EXCLUSIV | Un profesor a dat în judecată Școala de Agenți de Poliție de la Câmpina după ce a primit nota 1 la examenul pentru obținerea catedrei de Drept. Bărbatul a fost acuzat că a copiat de la un alt candidat

Publicat: 12 02. 2023, 08:00

Un angajat al Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” de la Câmpina, care a candidat pentru obținerea unui post de profesor la catedra de Drept și a primit nota 1 după ce s-a considerat că a copiat de la o colegă, a dat instituția în judecată. Bărbatul susține că măsura de anulare a examenului nu s-ar fi făcut în termenul legal și, prin urmare, consideră că este perfect îndreptățit să predea dreptul pentru viitorii polițiști. 

Conducerea Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” a scos la concurs, la sfârșitul anului trecut, un post de profesor pentru „Catedra de pregătire juridică și criminalistică”, rămas vacant.

La examen s-a înscris și instructorul de tragere, care promovase pe acest post după ce, inițial, fusese subofițerul responsabil cu armamentul.

Trecut în corpul ofițerilor, bărbatul s-a înscris la examen, iar după corectarea lucrării, a fost notat cu 9.40 și declarat câștigător.

Totuși, potrivit unor surse din Poliție, unii dintre șefii instituției, care îl cunoșteau bine, ar fi fost surprinși de nota mare obținută de instructorul de tragere și ar fi intrat la bănuieli. Ca urmare, ar fi solicitat, la București, imaginile înregistrate de camerele de supraveghere din sala în care a fost susținut examenul și ar fi stabilit că acesta ar fi copiat de la o colegă, care a obținut exact aceeași notă ca și el.

Sursele citate au povestit, în exclusivitate pentru Gândul, că din imagini ar reieși în mod evident că, în cele trei ore de examen, instructorul de tragere ar fi părut puțin interesat de propria lucrare și ar fi fost concentrat să observe momentele în care supraveghetorii nu erau atenți, pentru a copia din lucrarea colegei sale. În consecință, examenul a fost anulat, iar candidatul a primit nota 1.

„În urma concursului susținut pentru posturile didactice vacante la Catedra de pregătire juridică și criminalistică, candidatul la care faceți referire a fost notat cu 1 (unu) și eliminat din concurs pentru fraudă”, au anunțat oficiali din cadrul Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr”, la solicitarea Gândul.

Candidatul respins a dat în judecată școala de agenți de poliție

Ulterior, însă, bărbatul a cerut sprijinul sindicatului din care face parte și a dat în judecată Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr”. Președintele sindicatului „Fulgerul”, Dumitru Cioca, a declarat, pentru Gândul, că, legal vorbind, bărbatul trebuie să primească postul, în condițiile în care, din punct de vedere legal, concursul a fost anulat prea târziu, la 49 de zile de la rămânerea definitivă a rezultatelor.

În plus, sindicalistul spune că din comisia de supraveghere au făcut parte trei profesori și un observator neutru, din afara unității de învățământ, iar niciunul nu ar fi observat că bărbatul se uita în lucrarea altcuiva. Totodată, Cioca spune că persoana de la care ar fi copiat era la o distanță apreciabilă, iar candidatul ar fi trebuit să copieze precis răspunsul la 60 de întrebări.

Surse din cadrul Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” au explicat că decizia de anulare a examenului s-ar fi luat cu întârziere din cauza faptului că, pentru obținerea imaginilor înregistrate în sala de examen la momentul concursului respectiv, au fost urmate mai multe proceduri, care au necesitat o perioadă mai mare de timp.