EXCLUSIV | Un specialist în gambling devoalează metoda prin care rușii au ”atacat” mai multe săli de jocuri din România: ”Acesta mi s-a părut cel mai inteligent mod de a fura”
Sorin Constantinescu, unul dintre oamenii cu cea mai mare experiență din industria gambling-ului din România, a devoalat una dintre metodele prin care cetățeni ruși au reușit să obțină câștiguri impresionante la jocuri de noroc, ”rețeta” bazându-se pe un bug infiltrat în aparate.
Astfel, săli de jocuri renumite din București, dar și din provincie, au căzut în plasa întinsă de cetățeni ruși și moldoveni, iar Sorin Constantinescu – și-a luat doctoratul în Ordine Publică și Siguranță Națională pe tema “Aspecte specifice criminalității economico-financiare din domeniul jocurilor de noroc” -, contactat de Gândul, a oferit și alte informații în exclusivitate.
Totul a început cu dezvoltarea unui soft ”special”, iar ulterior jucătorii ruși au trecut la ”atac”, începând să obțină profit. Pe scurt, scenariul implica filmarea ecranelor aparatelor vizate, contactul prin mesaje WhatsApp în Rusia și ”semnalul” care îi transmitea jucătorului aflat în România să apese ”butonul”.
”Acum vreo șapte-opt ani ne-au luat zeci de mii de euro, era o gașcă de cetățeni ruși și moldoveni, au dezvoltat un soft. Era un soft implementat pentru aparatele făcute de o anumită firmă. Oamenii filmau ecranul aparatului (n.red. – cu telefonul mobil) câteva minute, trimiteau un mesaj WhatsApp la complicele sau complicii din Rusia, apoi puneau telefonul în buzunar. Cel din Rusia dădea mesaje în momentul în care trebuia să apese pe buton.
Era bug-ul respectiv în soft, telefonul vibra când trebuia să apese pe buton. În cinci minute prindea toate bonusurile, toate jackpot-urile”, povestește Sorin Constantinescu, specialist în combaterea fraudelor la jocuri de noroc, cu o experiență de peste 30 de ani.
”Cred că s-au adunat peste 100.000 de euro, n-au acționat numai în București”
”Echipa” respectivă a reușit ca, în numai o lună, să obțină profituri de peste 100.000 de euro, acționând ”ca la carte” în săli mari de jocuri, acestea fiind primele vizate.
Sorin Constantinescu, expert în industria de gambling, spune că softul dezvoltat de ruși – complicii din Rusia având un rol esențial în toată ”schema” – era foarte bine pus la punct, iar aparatul ”atacat” oferea infractorilor câștiguri mari într-un timp scurt, algoritmul acestor aparate fiind ”dat peste cap”.
”Cred că s-au adunat peste 100.000 de euro în toată țară, n-au acționat numai în București. Și asta într-o perioadă foarte scurtă, aproximativ o lună de zile. În mai multe săli de jocuri din București, iar apoi și în provincie, a apărut un grup format din vreo 3-4 cetățeni moldoveni și ruși.
Aveau un sistem foarte bine pus la punct prin care doreau să păcălească aparatele. Complicii lor se aflau în Rusia, erau hackeri. Filmau ecranul aparatului de jocuri – 1-3 minute -, filmarea ajunge la complici, prin intermediul WhatsApp, iar respectivii introduceau filmarea într-un program. Cei din sala de jocuri introduceau telefonul în buzunar, iar de fiecare dată când vibra, apăsau pe butonul de start al jocului.
În felul acesta, fiind un bug în acest soft, au dat peste cap algoritmul aparatului, iar aparatul dădea câștigul maxim posibil de miză maximă posibilă. Li se spunea, practic, la ce interval de timp trebuiau să apese pe buton pentru ca aparatul să le dea speciala respectivă, bonusul respectiv”, explică specialistul în gambling.
”Producătorul aparatelor a fost nevoit să schimbe toate cipurile aparatelor”
Surprinzător, grupul de ruși și moldoveni care au ”atacat” mari săli de jocuri din București și nu numai a avut un ”succes” neașteptat timp de aproximativ o lună, cu toate că nu avea un ”om în interior”.
Totuși, după acest interval de timp, explică Sorin Constantinescu, au început să circule între sălile de jocuri fotografii cu grupul respectiv, apărând semne de întrebare referitoare la aceste câștiguri mari, constante, obținute surprinzător de rapid și ușor. La un moment dat, grupul a fost prins chiar în timpul ”acțiunii”.
