EXCLUSIV | Spune-mi cum te numești, ca să-ți spun cine ești! Numerologul Dumitru Paraschiv, despre influența noului an, pe baza inițialelor prenumelui

Publicat: 05 01. 2024, 09:00

Ce spun numerele despre noi? Dar despre personalitatea noastră? Cum ne caracterizează literele și ce relevanță au în alegerile pe care le facem în viață? Numerolologia se referă la nume, dar și la litere, nu doar la data nașterii. Cele 26 de litere din alfabetul latin sunt grupate în nouă grupe de litere, pe baza valorii cifrelor din tabelul numerologic, de la 1 la 9. Astfel, există opt grupe a câte trei litere și o grupă de două litere. Conform lui Dumitru Paraschiv, numerolog și astrolog, prenumele este foarte important în numerologia omului și este cel mai important nume al acestuia.

Printe altele, prenumele se referă la activitatea individului, dar și la personalitatea lui, iar cea mai important literă este inițiala prenumelui.

„Este atât de puternică”, spune interlocutorul Gândul, încât se pot realiza diverse lucruri doar pe baza acestei inițiale.”

Dumitru Paraschiv, astrolog și numerolog profesionist din Oradea

Ce spune prenumele tău despre influențele anului 2024. Provocări sau succese? Tentații sau stabilitate?

Vă prezentăm alăturat analiza numerologică, realizată de către Dumitru Paraschiv, analiză care face referire la influențele anului 2024 pentru fiecare persoană, pe baza inițialelor prenumelui.

Pentru cei care au două prenume sau mai multe, se pot dezvălui informații în plus, însă cel mai important este prenumele principal.

A, J, S – Finalizarea unor proiecte. Noi perspective de activitate profesională, dar și socială. Posibilă schimbare a statutului social, de exemplu prin numirea într-o funcție. Unii vor face cursuri, ori vor absolvi școli. Succes pe plan social.

B, K, T – Dezvoltarea personalității. Atingerea unui obiectiv important, realizări de proiecte. Afirmare profesională, posibilă avansare administrativă. E posibil să se simtă mai singuri sau chiar să se bazeze în mod exclusiv sau în principal doar pe ei înșiși. Este posibil ca unii să se distanțeze mult, până la situația despărțirii, în cadrul unei relații. Succes profesional. Lunile ianuarie, august și octombrie pot fi importante, cel puțin profesional.

C, L, U – Este anul în care mulți își vor reorganiza viața relațională, dar și parteneriatele profesionale sau de afaceri. Disensiunile și neînțelegerile vor aduce despărțiri, însă schimbarea nu ține doar de un singur partener.

Înțelegerea și buna comunicare vor fi șanse parteneriale, însă reciprocitatea acestora constituie o soluție pe termen lung. Posibile înnoiri de contracte. Unii vor avea avansări în carieră, ca șefi, ori adjuncți. Anul poate aduce idei originale și realizări importante.

D, M, V – Beneficii de pe urma unor preocupări profesionale mai vechi. Dezvoltare profesională și de proiecte, dar și pe plan financiar și material. Posibil pentru unii să aibă realizări în situația locativă și plan imobiliar. Dezvoltare personală.

Nativii pot deveni mai optimiști. Posibilă creștere a masei corporale, a colesterolului și a glicemiei, dar și a poftei de mâncare, în special pentru dulciuri. Nativii pot comunica mai mult decât de obicei și este posibil să călătorească mai mult decât în anul 2023. Lunile martie, iulie, august și aecembrie pot fi semnificative.

E, N, W –  Răbdarea și seriozitatea vor fi asemenea unor examene în acest an, subliniind avantaje pe plan profesional și realizări pe plan material. Domeniile profesionale și materiale sunt avantajate, iar mulți vor progresa. Unii vor primi noi responsabilități, probabil și noi funcții la serviciu. Îmbunătățiri personale pe plan tehnic, locativ și imobiliar.

Vor fi și situații în care oamenii își vor consolida mai bine situațiile materiale, familiale și locative. În primăvară, probabil undeva în luna aprilie, va fi nevoie de o decizie importantă sau de o alegere necesară. Aprilie și august vor fi lunile principale pe diverse planuri.

F, O, X – Un an al unor lucruri noi, unele neașteptate și al schimbărilor în viața personală, în special în activitatea profesională. Nu sunt excluse noi relații și oportunități de întemeiere a unei familii. Totuși, parteneriatele, inclusiv cele profesionale, este posibil să fie sensibile în ceea ce privește continuitatea pe termen lung.

