EXCLUSIV VIDEO | Deputat PSD: ”Comportament total neloial” al UDMR față de ”valorile României ca stat”. Vor avea mai puține ministere după rocadă
This browser does not support the video element.
Deputatul PSD Gabriel Zetea a vorbit, la GÂNDUL EXCLUSIV, despre comportamentul „total neloial, al celor de la UDMR”, legat de „valorile României ca stat” și despre faptul că Marcel Ciolacu „le-a bătut obrazul” în momentul în care au dat vot negativ asupra legii ”Anul Iuliu Maniu”. Zetea a menționat că, pentru a-și menține o majoritate parlamentară stabilă, PNL și PSD au nevoie de UDMR la guvernare, ”dar nu în orice condiții”. Astfel, UDMR ar urma să piardă cel puțin un minister.
Vicepreședintele PSD Gabriel Zetea a explicat, pentru GÂNDUL, flexibilitatea protocolului de guvernare, a cărui negociere va avea efect și asupra ministerelor deținute de UDMR, în ciuda pretențiilor formațiunii de a-și păstra toate portofoliile, ulterior rocadei guvernamentale. Deputatul PSD atrage atenția colegilor din Coaliție că, în ciuda discursului politic afișat, ei sunt demnitari ai statului român.
”În momentul în care aduci o modificare, întreg protocolul poate să fie luat în discuție. Sunt niște lucruri pe care UDMR nu cred că le înțelege, în mod special atunci când vorbim de a-ți asuma o funcție de demnitate publică.
Înțelegem că și UDMR-ul se comportă ca un partid politic până la urmă în România și încearcă să transmită mesaje propriului lor electorat, dar în același timp trebuie să facă diferența între a face politică și mesaje publice politice atunci când vorbim despre etnii, de exemplu, despre a-ți apăra propria viziune despre cultura proprie, despre dreptul la educație, despre dreptul minorităților. Au tot dreptul să facă acest lucru cei de la UDMR, dar atunci când oamenii pe care ei îi propun în funcții de demnitate publică, miniștri în primul rând, aceștia sunt deja reprezentanții României, nu mai sunt reprezentanții UDMR-ului.”
Parlamentarii UDMR ”și-au scos cartelele” și au votat împotriva legii ”Anul Iuliu Maniu”
Gabriel Zetea a povestit un episod petrecut miercuri în Parlamentul României, când parlamentarii UDMR s-au abținut sau au votat împotriva legii ”Anul Iuliu Maniu”. Atât el, cât și președintele PSD au resimțit acest act ca fiind lipsit de loialitate față de valorile statului român.
”Am văzut în Parlamentul României un comportament total neloial, al celor de la UDMR, atunci când vorbim despre valorile României ca stat. S-a adoptat o lege în Parlamentul României prin care anul 2023 a fost declarat «Anul Iuliu Maniu», un simbol al Marii Uniri, al României Mari, iar UDMR și-a scos cartelele de vot și au votat chiar unii împotrivă.
Asta este un lucru care ne dă de gândit în sensul loialității UDMR față de statul român. De aceea vor fi aduse în discuție în momentul în care se va face poate un nou protocol sau se vor ține discuțiile vizavi de ministere. Se vor cere lămuriri UDMR-ului cu privire la aceste aspecte care sunt extrem de sensibile, dar pe care UDMR va trebui să le înțeleagă, să facă această diferență între politică și loialitatea față de statul român”, a declarat deputatul PSD despre statutul pe care îl va avea UDMR în Coaliție.
Marcel Ciolacu le-a „bătut obrazul” celor de la UDMR
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, le-ar fi „bătut obrazul” celor de la UDMR chiar în Parlament, pentru votul negativ acordat legii ”Anul Iuliu Maniu”, a povestit Gabriel Zetea.
”L-am văzut pe președintele Marcel Ciolacu, care s-a dus spre grupul UDMR. Le-a bătut cumva obrazul. A făcut acest lucru. Mă bucur că Marcel Ciolacu a avut, până la urmă, această tărie, să meargă și să arate celor de la UDMR că au greșit. Atunci le-a arătat în direct în Parlamentul României că așa ceva nu se face și este deja un gest peste care greu se va putea trece”, susține vicepreședintele PSD.
Un alt aspect punctat de Gabriel Zetea este faptul că minoritățile naționale au votat proiectul de lege vizavi Anul Iuliu Maniu, în unanimitate.
„Toate celelalte minorități naționale au votat, doar UDMR a făcut acest gest de frondă”, a spus vicepreședintele PSD.
Există majoritate parlamentară, dar evident că se va șubrezi în momentul în care rămâi cu mai puțini parlamentari care să susțină necondiționat, până la urmă, proiectele Guvernului. Va trebui să existe o mobilizare mai bună la vot a celor din PSD și a celor din PNL și a minorităților naționale, a mai explicat Zetea.
”E nevoie evident și de UDMR, dar nu în orice condiții”
Întrebat dacă, în urma incidentului din Parlament, de miercuri, UDMR se va mai regăsi în componența viitorului guvern Ciolacu, Gabriel Zetea a menționat că, pentru a menține stabilitatea majorității parlamentare e nevoie de UDMR, dar ”nu în orice condiții”.