”Așa au obținut câștiguri foarte mari. O perioadă, aproximativ o lună, după cum spuneam, rețeta aceasta a funcționat. Dar toate sălile de jocuri comunică între ele și sunt dotate cu camere de supraveghere. Fiind un câștig suspect de mare pentru timp scurt și repetat, au început să circule fotografii cu grupul respectiv. În momentul în care au mers într-o sală de jocuri și au încercat, din nou, să acționeze, au fost prinși asupra faptului.
După aceea, producătorul aparatelor a fost nevoit să schimbe toate cipurile aparatelor. Toți operatorii care dețineau acel tip de aparat au fost notificați și au primit un alt cip. Așa s-a rezolvat problema la vremea respectivă. Dar aproximativ o lună au avut succes, ca să zic așa.
Fiind de mult timp în branșă, reușim să ne dăm seama, relativ repede, dacă omul câștigă pe bune sau e o fraudă. De obicei, și la casino live, și la sloturi, 70% din fraude se fac cu personalul de joc, cei care doresc să înșele vigilența caută să aibă pe cineva din interior. Tocmai din această cauză spun că acesta a fost un caz cu totul special, în care respectivii au lucrat singuri, fără să aibă om din interior.
Dar filiera aceasta a funcționat foarte bine, pentru că softul pe care îl aveau era bine pus la punct. Nu era simplu, trebuia filmat ecranul, de obicei – în sălile de jocuri – toată lumea este circumspectă atunci când filmează cineva ceva, pentru că jucătorii nu vor să fie fotografiați sau filmați. Oamenii, aș putea să spun, au avut tupeu să țină telefonul, cel puțin un minut, în fața ecranului aparatului de joc și să filmeze.
S-ar putea ca vreun angajat al unei săli de jocuri vizate să fi văzut, dar la fel de posibil este ca, atunci când au făcut cash out – când au scos banii –, să fi dat o șpagă foarte mare, un bacșiș foarte mare, tocmai pentru ca angajatul să tacă. De obicei, angajații sălilor de jocuri se plimbă printre aparate tot timpul, întrebându-i pe clienți dacă mai doresc ceva, dar fiind și atenți la ceea ce se întâmplă”, mai precizează Sorin Constantinescu, în exclusivitate pentru Gândul.
”Au acționat deștept, în sensul rău al cuvântului”
Specialistul în gambling și în combaterea fraudelor la jocuri de noroc și-a manifestat, de altfel, și surprinderea că, totuși, grupul de ruși și moldoveni s-a mișcat precum ”peștele în apă” prin mari săli de jocuri. Nimeni nu s-a sesizat, aproximativ o lună, iar scenariul a fost premeditat.
Doar sălile mari de jocuri dețin sume de bani considerabile în casierie, iar infractorii respectivi s-au bazat pe acest aspect. Tocmai de aceea nu au fost ”atacate” săli mai mici de jocuri sau baruri care dețin ”păcănele”, pentru că acolo nu există sume mari de bani în casierie.
”Sincer, asta mi s-a părut, totodată, și cel mai dubios, fiindcă au filmat ecranul aparatelor, au mai și câștigat, nimeni nu s-a sesizat o perioadă. Doar mai târziu au apărut semnele de întrebare.
Interesant este că s-au dus doar la săli mari de jocuri, unde erau rulaje foarte mari de bani, știind că vor exista sume mari de bani în casierie. La sălile mici, când câștigă jucătorii, de obicei nu există mulți bani în casierie și atunci li se dă un bon și sunt chemați a doua zi pentru a-și ridica banii. Totul a fost premeditat, astfel, iar grupul s-a focalizat doar pe săli mari de jocuri, având cunoștință despre rulajele foarte mari. Și un câștig de câteva zeci de mii de euro nu pare suspect, la o primă vedere…
Au acționat deștept, în sensul rău al cuvântului, în treizeci de ani de gambling, am prins zeci de trișori, chiar la mesele din joc din cazinouri, la blackjack sau la ruletă. Acesta mi s-a părut cel mai inteligent mod de a fura”, mai spune Sorin Constantinescu, în exclusivitate pentru Gândul.
Citește și:
- EXCLUSIV | DNA anchetează cum s-au făcut angajările în funcții de conducere și de execuție pentru Magistrala 5 de metrou. Compania a fost obligată să predea toate documentele cerute de procurori
- EXCLUSIV | DNA anchetează înstrăinarea complexului Astoria Snagov. Corpul de control al ministrului Transporturilor a descoperit nereguli și indicii ale unor infracțiuni (SURSE)
- ”Mâna dreaptă a lui Putin” acuză Japonia: ”Activează aspirațiile revanșiste pentru Insulele Kurile”
- Alexei Navalnîi, după ce apelurile telefonice i-au fost restricționate: ”Ce oameni hilar de vicleni sunt la Kremlin, își imaginează că sunt regii înșelăciunii”
- Zarurile măsluite ale lui Putin