EXCLUSIV | Șefii de la Permise și Înmatriculări, anchetați după ce și-ar fi aranjat propriile examene auto. Ofițerii DGA au ridicat documente

EXCLUSIV | Șefii de la Permise și Înmatriculări, anchetați după ce și-ar fi aranjat propriile examene auto. Ofițerii DGA au ridicat documente
Caracter ilustrativ/Sursa FOTO: Facebook
Publicat: 15/04/2022, 19:02

Mai mulți șefi din cadrul Serviciului Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Autovehiculelor București fac obiectul unui dosar instrumentat de ofițerii Direcției Generale Anticorupție (DGA), sub coordonarea procurorilor DNA. Aceștia și-ar fi aranjat propriile examene pentru obținerea dreptului de a conduce motociclete, camioane, tractoare și chiar autobuze și tramvaie, în unele cazuri. Anchetatorii au fost, în această săptămână, la sediul instituției, dar și la două școli de șoferi, de unde au fost ridicate documente.

Ofițerii DGA au descins, marți și miercuri, la sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor și la două școli de șoferi din București, de unde au ridicat documente legate de un presupus dosar de corupție.

Surse apropiate anchetei au declarat, pentru Gândul, că ar fi vorba despre un denunț depus la DGA, cu aproximativ două luni în urmă, de fostul șef al Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor (DRPCIV), comisarul șef Florin Cătană.

În acest sens ar fi vorba despre mai multe examene susținute de mai mulți factori de decizie din cadrul Serviciului Permise de Conducere București, care nu ar fi fost promovate în mod corect.

Sursele citate au precizat, pentru Gândul, că în 2019 fișele de post pentru ofițerii DRPCIV au fost schimbate, iar aceștia au fost obligați, prin lege, să dețină toate categoriile de permis de conducere.

Ca urmare, mai mulți șefi care își ocupau funcțiile prin împuternicire și care așteptau ca posturile să fie scoase la concurs s-ar fi grăbit să obțină dreptul de a conduce pentru categoriile A (motociclete), C (camioane), E (camioane cu remorcă), dar și tractoare, autobuze și tramvaie.

Undeva în cursul anului 2020, agentul Petruța Brebenel, care ocupa funcția de secretar al comisarului Crinu Simene, șef al Biroului Examinări, intenționa să se dea concurs pentru intrarea în corpul ofițerilor. Ca urmare, într-un interval de cinci zile, aceasta ar fi susținut și promovat probele practice pentru trei categorii.

Pentru permisul categoria A, Petruța Brebenel a susținut proba practică odată cu șefa Serviciului Regim Permise și Înmatricularea Autovehiculelor București, comisar șef Oriana Ani Albert. Cele două ar fi susținut examenul în plină iarnă, în luna decembrie, la o dată la care ar fi fost singurele persoane programate.

Conform anchetatorilor, examenul ar fi fost programat pentru ora 12.00, la un poligon din Militari, iar în jurul orei 13.00 polițistul examinator a și introdus rezultatele în sistemul informatic. Pentru că acesta nu ar fi avut timp fizic să le examineze pe cele două și să ajungă apoi, cu rezultatele, la sediul DRPCIV din Șoseaua Pipera, a lăsat de bănuit că proba practică nu ar fi avut loc, mai ales că examenele pentru motocicliști nu sunt înregistrate video.

Ulterior, Oriana Ani Albert ar fi susținut și examenele pentru categoriile C și E, cu toate că, spun surse din rândul anchetatorilor, dosarele de examinare ar fi fost expirate.

Comisarul șef Florin Cătană: „Este o anchetă în curs”

Surse din rândul anchetatorilor au mai dezvăluit că, la dosar ar exista și o informație legată de modul în care a dat examen pentru conducerea tramvaiului, la jumătate lunii decembrie a anului 2020, chiar șeful Biroului Examinări, comisarul Crinu Simene. În acest sens, acesta ar fi dat examen fără martor, așa cum impune legea.

În același timp, ofițerii anticorupție ar verifica și o informație potrivit căreia, Oriana Albert, Crinu Simeme și Sandu Teudor, director adjunct SPCRPCIV București, ar fi susținut o probă teoretică într-o sala de rezervă, în care nu funcționau camerele de supraveghere și de unde ar fi dat examen de la același calculator.

Contactat telefonic, comisarul șef Florin Cătană, fostul director al DRPCIV a confirmat, pentru Gândul, ancheta ofițerilor anticorupție. „Este o anchetă în curs. Dacă ar fi să vă ofer amănunte, ar însemna să fac publice date dintr-un dosar penal aflat în lucru. Vă recomand ca, pentru mai multe informații, să vă adresați DGA”, a spus comisarul șef Cătană.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ucraina vs. „Beretele negre”: Cum a arătat primul atac ucrainean asupra trupelor de elită ale...
Motivul real pentru care a murit Silviu Prigoană. De ce boală suferea milionarul, de fapt
FOTO. Andreeea Bălan, apariție spectaculoasă la Protevelion 2025. Rochia a lăsat la vedere mult
Sora șoferului sinucigaș din Suceava o acuză pe soția acestuia de moartea lui și a...
„Mă odihnesc” Ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană înainte să moară. Unul dintre prietenii cu...
Cine a fost Silviu Prigoană. Omul de afaceri a murit marți, la 60 de ani
Rusia interzice prin lege promovarea unui mod de viaţă „fără copii”
A murit Silviu Prigoană! Omul de afaceri ar fi suferit un accident stupid!
Cum și-a pierdut, de fapt, Silviu Prigoană piciorul! „Mi-am tăiat singur tendonul, pentru că medicii...
Avertismentul experților, după creșterea bruscă a Bitcoin: Nu riscați banii familiei pe așa ceva
Declarația șocantă a unui martor care a văzut cum a murit Silviu Prigoană!
Cine este și cu ce se ocupă Mihaela, văduva lui Silviu Prigoană. Cei doi și-au...
De ce A MURIT Silviu Prigoană! Cauza IREALĂ a decesului
Două săptămâni de reduceri la sute de mașini! Skoda Octavia și Toyota C-HR la prețuri...
Prinţul moştenitor saudit susţine că Israelul comite „genocid” în Gaza
Imagini HALUCINANTE cu cea mai MARE planetă din Sistemul Solar
Sancțiune iarna pentru șoferi. Amendă chiar FĂRĂ anvelope de vară. Îți confiscă și certificatul de...
Manevra Heimlich: Primul ajutor atunci când o persoană se sufocă din cauza unui corp străin....
Cine este văduva lui Silviu Prigoană. Mihaela este mai tânără cu 15 ani decât regretatul...
"Inima ni se face bucăți". Doliu la colegiul unde tinerii morți în accidentul de la...
Silviu Prigoană a murit! Vestea cutremurătoare a uimit întreaga Românie!
Silviu Prigoană și marea sa durere. A suferit în tăcere
BANCUL ZILEI. Polițistul: - Bulă, de ce alergi cu 80 km/h prin oraș?
Militari NATO vor participa la parada de Ziua Națională a României