe mama magnatului să își pună semnătura pe un act prin care este înființată o fundație în care să fie incluse, atenție, toate afacerile acestuia.

Anca Surugiu locuiește în apropierea apartamentului unde trăiește bătrâna nonagenară, ceea ce i-ar permite nu numai să o controleze, permanent, dar și să o supravegheze constant. În apropierea casei, adică fix în același bloc, controlând complet fluxul anturajului”, spun sursele Gândul.

Anca Surugiu locuiește în același bloc cu mama nonagenară a defunctului magnat Dan Petrescu

Sursele noastre spun și că ”dacă se va face fundația respectivă, aceasta ar fi controlată numai pe hârtie de mama lui Dan Petrescu, până ar deceda, Anca Surugiu fiind cea care ar deține toate pârghiile de control în respectiva fundație, iar fondurile ar fi enorme.

Statul român ar rămâne cu buzele umflate, cum se spune, iar o astfel de rețetă de succes nu este ceva nou în lumea afacerilor”, au mai dezvăluit sursele Gândul.

Mama ”miliardarului din umbră” Dan Petrescu, vecină de bloc cu Anca Surugiu, asistenta magnatului.

Întrebări esențiale la care ar trebui să răspundă Anca Surugiu

Tocmai de aceea sunt extrem de importante cele trei întrebări esențiale la care chiar Anca Surugiu ar trebui să răspundă, iar Gândul le-a prezentat și în articolul precedent.

  • Ce s-a întâmplat cu afacerile lui Dan Petrescu din momentul decesului și până la momentul acesta? S-a vândut ceva, la ce prețuri, cui și de ce?
  • Ce s-a întâmplat cu cash-ul din firme?
  • Ce achiziții s-au făcut și de ce?

Până la ora apariției acestui articol, Anca Surugiu nu a răspuns acestor întrebări, iar Gândul așteaptă răspunsuri la încă șase întrebări punctuale:

  • Ce prevede actul constitutiv al fundației?
  • Cum și în cât timp se vor transfera patrimoniul/activele/profiturile companiilor deținute de Dan Petrescu și moștenite de mama sa?
  • Aveți o estimare financiară?
  • Care este scopul fundației?
  • Cine ar face parte din conducerea acestei fundații?
  • Fundația va funcționa doar în țară sau va avea filiale și în străinătate?

Facem precizarea că Gândul a încercat să ia legătura cu Anca Surugiu, pentru a-i adresa aceste întrebări, însă aceasta nu a putut fi contactată.

”Este foarte agitată”, spun sursele noastre, ”căci devoalarea acestui plan poate schimba direcția gândită inițial”.

Anca Surugiu, coordonatoarea afacerilor defunctului magnat Dan Petrescu

Avocat: ”Depinde ce scrie doamna în actul fundației, ea stabilește soarta averii”

Gândul l-a contactat pe avocatul Adrian Toni Neacșu, pentru a obține explicații referitoare la eventuala înființare a unei fundații care să includă toate afacerile pe care le-a deținut magnatul Dan Petrescu.

Acesta, în exclusivitate, a declarat că dacă ”patrimoniul și profitul companiilor lui Dan Petrescu ar constitui patrimoniul unei fundații, acești bani ar rămâne acestei entități, conform actului constitutiv”. Însă totul depinde de ceea ce scrie (mai precis cine îi scrie!) mama nonagenară a magnatului în actul acelei fundației, fiindcă doar aceasta poate să stabilească ”soarta averii”.

Dar cum poate o persoană nonagenară, fără vedere și auz, să conceapă un astfel de act? ”Este clar că i-l face cineva, adică este clar că acel act va conține ce dorește Anca Surugiu să conțină”, punctează sursele Gândul.

În cazul în care averea rămasă doamnei Coca – patrimoniul și profitul companiilor lui Dan Petrescu – ar constitui patrimoniul unei fundații, acești bani ar rămâne acestei entități, conform actului constitutiv”, explică avocatul Adrian Toni Neacșu.

În această ipoteză se aplică Ordonanța nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații.

