Accidentul în urma căruia Vlad Pascu a omorât doi tineri și a rănit grav alți trei, la intrarea în stațiunea 2 Mai, a fost rezultatul unui întreg cumul de factori negativi care au dus, în cele din urmă, la tragedie. Gândul prezintă noi informații, în exclusivitate, care confirmă că ”traiectoria” pe care s-a plasat, de mai mult timp, Vlad Pascu era una în cădere liberă, iar familia sa cunoștea această tristă realitate.
Vlad Pascu s-a urcat drogat la volan, în 19 august, și într-o secundă a luat două vieți. Tânărul de 19 ani nu era însă la primul consum de substanțe interzise și faptul că se droga nu era ținut secret. Știa familia, știau prietenii, apărea în filmări pe rețele de socializare în care se lăuda cu substanțele stupefiante pe care le avea. Mai mult, fusese prins de polițiști cu droguri și cercetat de DIICOT.
Cu trei luni înainte de accidentul pe care l-a provocat după ce s-a urcat drogat la volan, a existat un episod în urma căruia a reieșit foarte clar că tatăl lui Vlad Pascu știa că fiul său se droghează și că are un comportament anormal.
Surse judiciare au spus, în exclusivitate pentru Gândul, că totul a pornit de la o presupusă spargere a vilei familiei Pascu, dintr-un cartier select din Sectorul 1 al Capitalei, care a fost reclamată în 25 mai, la Secția 2 Poliție, printr-un apel la numărul de urgență 112, primit în primele 10 minute după orele 24:00.
Polițiștii care au ajuns la locul indicat în sesizare au vorbit mai întâi cu Vlad Pascu și cu îngrijitorul imobilului, ultimul fiind și cel care a chemat polițiștii pentru o posibilă intrare în casă, prin efracție, a unor persoane necunoscute.
În realitate, spun sursele judiciare, nu au fost descoperite dovezi care să demonstreze că avusese loc o spargere, iar Vlad Pascu și persoana care a făcut sesizarea le-au spus polițiștilor că au făcut ei o verificare în casă și nu au găsit nicio persoană străină.
Mai mult, când a venit să discute cu polițiștii, Vlad Pascu era beat, vorbea și gesticula incoerent, spunându-le polițiștilor lucruri neadevărate.
Cum ”dialogul” cu Vlad Pascu nu putea avea loc în condiții normale, din cauza stării în care se afla, polițiștii au luat legătura cu Mihai Pascu, tatăl său, iar acesta le-a confirmat oamenilor legii că este posibil ca presupusa spargere să fie doar o fabulație, recunoscând că fiul său era un ”consumator de substanțe interzise” și că avea ”episoade psihotice”, au precizat, în exclusivitate pentru Gândul, surse judiciare.
O confirmare a faptului că se droga este și dosarul pe care l-a avut la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organziată și Terorism (DIICOT). Vlad Pascu a fost prins în urmă cu aproximativ un an și jumătate cu droguri de risc la el, însă a scăpat de urmărirea penală, chiar și de obligația de a merge la consiliere psihologică.
Tânărul fusese prins având la el 0,68 de grame de canabis, în 3 februarie 2022, numai că, după aproape un an de cercetări, a scăpat de răspunderea penală.
Cercetările au fost făcute de procurorii DIICOT pentru ”deținere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu”, infracțiune care poate fi sancționată, conform legii, cu închisoare de la trei luni la doi ani sau cu amendă.
Procurorii au decis, însă, renunțarea la urmărirea penală, în luna decembrie a anului 2022, pe motiv că era vorba de o cantitate mică de droguri. Tribunalul Bucureşti a confirmat soluția procurorilor, pe 10 ianuarie 2023, conform informațiilor publicate pe portalul instanțelor de judecată (alte informații AICI).
”Confirmă ordonanța nr. 959/D/P/2022 din 21.12.2022, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală – Secția de Combatere a Traficului de Droguri prin care s-a dispus renunțarea la urmărire penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu”, potrivit deciziei judecătorilor, care practic a întărit că decizia procurorilor de a-i retrage acuzațiile a fost bună.
Scăpat de urmărirea penală și de o posibilă condamnare, dacă era trimis în judecată, Vlad Pascu a continuat să se drogheze, dovadă fiind chiar o postare pe o rețea de socializare, în care se laudă, într-o filmare, cu pastilele pe care le are pentru a se droga, dar și cu banii și afacerile pe care le-ar deține (mai multe informații AICI).
”Țin să fac dovada faptului că pe numele meu există, în momentul de față, business-uri de mai mulți bani decât o să aveți voi dacă faceți foamea cu pateu toată viața. Și ăștia îi fac doar într-o lună”, spunea Vlad Pascu în filmare, ținând să arate și celor care îl urmăreau mai multe folii cu medicamente analgezice din grupa opioizilor, care dau dependență la consum mare și care se eliberează doar cu rețetă medicală.
La mai puțin de două săptămâni după ce scapă de dosarul de la DIICOT pentru deținere de droguri pentru consum, Vlad Pascu petrece în casa familiei, în noaptea de 21 spre 22 ianuarie 2023, cu muzica dată la maximum, au dezvăluit, pentru Gândul, surse judiciare.
Deranjat de zgomot, un vecin al familiei Pascu sună la Secția 1 de Poliție. Câteva minute mai târziu, când echipajul de poliție ajunge la casa lui Vlad Pascu, muzica se auzea din stradă. Polițiștii stau de vorbă cu Vlad Pascu și, aproximativ în jurul orei 00.30, îl amendează cu 1.500 de lei, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.
