Prima pagină » Actualitate » EXCLUSIV VIDEO | Dumitru Nancu, FNGCIMM: ”Impactul fiscal al IMM Invest a fost de 6 ori mai mare de la lansare până în prezent”

EXCLUSIV VIDEO | Dumitru Nancu, FNGCIMM: ”Impactul fiscal al IMM Invest a fost de 6 ori mai mare de la lansare până în prezent”

Programul IMM Invest, schema de sprijinire a întreprinderilor mici și mijlocii pentru obținerea de credite, administrată de FNGCIMM, a avut un impact fiscal de 6 ori de la lansare până în prezent. Anunțul a fost făcut de directorul general al Fondului Național de Garantare pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, Dumitru Nancu, la Gândul Financiar.

54 de miliarde de lei este suma totală cu care au fost creditate întreprinderile mici și mijlocii care au accesat programul IMM Invest.

“Noi, fiind o instituție financiar-bancară supravegheată de Banca Națională, ne referim la raportul de stabilitate financiară al Băncii Naționale. Deci, finanțările acordate cu ajutorul IMM Invest se ridică la 54 de miliarde de lei cu aproape 150% mai mult decât echivalentul creșterii soldului creditelor acordate de întreg sistemul bancar pe ultimul deceniu. Ce înseamnă asta? Schema de ajutor de stat a devenit cel mai de succes program național de finanțare. Deci, cât s-au acordat în ultimul deceniu, a anunțat BNR, pentru IMM-uri vorbim, nu vorbim de alte tipuri de credite pentru persoane fizice sau companii mari, practic, prin programul IMM invest a crescut creditul acordat cu 150%”, a explicat Dumitru Nancu la Gândul Financiar.

Mai mult, plățile făcute de stat către instituțiile financiare în cazul în care nu au mai putut fi returnate creditele de IMM-uirile care le-au accesat au fost de 0.11% din totalul garanțiilor.

“Înseamnă că rata creditelor neperformante este net inferioară ratei înregistrate la nivelul întregului sector bancar, unde avem o rată de performanță de 2,73%. Deci, practic, comparăm acest instrument financiar cu garanția statului din două puncte de vedere. O dată din punct de vedere ca să vedem impactul fiscal – câte credite s-au acordat și câte din ele sunt neperformante. Atâta timp cât ai crescut cu 150% soldul creditelor acordate IMM-urilor iar rata de plată, de default, este 0,11 față de media din sistemul bancar la credite normale, de 2,73, practic arată o sănătate a creditului garantat de stat. Pentru că asta arată practic că acel credit este benefic”, a mai spus directorul general al FNGCIMM.

Prin finanțarea capitalului de lucru, statul a avut de câștigat prin taxe și impozite

Dincolo de rata infimă de default, companiile care au beneficiat de garanții prin IMM Invest în obținerea creditelor au generat valoare economică, după cum au arătat datele auditorului, în raportul de sustenabilitate.

“Companiile  care au beneficiat de garanții prin intermediul IMM Invest au raportat în anul 2021 –  că acolo am avut datele – au raportat o dinamică net superioară numărului de angajați. Deci acele 71.000 de IMM-uri au angajat +5% față de cât aveau înainte deci a crescut și numărul de angajați, deci forța de muncăp a crescut cu 5%, cifra de afeceri a celor 71.000 de IMM-uri  a crescut cu 9%, iar profitul cu 19%. Și marja de profit raportat la vânzări este de7,7% comparativ cu cel înregistrat la întregul mediu de afaceri”, a afirmat Nancu.

În același timp, prin finanțarea capitalului de lucru, statul a avut de câștigat prin taxe și impozite.

“Aceste evoluții reflectă și impactul pozitiv generat prin finanțarea capitalului de lucru, pentru că acolo s-au dus în salarii, s-au dus în plata de impozite, contribuții și taxe. Ce înseamnă crearea de locuri de muncă, deci beneficiarii au crescut de la 650.000 de locuri de muncă la 680.000 de locuri. Această dinamică s-a înregistrat în condițiile în care 8 din 10 firme au raportat creșteri ale numărului de angajați.

Impactul fiscal generat de companiile benficiare ale programului IMM Invest în primul an de la acordarea finanțărilor este de două ori mai mare comparativ cu nivelul garanțiilor acordate. Deci am avut un impact de 1 la 22%

Interviul integral AICI:


Citește și:

Criza despre care nu se vorbește. Un specialist explică de ce au „explodat” prețurile la metale: „Pentru producția telefoanelor e nevoie de aur, argint, crom, wolfram, cobalt”

VIDEO | Inundațiile provocate de vecini reprezintă un sfert din dosarele de daună din ultimii doi ani. Cum ne putem asigura locuința în fața riscurilor suplimentare

Joburi cu salarii de 4.000 de euro în IT, iar munca se poate face „de oriunde”

VIDEO | Ce înseamnă de fapt trecerea către energia verde? Dumitru Chisăliță, AEI: „Trebuie să fim realiști”

VIDEO | Patru consecințe mai puțin pozitive ale pachetului de ajutoare pentru energie. Dumitru Chisăliță, AEI: „Legea a fost făcută pe repede înainte”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Surse: Percheziții la casa în care a trăit Rodica Stănoiu
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
Ce boli avea Mălina Guler? Diagnosticele care i-au mâncat viața
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Accident produs la nici două ore de la deschiderea Autostrăzii Moldovei: două persoane rănite
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Ce este „a treia stare” a vieții și ce se întâmplă cu celulele după moartea organismului?