EXCLUSIV VIDEO | Locuitorii din Prelungirea Ghencea, la capătul răbdării: „Statul își bate joc de noi. Nicio instituție nu își asumă coșmarul de aici”

Publicat: 22 08. 2023, 08:00

This browser does not support the video element.

Delia Mihalache, preşedintele Asociației Inițiativa Prelungirea Ghencea, a spus, în emisiunea „Cu Gândul la București”, că statul își bate joc de locuitorii de pe șoseaua care leagă Domnești de Sectorul 6. Potrivit acesteia, bucureștenii din zona Prelungirea Ghencea trăiesc un adevărat calvar, din cauza faptului că Primăria Capitalei nu reușește să finalizeze proiectul de lărgire a acestei artere.

„Noi stăm de vorbă cu toate primăriile din 2013 deja, și toți primarii au spus că acest proiect este urgent și necesar. Dar vedem că în realitate nu ar fi așa. Explicațiile ar fi că este un proiect foarte complex, care a fost proiectat prost, de la început, din 2018 de când are forma actuală cu tramvai, și, din câte vedem noi, instituțiile implicate nu colaborează: Primăria Capitalei, Direcția Investiții, constructorul, Energetica. Aceste instituții se pare că nu colaborează cum ar trebui”, a declarat Delia Mihalache, în emisiunea „Cu Gândul la București”, de luni seară.

Aceasta mai spune că nicio instituție nu își asumă responsabilitatea pentru acest proiect.

„Nu știm cine este responsabil. Noi vorbim și cu primarul general, și cu viceprimarul, și cu Direcția Investiții, dar, după cum vedeți, nimeni nu își asumă coordonarea acestui proiect”, susține Delia Mihalache.

Preşedintele Asociației Inițiativa Prelungirea Ghencea a explicat cât de greu se desfășoară traficul în Prelungirea Ghencea.

„Este un calvar, după cum bine ați spus, este o zonă nou construită la marginea Sectorului 6, spre Bragadiru și Domnești (…) dimineața, de la ora 7.00, și până la 9.30 – 10.00, se circulă bară la bară. Pentru că strada are o singură bandă pe sens, până de curând nu avea nici trotuare, deci nu puteai să mergi nici măcar pe jos, iar autobuzele stau în aceeași coadă de mașini, pentru că nu există o bandă separată, dedicată. Mulți dintre noi încercăm să mergem cu transportul public, dar nu ajungem la timp unde avem treabă. Mai degrabă ajungi pe jos”, a mai spus Delia Mihalache.

„Pe o distanță de trei kilometri nu există nicio școală”

Președintele Asociației Inițiativa Prelungirea Ghencea este de părere că statul își bate joc de locuitorii din această zonă.

„Pe o distanță de trei kilometri nu există nicio școală. Există la Valea Oltului, în partea veche a cartierului Drumul Taberei, dar ca să ajungi acolo, trebuie să ai pe unde. Mulți părinți își duc copiii la școlile și grădinițele din Drumul Taberei, pentru că nu există aici în zonă.

Poți să faci 45 de minute pe trei kilometri, uneori mai mult, alteori mai puțin, dar nu ai alternative. Sunt și niște străduțe, dar și acelea sunt bară la bară. Problema este că aici, statul își bate joc de cetățeni. Statul ia taxe și impozite de la noi, dar nu oferă infrastructură”, a mai spus Delia Mihalache, în emisiunea „Cu Gândul la București”.

Întreaga emisiune poate fi vizionată AICI:


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV VIDEO | Când crede Horia Tomescu, viceprimar, că se va finaliza coșmarul din Prelungirea Ghencea. Jurnalist: „Este un termen prea optimist”

VIDEO EXCLUSIV | Coșmarul care se prelungește în Ghencea. Mii de locuitorii din vestul Capitalei sunt aproape izolați, din incompetența Primăriei