Trei săptămâni mai târziu, Vlad Pascu depune în instanță o contestație la amendă și cere să fie anulat procesul verbal prin care a fost sancționat contravențional în 22 ianuarie.
La primul termen al procesului, din 25 martie, Vlad Pascu renunță de contestație și dosarul se închide.
În decembrie 2022, DIICOT îl scoate de sub urmărire penală pentru drogurile găsite de oamenii legii la el. Opt luni mai târziu, Vlad Pascu merge pe litoral, consumă din nou droguri, se urcă în mașină și ia viața unei fete de 20 de ani și a unui băiat de 21 de ani, pe care îi izbește în plin, cu viteză, pe marginea drumului care leagă stațiunile Vama Veche și 2 Mai. Din același grup cu cei doi, rămân imobilizați pe drum alți trei tineri, care scapă cu viață, dar rămân cu multe răni.
Deși produsese un accident cu doi morți și trei răniți, fuge cu mașina spre Vama Veche, unde este oprit de polițiști. Testat de polițiști cu DrugTest, se confirmă nu doar că este un consumator de stupefiante, ci și că se drogase cu o combinație de cocaină, amfetamină și metamfetamină.
Mai mult, ancheta scoate la iveală că tragedia putea fi evitată, pentru că în aceeași noapte de 18 spre 19 august, polițiștii l-au oprit de două ori, i-au găsit droguri în mașină, dar l-au testat doar pentru alcoolemie – care a ieșit zero -, nu și pentru consum de droguri, pentru că nu aveau DrugTest.
După ce îl țin aproape două ore în sediul Poliției Vama Veche, în 19 august, la ora 04:30, polițiștii îl lasă să plece, fără să-l testeze pentru consum de substanțe interzise. O oră mai târziu, la 05.25, intră cu mașina într-un grup de opt tineri care mergeau pe marginea drumului, îi ucide pe loc pe Roberta și Sebastian și rănește grav trei prieteni ai acestora.
Psihologul criminalist Liviu Chesnoiu spune că era doar o chestiune de timp până când Vlad Pascu avea să fie implicat într-o tragedie. În opinia psihologului, familia are o mare parte de vină, pentru că Vlad nu era la prima “abatere“, el era un consumator dependent de droguri, notoriu.
În mod normal, prietenii, familia ar fi trebuit să-l convingă să accepte consilierea psihologică – fiind major, nu putea fi obligat – la Agenția Națională Antidrog sau în cabinete private de specialitate.
Vlad Pascu avea permis de conducere de trei luni și acces la multe mașini ale familiei, tatăl său fiind organizator al unor concursuri off-road și un împătimit al vitezei.
Când Vlad s-a urcat la volan și a produs tragedia, conducea un Mercedes SL450 decapotabil, de colecție, al tatălui său. Mașina nu avea asigurare RCA, o situație pe care polițiștii care l-au oprit pentru control puteau să o constate, însă aceștia l-au lăsat să plece.
Psihologul criminalist spune că, dacă familia știa că el este consumator de droguri, nu trebuia să îi dea mașina, care a devenit o armă în mâna lui, în timp ce, sub puterea drogurilor, era într-o lume paralelă.
”A luat un cocktail mortal, nu știu cum nu a clacat tânărul acesta”, susține Liviu Chesnoiu, făcând referire la cele trei droguri pe care le consumase înainte de accident (alte detalii AICI).
Vlad Pascu ducea o viață de lux, din care nu lipseau mașinile de colecție, ceasurile de mii de euro și hainele de firmă. Din 19 august, la doar 19 ani, Vlad Pascu este în spatele gratiilor, iar pedepsele din lege pentru faptele pe care el le-a comis sunt mari.
Mama și tatăl lui Vlad Pascu știu că fiul lor nu poate scăpa ușor după două crime și trei tentative de omor.
”Sufletul ne este pustiit, trăim o suferință fără margini și nu căutăm o cale «ușoară» pentru a ieși din ce avem de dus ca părinți. Dumnezeu să ne ajute să putem duce această imensă povară”, au transmis părinii lui Vlad, în singurul mesaj de după accident, în care spun și că vor să ajute la tratamentele medicale ale celor trei tineri răniți.
Părinții lui Vlad Pascu au firme cu afaceri în imobiliare, construcții și turism, însă cele mai multe sunt raportate pe pierderi în ultimii trei ani. Numele familiei Pascu este legat de conexiuni cu lideri interlopi și bani dați cu camătă.
În ultimii 10 ani, Miruna și Mihai Pascu au înregistrat și gestionat, împreună și separat, 10 societăți comerciale și un PFA. Sunt firme înregistrate la Registrul Comerțului, de care s-au ocupat în afara legăturilor pe care le-au avut cu lumea interlopă, așa cum atestă datele din dosarele penale ajunse in instanță.
Dacă Miruna Pascu vinde și închiriază terenuri în Pipera și alte zone scumpe din București, soțul, Mihai, este implicat în organizarea concursurilor de off-road. Pe site-urile de anunțuri imobiliare, mama tânărului drogat care a ucis doi oameni în stațiunea 2 Mai a scos spre vânzare sau închiriere terenuri în valoare de sute de mii de euro. La un moment dat, ea avea la vânzare, în calitate de proprietar, un teren în Pipera Nord, de 468 de metri pătrați, pentru care cerea 560.000 de euro.
De asemenea, mai avea la vânzare (sau închiriere) proprietăți în zona Parcul Herăstrău și Șoseaua Petricani (mai multe informații AICI despre afacerile derulate de familia Pascu).
CITEȘTE ȘI: