EXCLUSIV VIDEO | Cât de solide sunt blocurile din București construite după 1977? Ștefan Dumitrașcu, arhitect: „Rezistă, fără avarii, la un cutremur de 7 grade”

Publicat: 07 03. 2023, 08:00

This browser does not support the video element.

Blocurile din București construite după marele cutremur din 1977 sunt solide și vor rezista, fără avarii, la un seism de peste 7 grade, a spus Ștefan Dumitrașcu, arhitectul-șef al Sectorului 3, la emisiunea „Cu Gândul la București”.

„Drama din 1977, produsă în mijlocul unei dictaturi cu mână de fier, pe care din păcate am trăit-o mulți dintre noi, a impus un lucru bun, de ce să nu zicem: modificarea severă, dramatică, a normativelor de proiectare seismică, astfel încât toate clădirile, toate blocurile din București, fie sistem monolit, fie sistem de ziduri portante, fie sistem celular, erau și acele băi cuburi (…) toate aceste construcții vor rezista în mod cert unui seism major, de peste 7 grade, fără avarii”, a afirmat Ștefan Dumitrașcu, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București” de luni seară.

„S-au dat jos pereți de BCA, care nu au niciun rol portant”

Arhitectul-șef al Sectorului 3 spune că este aproape imposibil să modifici structura unui apartament.

”Creșterea este exponențială. Un cutremur de 7,1 este de câteva zeci de ori mai mare decât unul de 7. Toate aceste construcții sunt sigure. Am auzit tot felul de intelectuali spunând că modificările interioare făcute în aceste blocuri ar afecta stabilitatea lor. S-au dat jos pereți de BCA, care nu au niciun rol portant. Aceste desființări ușurează clădirea, ușurează sarcina dinamică (…), fizic, nu ai cum să dai jos un perete de beton”, a precizat Ștefan Dumitrașcu în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.

„Sorin Oprescu spunea că în cazul unui seism major în București se așteaptă la cel puțin 25 sau 30 de mii de victime, de morți”

Arhitectul-șef al Sectorului 3 a precizat că în urmă cu opt ani, primarul general de la acea vreme, Sorin Oprescu, estima 30 de mii de morți în cazul unui cutremur major în București.

„Acum vreo opt ani, râdeam cu toții sau duceam în derizoriu spusele primarului general de la ora respectivă, doctorul Sorin Oprescu, care spunea că, în cazul unui seism major în București, se așteaptă la cel puțin 25 sau 30 de mii de victime, de morți (…) Uitați-vă ce s-a întâmplat în Turcia, unde, în prima zi după seism, se anunțau cinci mii de morți, și acum suntem la peste 45 de mii de morți. Evident se va ajunge undeva în zona 70 de mii, pentru că mai este mult de lucru acolo”, a precizat Ștefan Dumitrașcu în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.

Întreaga emisiune poate fi vizionată AICI:


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Gheorghe Pătrașcu, fost arhitect-șef al Capitalei: „O catastrofă se poate produce și în București la un cutremur mare, dar nu cu efectele din Turcia”

EXCLUSIV VIDEO | Seismolog român în Japonia: ”România trebuie să fie pregătită pentru cutremure care pot fi și cu magnitudini mari. Sunt clădiri cu probleme și asta trebuie să preocupe”

EXCLUSIV VIDEO | Bucureștiul, cel mai afectat în cazul unui cutremur puternic. „Capitala este pe un sol nisipos, depindem de soartă. Stau la bloc, mă gândesc cu groază la ce o să se întâmple”