”Fundația este subiectul de drept înființat de una sau mai multe persoane care, pe baza unui act juridic între vii ori pentru cauză de moarte, constituie un patrimoniu afectat, în mod permanent și irevocabil, realizării unui scop de interes general sau, după caz, al unor colectivități”, conform articolul 15, alin. 1 din acest act normativ.

Acum, depinde ce scrie doamna în actul fundației, ea stabilește soarta averii. Aici ar putea intra tot patrimoniul și profiturile firmelor deținute de fiul defunct, rămase ei moștenire, dar beneficiile rămân ale fundației”, a precizat avocatul Adrian Toni Neacșu.

Ce înseamnă ”moștenirea vacantă” și când se activează

Statul român ar putea intra în posesia averii de miliarde a magnatului Dan Petrescu numai dacă moștenirea acestuia ar fi declarată ”vacantă”.

Potrivit legii, dacă în termen de 1 an și 6 luni din momentul în care este deschisă moștenirea nu s-a prezentat niciun moștenitor, notarul, ”la cererea oricărei persoane interesate, îi va soma pe toţi succesibilii” să se prezinte la biroul său, în maximum două luni.

”(1) Dacă în termen de un an şi 6 luni de la deschiderea moştenirii nu s-a înfăţişat niciun succesibil, notarul, la cererea oricărei persoane interesate, îi va soma pe toţi succesibilii, printr-o publicaţie făcută la locul deschiderii moştenirii, la locul unde se află imobilele din patrimoniul succesoral, precum şi într-un ziar de largă circulaţie, pe cheltuiala moştenirii, să se înfăţişeze la biroul său în termen de cel mult două luni de la publicare.

(2) Dacă niciun succesibil nu se prezintă în termenul fixat în publicaţie, notarul va constata că moştenirea este vacantă”, se menționează în articolul 1.137 Cod Civil.

Articolul 1.138 Cod Civil”Dreptul de a culege moştenirea vacantă” – precizează că ”moştenirile vacante revin comunei, oraşului sau, după caz, municipiului în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moştenirii şi intră în domeniul lor privat. Este considerată nescrisă orice dispoziţie testamentară care, fără a stipula transmiterea bunurilor moştenirii, urmăreşte să înlăture această regulă”.

În același timp, articolul 1.139 Cod Civil”Intrarea în stăpânirea moştenirii vacante şi răspunderea pentru pasiv” – stabilește ce se întâmplă în cazul în care niciun moștenitor nu este cunoscut la împlinirea termenului prevăzut de articolul 1.137.

”(1) Comuna, oraşul sau, după caz, municipiul intră în stăpânirea de fapt a moştenirii de îndată ce toţi succesibilii cunoscuţi au renunţat la moştenire ori, la împlinirea termenului prevăzut la art. 1.137, dacă niciun moştenitor nu este cunoscut. Moştenirea se dobândeşte retroactiv de la data deschiderii sale.
(2) Comuna, oraşul sau, după caz, municipiul suportă pasivul moştenirii vacante numai în limita valorii bunurilor din patrimoniul succesoral”.

Un zbor de doar trei minute și un mare semn de întrebare

”Miliardarul din umbră” Dan Petrescu a murit fulgerător, împreună cu soția și fiul său, după numai trei minute de zbor cu un avion de mici dimensiuni care era pilotat chiar de magnat.

Acesta a decuplat și înregistratorul de zbor, fără ca nimeni să știe de ce a luat această decizie, chiar dacă specialiștii au transmis că – nefiind vorba despre un zboor comercial – nu era obligat să activeze înregistratorul.

Tragedia a avut loc în de 3 octombrie 2021, la ora 13:04. Avionul pilotat de miliardarul Dan Petrescu – Pilatus PC-12, cu un singur motor, înmatriculat YR-PDV – a decolat de pe Aeroportul din Milano, având ca destinație Sardinia, numai că, după doar trei minute, la ora 13:07, avionul s-a prăbușit, s-a lovit aproape în plan vertical de pământ și a luat foc.

Cei opt pasageri aflați la bordul aeronavei de mici dimensiuni nu au avut nicio șansă de supraviețuire. În avion erau:

  • magnatul Dan Petrescu, cel care se afla la manșa avionului;
  • soția sa, Regina Balzat, în vârstă de 65 de ani, născută în România, cu cetățenie franceză;
  • Dan Ștefan Petrescu, fiul miliardarului, în vârstă de 30 de ani, născut la München, dublă cetățenie;
  • Julien Brossard, în vârstă de 35 de ani, prieten cu fiul magnatului;
  • Claire Stephanie Caroline Alexandrescu, în vârstă de 33 de ani, născută în Franța, manager de publicitate (senior digital advertising and content digital manager pentru Europa de Sud la Pernod Ricard); Claire era fiica lui Miki Alexandrescu, fost comentator de Formula 1;
  • Filippo Nascimbene, în vârstă de 32 de ani, soțul Carolinei; născut în 1988, manager la Milano, în cadrul consultanței Start Hub;
  • fiul lor de un an, Raphael; născut la Milano, pe data de 16 ianuarie 2020;
  • mama Carolinei Alexandrescu, Miruna Anca Wanda Lozinschi, în vârstă de 65 de ani.

Avionul pilotat de magnatul Dan Petrescu s-a prăbușit la doar 3 minute de la decolare

Expert: ”Este foarte greu să ajungi cu un avion în acel unghi”

Sorin Stoicescu, fost șef al Aviației Civile din România, declara, în exclusivitate pentru Gândul, că un avion, într-un asemenea unghi, este unul ”nepilotat” și că ”ceva grav” s-a întâmplat la bordul avionului pilotat de magnatul Dan Petrescu.

Este foarte greu să ajungi cu un avion în acel unghi, poate doar dacă ai o problemă medicală sau o problemă tehnică, care a fost accentuată de starea de sănătate a pilotului. (…)

Ceva grav s-a întâmplat la bordul acelui avion. Dintr-un unghi atât de agresiv se poate interpreta că acel avion era total necontrolat, practic nepilotat. De ce era nepilotat? Este foarte greu de spus, poate chiar a plecat de la manșă. Altfel, dacă avea o problemă la motor, putea să încerce să-l aducă la sol, să folosească geometria aripilor, a cozii și să îl planeze.

Dar avionul a căzut ca un bolovan. Asta înseamnă că nu mai avea pilot”, spunea Sorin Stoicescu, pentru Gândul, în octombrie 2021. (informații detaliate AICI).

Ca o concluzie în acest episod doi, este clar că va ieși tam-tam mare cu această sumă colosală, e clar că adevărata luptă de-abia acum începe. Vom încerca să strângem cât mai multe informații, dar și să alcătuim un inventar al averii magnatului Dan Petrescu, să luăm legătura cu bancherii și directorii implicați.

Sunt și ei parte din schema de deturnare? Este, iarăși, o întrebare interesantă. Sigur, Statul Român va declanșa – încet, dar sigur – ancheta în acest caz, ceea ce înseamnă că va urma un an al marilor dezvăluiri.


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Secretara de 2 miliarde € vs. Statul Român. Cine ia miliardele de € rămase după moartea lui Dan Petrescu, cel mai secretos și ascuns magnat? Avocat: ”Dacă mai multe persoane mor în aceeași împrejurare și nu se poate stabili care cui a supraviețuit, atunci…” (Ep. 1)

EXCLUSIV | Dragoș Constantin, consilierul Clotildei Armand, s-a urcat la volan având permisul suspendat. Apoi, ”bărbătește”, a dat vina pe soție!

EXCLUSIV | Nepotul vitreg al lui Ion Iliescu, trimis în judecată pentru fapte de corupție chiar înainte de Crăciun. DNA: ”Știa că banii ar fi provenit din săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală”

EXCLUSIV | Fiul defunctului magnat Dan Adamescu continuă înstrăinarea fabuloasei moșteniri, deși există sechestru pe acțiuni. Cine ar putea cumpăra, la preț minim, Unirea Shopping Center Brașov și de ce ”tace” DNA?