EXCLUSIV VIDEO | Învățământul românesc, salvat de profesorii pensionați? Natalia Intotero: ”Ne confruntăm cu o lipsă a cadrelor didactice. Atragerea tinerilor depinde de salarizare”
This browser does not support the video element.
Sistemul de învățământ românesc se confruntă cu un deficit puternic de cadre didactice, din cauza salariilor neatractive, a spus Natalia Intotero, președintele Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților, într-un interviu la GÂNDUL EXCLUSIV. Deputata a atras atenția că sunt multe posturi de profesori pentru materiile de examen care nu pot fi ocupate, iar școlile sunt nevoite să apeleze la cadre didactice care s-au pensionat.
Criza de personal din învățământ se va agrava, în condițiile în care urmează ani cu pensionări masive și doar 10% dintre cadrele didactice de acum au sub 30 de ani, potrivit unui studiu Eurostat.
”Ne confruntăm cu o lipsă a cadrelor didactice. Pentru anul școlar trecut, am avut probleme pe catedre cum ar fi matematică, fizică și chimie, iar inspectoratele școlar județene și conducerile instituțiilor de învățământ au fost nevoite să apeleze la bunăvoința persoanelor care sunt în pensie, pentru că am rămas descoperiți pe aceste catedre care sunt importante și care se regăsesc oarecum în examenele pe care elevii le au atât pentru clasa a IX-a, cât și mai departe, pentru bacalaureat”, a afirmat Natalia Intotero.
Un alt aspect descurajator este faptul că tinerii care decid să urmeze o carieră în învățământ sunt nevoiți să vină cu bani de acasă.
Atragerea tinerilor care finalizează studii în domeniu pentru că și-au dorit să îmbrățișeze această carieră depinde și de partea de salarizare. Există persoane care nu se uită la partea financiară și acceptă și pentru un salariu mai mic, dar de regulă acele persoane sunt cele care mai beneficiază de un sprijin din partea părinților, de acasă.
Mare parte din cei care își aleg cariera didactică au nevoie și de susținere și de aceea creșterea salariilor o considerăm și noi foarte importantă. Aici știu că vor urma discuții din partea Ministerului Finanțelor, Ministerului Educației cu sindicatele, pentru a găsi cea mai bună soluție privind creșterea acestor salarii și pentru a vedea cumva rezultatele”, a mai spus Natalia Intotero.
Unu din doi învățători va ieși la pensie în următorii 10 ani
Conform unui studiu Eurostat din 2022, România se îndreaptă spre o criză de personal în domeniul educației, ținând cont de faptul că mai puțin de 1 din 10 profesori are sub 30 de ani și că în următorii zece ani, unu din doi învățători va ieși la pensie.
Cifrele arată că tinerii nu mai sunt atrași să stea la catedră în sistemul de învățământ românesc, iar cel mai vârstnic profesor din școala românească are 81 de ani.
Multe dintre necesitățile elevului la școală se rezolvă în continuare cu banii scoși din buzunarul părinților, cofinanțatori constanți ai unui sistem de învățământ care ar trebui să fie gratuit.
Urmăriți interviul integral:
CITEȘTE ȘI: