Prima pagină » Actualitate » EXCLUSIV VIDEO | Fiul filosofului Mihai Șora face dezvăluiri despre posibilitatea deschiderii unui proces. Tom Șora: ”Ar putea să vizeze și drepturile de autor asupra cărților tatălui meu”

EXCLUSIV VIDEO | Fiul filosofului Mihai Șora face dezvăluiri despre posibilitatea deschiderii unui proces. Tom Șora: ”Ar putea să vizeze și drepturile de autor asupra cărților tatălui meu”

Tom Șora, a vorbit într-un interviu, la GÂNDUL EXCLUSIV, despre posibilitatea deschiderii unui proces, precizând că nu vrea să se pronunțe asupra acestei teme, pentru că nu știe cum vor evolua lucrurile. Chiar și așa, un eventual proces ar putea să vizeze atât drepturile asupra operelor mamei sale, cât și drepturile de autor asupra cărților filosofului Mihai Șora.

N-aș vrea să mă pronunț asupra acestei teme, din două motive. Primul motiv este pentru că trebuie să vedem cum evoluează, ce se întâmplă, ce este și așa mai departe. Al doilea motiv este pentru că, de fapt, asemenea preziceri nu trebuie făcute într-o emisiune de televiziune. Deci vom vedea.

Un eventual proces ar putea să vizeze și drepturile asupra operelor mamei mele, dar ar putea să vizeze și drepturile de autor asupra cărților tatălui meu”, a spus Tom Șora.

Întrebat ce se va întâmpla cu apartamentul achiziționat de fratele său, Andrei Șora, pentru tatăl lor, Tom Șora a spus că nu știe ce va urma, întrucât nu cunoaște domeniul juridic.

Aici sunt într-un domeniu mai mult juridic, în care nu mă pricep, nu sunt deloc competent în jurisdicție și, deci, nu vreau să fac nu știu ce declarații care să fie incorecte”, a adăugat fiul filosofului Mihai Șora.

Potrivit fiului filosofului, relația dintre el și tatăl său, Mihai Șora, a fost „sistematic împiedicată” în ultima perioadă. Ba mai mult, Tom Șora a povestit că a fost nevoie să vină la protestele din Piața Victoriei, în anul 2019, pentru a putea vorbi cu propriul tată.

Filosoful și eseistul Mihai Șora a murit în 25 februarie, la vârsta de 106 ani. Mihai Șora s-a născut pe 7 noiembrie 1916, în satul Ianova, din județul Timiș. A fost căsătorit de două ori și are trei copii din prima căsătorie. În 2014, la vârsta de 98 de ani, s-a recăsătorit cu scriitoarea Luiza Palanciuc-Șora.

Urmăriți interviul integral:


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV VIDEO | Fiul lui Mihai Șora face dezvăluiri zdrobitoare despre viața și moartea tatălui său. “Cu tot calmul, mi-au sărit capacele. Nu eram nici pe lista celor care sunt în doliu, mi se pare cam mult”

EXCLUSIV VIDEO | Fiul lui Mihai Șora povestește despre ultimele întâlniri cu tatăl său: „Au fost discuții foarte interesante și cu mult haz, de multe ori. A cântat niște romanțe de prin anii ‘30, cântece de pahar”

EXCLUSIV VIDEO | Tom Șora vorbește despre apartamentul tatălui său: “Fratele meu a finanțat casa. El a cumpărat casa cu banii lui, pe numele tatălui”

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Oana Zvobodă a debutat în presă la televiziunea PrimaTV, în anul 2017. Între 2017 și 2020 a fost reporter la PrimaTV, unde ... vezi toate articolele