„Eu mi-aș dori să rămână, în principiu, pentru că am pornit la drum împreună, e nevoie în continuare de stabilitate, iar stabilitatea o dau cât mai mulți parlamentari care asigură guvernului voturi necesare pentru a-și trece proiectele de lege. Din acest punct de vedere, e nevoie evident și de UDMR, dar nu în orice condiții. Nu oricum”, a declarat Gabriel Zetea.
Soluția menținerii stabilității majorității parlamentare în cazul în care UDMR nu se va mai regăsi în următorul guvern este o mobilizare mai bună a parlamentarilor din Coaliție, dar și ai grupului minorităților naționale.
”Există majoritate parlamentară, dar evident că se va șubrezi în momentul în care rămâi cu mai puțini parlamentari care să susțină necondiționat până la urmă proiectele Guvernului. Va trebui să existe o mobilizare mai bună la vot a celor din PSD și a celor din PNL și a minorităților naționale”, susține deputatul PSD.
Pentru a ajunge la ”cel mult 18 miniștri în următorul Guvern” și UDMR va pierde ministere
Faptul că UDMR va pierde cel puțin unul dintre ministere este o certitudine, în ciuda solicitările anterioare de a-și păstra toate cele 3 mandate. Gabriel Zetea a explicat calculul făcut de Marcel Ciolacu în ceea ce privește reducerea numărului de ministere. Astfel, UDMR ar urma să piardă Ministerul Sportului, care se va transforma în agenție, susțin surse din Coaliție.
”În primul rând, Marcel Ciolacu a spus un lucru, «ca viitor premier îmi doresc un Guvern mai suplu, îmi doresc un Guvern cu mai puține ministere, îmi doresc să reducem aparatul central, să avem mai puțini angajați la cabinetele parlamentarilor, demnitarilor, să avem mai puțini secretari de stat, să avem un Guvern cu mai puține portofolii, ceea ce este un deziderat pe care cred că toți românii îl au». Este un principiu deja acceptat. Asta înseamnă că fiecare partid va pierde un minister și tot e puțin pentru a ajunge la cel mult 18 miniștri în următorul Guvern. Asta înseamnă că și UDMR va pierde.
Dacă ei nu vor înțelege acest lucru, vom avea o problemă în acel moment, dar dacă toată lumea înțelege că trebuie să-și reducă puțin pretențiile, să aibă mai puțini reprezentanți la nivel de vârf, cred că lucrurile pot ajunge la un compromis corect, cu mențiunea că aceste discuții nu doar despre votul din Parlamentul României legat ”Iuliu Maniu” și de anul 2023, dar și de comportamentul din trecut al unor miniștri sunt lucruri care vor fi discutate extrem de serios în momentul în care se va face noul guvern”, a menționat Gabriel Zetea legat de viitoarea arhitectură a guvernului.
Surse din Coaliție susțin însă că negocierea funcțiilor și inclusiv a configurației viitorului Guvern se va face până în ultima clipă a rocadei guvernamentale.
Ministerul Sportului, vizat de comasare
Actualul Minister al Sportului, condus de Eduard Novak, a funcționat de-a lungul timpului alături de Ministerul Tineretului, amintește Gabriel Zetea, însă Ministerul Sportului nu este singurul vizat de schimbări în urma rocadei guvernamentale:
”Vor fi ministere care vor fi comasate clar, pentru că sunt unele care, până la urmă, istoric, au avut cam același obiect. De exemplu, am avut în trecut Ministerul Tineretului și Sportului. Din istorie, în România am tot avut acest minister. Astăzi ele sunt separate, Ministerul Tineretului și Familiei pe de-o parte și Ministerul Sportului pe de altă parte.
Nu înseamnă că niciunul dintre aceste domenii nu e suficient de important să aibă un minister de sine-stătător. Da, sunt domenii extrem de importante, dar care istoric au fost gestionate împreună, așa că se poate face spre exemplu o astfel de comasare a celor două instituții”, a declarat Gabriel Zetea pentru Gândul.
Surse din Coaliție susțin că și Ministerul Turismului ar trece sub coordonarea Ministerul Economiei.
Rocada guvernamentală
O variantă luată în calcul de către social democrați ar fi preluarea postului de premier de către Marcel Ciolacu, după data de 15 iunie. Conform acestui calendar, Nicolae Ciucă și-ar depune mandatul chiar joi, 15 iunie, iar până pe 20 iunie ar urma să avem deja un nou guvern, susțin surse politice.
Comasarea ministerelor ar urma să fie făcută după preluarea mandatului de către Marcel Ciolacu, iar UDMR ar rămâne la guvernare, ca partener de negociere de încredere al PSD.
Reducerea ministerelor s-ar realiza prin transformarea Ministerului Sportului în agenție, iar Ministerul Turismului ar trece sub coordonarea Ministerul Economiei, au mai menționat surse din Coaliție.
În ciuda discuțiilor actuale, conform experiențelor anterioare, negocierile pe funcții se vor derula până în ultima clipă, iar ele vor defini inclusiv arhitectura guvernamentală.
Sursele GÂNDUL au menționat că, în astfel de situații, negocierile politice se duc până în ultima seară.
Urmăriți interviul integral: