EXCLUSIV | Urmărit internațional, fiul lui Sever Mureșan face dezvăluiri uluitoare din exil. „Călătoresc mult în Europa, SUA și Africa”
Adrien Stephane Mureșan, unul dintre fiii omului de afaceri Sever Mureșan, dat în urmărire internațională după ce magistrații Curții de Apel Brașov l-au condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare, a vorbit, în exclusivitate pentru Gândul, despre incidentele care au dus la decizia instanței. Fiul lui Sever Mureșan susține că judecătorii „nu sunt conștienți ce înseamnă să stai trei ani la închisoare”.
În seara zilei de 14 aprilie 2021, Adrien Stephane Mureșan, care la momentul respectiv avea 31 de ani, s-a îmbătat și s-a certat rău cu iubita lui. Ca urmare, a decis să se sinucidă, s-a urcat la volan și a intrat cu mașina, intenționat, în 12 autoturisme parcate pe o stradă din Brașov.
Polițiștii au constatat că șoferul era beat și avea permisul suspendat, iar pe bancheta din spate au găsit un bilet de adio. În plus, în autoturism s-ar fi găsit și o sticlă cu alcool.
Adrien Stephane Mureșan ar fi refuzat să sufle în aparatul alcooltest, iar pentru că era agresiv, a fost internat șase zile la un spital de psihiatrie. În paralel, polițiștii rutieri au constatat că șoferul avea permisul suspendat, în condițiile în care suferise deja două condamnări, tot pentru infracțiuni la regimul rutier.
Anchetatorii au descoperit, cu această ocazie, că, la data de 16 octombrie 2015, șoferul a fost prins beat la volan, în București. Cu toate că nu mai avea permis, el a continuat să conducă, însă a fost prins de Poliția Rutieră, în 2 iulie 2016, când pe numele lui a fost întocmit un nou dosar penal.
În primul dosar, pentru că a condus beat, Mureșan a primit 1 an și 2 luni de închisoare, iar în cel de-al doilea, pentru că s-a urcat la volan fără a avea permis, a fost condamnat de Judecătoria Ploiești la 1 an și 4 luni.
Instanța de la Ploiești contopit ambele pedepse și a decis, la 4 noiembrie 2019, o pedeapsă finală de 1 an, 8 luni şi 20 de zile închisoare cu suspendare, muncă în folosul comunității la Administrația Națională a Cimitirelor și un termen de supraveghere de 4 ani.
Condamnat la două pedepse cu suspendare, cu toate că faptele erau în strânsă legătură una cu cealaltă, Adrien Stephane Mureșan a comis și accidentul 14 aprilie 2021. Legat de acest ultim incident, magistrații Judecătoriei Brașov au hotărât să-i dea doar o pedeapsă de 300 de zile de amendă.
Procurorii au contestat decizia, pe care au considerat-o inacceptabilă, iar dosarul a ajuns pe masa magistraților de la Curtea de Apel Brașov, care, prin sentință definitivă, l-au condamnat pe Mureșan la 1 an, 3 luni și zece zile de închisoare cu executare, la care s-au adăugat pedepsele anterioare, în final având de executat 3 ani de închisoare.
Pentru că polițiștii care trebuiau să-l ducă la închisoare nu l-au găsit, Adrien Stephane Mureșan a fost dat în urmărire, iar fotografia lui a fost publicată pe site-ul Poliției Române.
„Au vrut să mă dea exemplu”
Aflat în exil, Adrien Stephane Mureșan a povestit, pentru Gândul, cum a ajuns să fie condamnat de mai multe ori la rând pentru infracțiuni la regimul rutier și s-a plâns de faptul că judecătorii Curții de Apel Brașov au decis să-l bage la închisoare pentru trei ani.
„În 2016 am fost oprit în trafic, la Ploiești, de un echipaj de Poliție care a constatat că mă deplasez pe drumurile publice cu permisul suspendat. În fapt, soția mea era gravidă în luna a șaptea și mergeam la spitalul din Ploiești. Eu mă urcasem la volan în locul ei cu câteva minute mai devreme, după ce ea s-a plâns de dureri foarte mari la burtă și nu se simțea în stare să conducă.
Pentru această faptă, Judecătoria Ploiești m-a condamnat la 1 an și 8 luni de închisoare cu suspendare, motivarea fiind pedeapsa cu caracter de exemplu.
În 2021, incidentul din Brașov s-a întâmplat pe fond de stres și oboseală. Scenariile telenovelistice exemplificate în mass-media nu corespund absolut deloc cu realitatea.
Nu am consumat niciodată droguri de niciun fel, iar având în vedere faptul ca practic sport de performanță, alcoolul este complet proscris.
E drept că la momentul incidentului consumasem alcool și tocmai faptul că nu consumasem alcool în ultimii patru ani, efectele au fost extreme de dăunătoare. În momentul consumului, mă aflam în mașina mea parcată, după ce șoferul mă lăsase în fata casei. Eram extrem de îngrijorat, tatăl meu tocmai fusese internat la Terapia Intensiva pentru COVID, iar ultimele zile fuseseră extrem de tensionate în căutarea unui tratament pentru el”, a spus Adrien Stephane Mureșan.
Mureșan junior critică decizia de condamnare a Curții de Apel Brașov
„În ceea ce privește hotărârea din Brașov, nu sunt în măsură să mă pronunț eu asupra ei, consider însă, că decizia din prima instanță (n.r. zile amendă) era mult mai rezonabilă. Probabil presiunea mediatică a împins judecătorii să dea și de data asta o decizie exemplară în ochii societății.
În nicio țară din lume, conducerea cu permisul suspendat și cu alcoolemie nu este pedepsită cu 3 ani de închisoare cu executare. Cred că judecătorii nu sunt conștienți ce înseamnă să stai 3 ani departe de familie”, a mai spus fiul lui Sever Mureșan.
Adrien Stephane Mureșan susține că, acum, locuiește și lucrează în străinătate. Fără să menționeze pe teritoriul cărui stat se află, fiul lui Sever Mureșan spune este împreună cu soția și cei doi copii, în vârstă de 6 ani și, respectiv, 9 ani.
„Nu am fugit nicăieri, am o viata absolut normală, însă nu mai locuiesc de mult în România, călătoresc destul de mult prin Europa, Statele Unite și Africa, fapt care nu m-a împiedicat niciodată să mă prezint în fața instanțelor de judecată din România”, a mai spus Adrien Stephane Mureșan.
CITEȘTE ȘI: