Unui bărbat care a murit în spital, la Constanța, i s-a administrat insulină, deși nu avea diabet. ”Asistenta mi-a spus că s-a greșit pacientul”

Publicat: 26 01. 2024, 08:00
Actualizat: 26 01. 2024, 11:34

Constănțeanca Steluța Constantin și-a pierdut tatăl în perioada pandemiei de coronavirus. Dumitru Popescu avea 78 de ani și a murit la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, pe 8 februarie 2021, unde fusese internat cu diagnosticul COVID-19. Femeia consideră că tatăl său a murit cu zile, după ce, timp de două săptămâni, i s-a administrat zilnic insulină, fără ca acesta să fi suferit de diabet. Steluța Constantin a făcut plângere penală, iar cazul a ajuns în instanță.

În anul 2021, Steluța Constantin a trecut printr-o perioadă cruntă. Tatăl ei a decedat în Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, după ce a fost plimbat pe la alte două spitale, fiind diagnosticat cu COVID-19.

Inițial, acesta a fost internat la Spitalul Clinic Județean din Constanța, după care, fără știrea familiei, a fost transportat la Spitalul Municipal Medgidia, pentru a aștepta rezultatul celui de-al treilea test COVID, primele două ieșind negative. Testul a ieșit de data aceasta pozitiv, iar pacientul a fost retrimis la Constanța, dar la Spitalul de Boli Infecțioase.

Steluța Constantin susține că tatăl său a murit după ce, dintr-o eroare, pe fișa pacientului, medicul de pe Ambulanță a scris că bărbatul suferă de diabet zaharat tip 2, cea mai gravă formă a acestei boli.

În consecință, când a fost transferat la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, conform fișei primite de medicii de aici, acestuia i s-a administrat, timp de două săptămâni, insulină.

”Era o bolnavă care avea același nume ca tata”

Familia a aflat întâmplător de această eroare, în urma unei discuții telefonice cu una dintre asistente, deoarece aparținătorii nu aveau acces în unitățile medicale în perioada pandemiei.

”Când a fost transferat la infecțioase, eu am ținut legătura cu personalul medical. Într-o seară, am întrebat dacă i se face și tratamentul lui, pentru că urma un tratament care era vital pentru el, făcuse în 2004 accident vascular. Mi s-a răspuns că în protocolul de COVID  ar intra și tratamentul pentru AVC și să stau liniștită că i se face și insulină. Și atunci am întrebat de ce i se face insulină, pentru că el nu are diabet. Își făcea mereu analizele, suferea de grad de handicap I, și nu a avut niciodată diabet. Nu l-a văzut niciun medic diabetolog, i s-a prescris insulina după ureche. Asistenta s-a uitat atunci pe fișa medicală și mi-a spus că s-a greșit pacientul, că era o bolnavă cu diabet care avea același nume ca tata și că nu este fișa lui. Cu toate acestea, am aflat ulterior că tata chiar avea trecut pe fișa medicală diagnosticul de diabet, deși valorile glicemiei erau unele normale”, a povestit, în exclusivitate, pentru Gândul, Steluța Constantin.

Fiica lui Dumitru Popescu susține că tatăl său a murit cu zile

”Vă leg de pat și până mâine muriți”

Dincolo de administrarea inutilă de insulină, femeia acuză și tratamentul inuman de care tatăl său ar fi avut parte în Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța.

”El ne zicea «De aici o să ies cu mâinile pe piept». Ne spunea că mureau oameni și îi țineau în salon ore în șir până îi ridicau, chiar și șase ore. Ne mai povestea că nu trecea nimeni pe la ei să le dea apă. Cu o zi înainte să moară, o asistentă mi-a spus: «Bine că ați sunat, că domnul Popescu se tot cere să vină acasă. I-am zis: Aici nu e pe vrute sau nevrute, dacă mai insistați, eu vă leg de pat și până mâine muriți». A doua zi l-am luat mort”, ne-a mai spus femeia.