Creșterea magnetismului personal și a succesului la oameni. Activitate fizică sporită. Necesitatea de mai multă mișcare fizică la serviciu; călătoriile în interes de serviciu și a șanselor de muncă la distanță. Dezvoltarea spiritului de independență și de originalitate. Noi specializări, posibile cursuri noi, în general pe termen scurt.

Iunie poate fi o lună semnificativă, când mulți vor avea beneficii pe planurile relațional și material; sunt posibile și excursii. Martie, aprilie, mai și iunie pot aduce rezolvări de situații și reușite pe diverse planuri.

G, P, Y – Diverse lucruri și aspecte ale vieții vor deveni mai consolidate și mai stabile. Se remarcă cele pe plan financiar, pe plan familial și pe plan locativ. Posibile creșteri ale veniturilor și ale siguranței financiare. Unii vor zugrăvi, respectiv vor renova o locuință.

Nativii își vor îmbunătăți proprietățile tehnice și imobiliare. Investiții în locuință, achiziții personale noi, cum ar fi haine, incălțăminte, obiecte de artă sau gadgeturi, probabil mai multe decât în anul anterior.

Unii vor avea șansa de a-și întemeia o familie. Este un an care favorizează pentru nativi armonia și buna înțelegere și ar trebui luate în considerare, în cazul în care vor să realizeze ceva.

H, Q, Z – Anul va fi important, iar pentru unii foarte important, mai ales pe planul profesional și administrativ. Este un an al noului și al transformărilor. Unele transformări, începute mai demult, ori în acest an, vor schimba statutul profesional și statutul personal, în general.

Mulți vor lucra într-o nouă firmă sau instituție, vor avea o altă funcție sau vor primi una în plus. Este posibil un nou contract profesional și un salariu mai bun. Unii își vor întemeia firme. Posibile întârzieri, provenite, probabil, încă din anul anterior. Februarie, aprilie, august și noiembrie pot fi luni semnificative.

I, R – Terminarea unor planuri necesare schimbărilor sau unor noi începuturi, în special în planurile profesional și social. Înnoiri necesare pentru buna evoluție a carierei, pentru o stabilitate și îmbunătățire financiară.

Pentru unii, noile oportunități profesionale au apărut deja, iar pentru alții este posibil să se concretizeze chiar la începutul anului. Serviciu nou sau înnoire a contractului de muncă. Posibile avansări administrative.

Dumitru Paraschiv, astrolog și numerolog profesionit din Oradea

Prof. dr Dumitru Paraschiv practică Astrologia și Numerologia de peste 16, timp în care a consiliat mii de clienți, din România și din străinătate. De asemenea, în perioada 2008 – 2010 a realizat și prezentat zeci de emisiuni de astrologie la diverse posturi centrale din București și la un post local din Oradea, fiind și invitat la multe emisiuni.

A publicat zeci de articole de specialitate, mai ales în perioada 2007 – 2014, precestind în scris diverse rezultate la alegerile prezidențiale, parlamentare și locale, cum au fost cele din anul 2014. Dumitru Paraschiv este licențiat în istorie și muzică și doctor în istorie, specializat în tematicile informațiilor clasificate și cifrate, diversiunii și propagandei.

A publicat ca jurnalist și editorialist colaborator, pe teme social-politice și istorice în revistele „Historia”, „Lumea”, din București, ziarul „Crișana” din Oradea și săptămânalul „Săptămâna românească” din Arad.

 

CITIȚI ȘI:

PARTEA I. HOROSCOPUL anului 2024, prezentat de astrologul Dumitru Paraschiv. Ce ne rezervă astrele la capitolul FINANȚE și CARIERĂ

PARTEA II. HOROSCOPUL anului 2024, prezentat de astrologul Dumitru Paraschiv. Ce ne rezervă astrele la capitolul SĂNĂTATE și DRAGOSTE

4 zodii care vor domina lumea începând cu 2024. Astrele s-au aliniat pentru ele și nimeni nu le mai poate opri

Zodiile care vor SUFERI din dragoste în 2024. Se va lăsa cu despărțiri

Top 6 cele mai INTELIGENTE zodii. Cine sunt nativii care se disting prin faptul că sunt foarte deștepți