De altfel, la autopsie, Dumitru Popescu avea încă la mâini două feșe, ceea ce ar demonstra că asistenta și-ar fi pus în practică amenințările de a-i lega mâinile de pat.

Tot la autopsie, s-a constatat că bătrânul are o tăietură la urechea stângă, prezintă vânătăi pe corp, dar și o rană la nas pentru care apropiații nu au explicații.

”Dacă avea COVID, îl mai îmbrăcau la spital după ce a murit?”

Fiica bătrânului are mari îndoieli în ceea ce privește și diagnosticul de COVID care i s-a pus.

”L-au intubat, deși noi nu am vrut. La autopsie s-a descoperit că toate organele au bubuit în el, nivelul de oxigen administrat a fost foarte mare. Cauza principală a morții a fost faptul că i-a cedat inima, mai exact insuficiență cardiorespiratorie acută, nu COVID, deși apare și acesta printre cauze. Dacă avea COVID, îl mai îmbrăcau la spital după ce a murit și ne mai dădeau acasă bagajele lui? În biserică nu l-au primit, a venit Jandarmeria după noi, ne-au lăsat doar în curtea bisericii”, ne-a mai relatat Steluța Constantin.

Familia și-a dorit să îl ia acasă pe Dumitru Popescu, a făcut cerere către managerul spitalului, care a fost și aprobată, dar la scurt timp după aprobare a aflat că bătrânul era deja decedat de câteva ore.

”Ei au aprobat externarea, dar tata era deja mort în acel moment. La ora 10.00 a fost făcut certificatul de deces. Pe fișa medicală au mai scris că în acea zi i-au dat medicamente și mâncare, dar el era intubat de la 7 dimineața, iar între timp a decedat. Cum ar fi putut să îi dea medicamente și mâncare?”, ne-a mai spus femeia.

Familia a făcut plângere penală

În urma celor întâmplate, Steluța Constantin a depus plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța împotriva Spitalului Clinic Județean din Constanța ”Sf. Apostol Andrei”, a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și a medicilor care l-au îngrijit pe Dumitru Popescu.

Cauza privind infracțiunea de ucidere din culpă a fost însă clasată, considerându-se că ”fapta nu există”.

Fiica bărbatului a făcut însă plângere împotriva deciziei de clasare, iar judecătorul de cameră preliminară a considerat plângerea întemeiată și a admis-o, dosarul fiind redeschis.

”Inițial, anchetatorii au cerut un punct de vedere de la spital cu privire la ceea ce s-a întâmplat și documentele medicale ale pacientului, iar pe baza acestor documente au dispus clasarea, de aceea am și făcut plângere împotriva soluției de clasare. Degeaba ți se dau ție ca polițist actele medicale, trebuie să se pronunțe oamenii de specialitate, adică medicii. Bineînțeles că spitalul a spus că toate lucrurile au decurs bine. S-a făcut o expertiză care a durat șapte luni, în care medicii legiști nu au răspuns clar la obiectivele puse în expertiză tocmai pentru a putea  să concluzioneze că nu a fost culpă medicală. Din acea expertiză noi nu am reușit să înțelegem dacă a fost tratat corespunzător de personalul medical. Expertiza urmează să fie avizată însă și de INML”, ne-a spus avocatul familiei, Anton Pantelimon.

Gândul a contactat ambele spitale, pentru a-și exprima punctul de vedere cu privire la acest caz.

Conform recomandărilor pe care le-am primit la telefon, am trimis mailuri către cele două instituții sanitare. De îndată ce vom primi răspuns la solicitările noastre, le vom publica.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO| Mărturia fiicei unui pacient cu COVID care a murit așteptând un loc la ATI. Bărbatul era vaccinat și urma să facă doza a treia

România a aruncat la chiuvetă 10 milioane de doze de vaccin anti-Covid, susține Rafila. Conform DNA, un miliard de euro au fost prăpădiți