Ministrul Familiei a dezvăluit, într-un interviu la GÂNDUL EXCLUSIV, ce a descoperit la fața locului în cazul fetei de 19 ani care avea răni grave pe corp, în urma efectuării unei dezinsecții în Centrul de Plasament pentru Copii cu Nevoi Speciale Brădet. Natalia Intotero spune că a solicitat suplimentarea camerelor de supraveghere în centrele pentru copii, în urma acestui incident și a vorbit deschis despre neglijența multora dintre angajații care lucrează în sistemul social.
Ministrul Familiei atrage atenția că instituția pe care o conduce are rol de ”coordonare metodologic”, dar nu poate să aplice sancțiuni în urma efectuării controalelor, ci doar să ofere recomandări către consiliile județene. Cu toate că aceste recomandări sunt făcute în beneficiul și pentru protecția copiilor instituționalizați, ”nu întotdeauna” consiliile județene aplică recomandările ministerului, susține Natalia Intotero.
În tot acest aparent ping-pong de responsabilitate între instituții, copiii din centrele de plasament sunt cei care suferă. Natalia Intotero a promis, în cadrul interviului, că va efectua vizite neanunțate în aceste centre de copii, pentru a stopa abuzurile și neglijența.
Natalia Intotero, numită în funcția de ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse în urma demisiei Gabrielei Firea de la conducerea instituției, a vorbit în interviu despre cazul revoltător petrecut în Centrul de Plasament pentru Copii cu Nevoi Speciale Brădet, de unde o tânără a fost dusă de urgență la spital, în urma unor arsuri pe care îngrijitorii săi nu au putut să le explice decât spunând că a fost spălată cu apă prea fierbinte.
În perioada respectivă a avut loc o deratizare, a povestit ministrul Natalia Intotero, lăsând să se înțeleagă cauzele acestui caz de neglijență sau abuz, neexistând încă un raport clar al autorităților în acest sens.
Fiindu-i amintite ororile din ”azilele groazei”, Natalia Intotero a menționat că ”la momentul depistării acelor nereguli, au fost demarate controale din partea Inspecției Sociale, dar și din partea Autorității Naționale pentru Protecția Copilului, fiecare pe domeniul său de activitate.
”Cele mai multe nereguli, la vremea respectivă, au fost depistate în centrele pentru persoanele adulte, centrele instituționalizate, căminele de bătrâni, dar, din păcate, avem exemple de acest gen și în instituțiile care au rol de a veni în sprijinul copiilor instituționalizați. Și ultimul exemplu a fost chiar săptămâna trecută, când am primit o sesizare din partea unei organizații nonguvernamentale și prin intermediul acestei sesizări mi se aducea la cunoștință un caz de neglijență, de abuz. Așteptăm rezultatul, raportul organelor abilitate, pentru a desluși ce s-a întâmplat acolo”, a spus ministrul Familiei.
Odată ce a aflat de cazul fetei din centru de plasament din Brașov, Natalia Intotero a mers la Spitalul Județean, acolo unde era internată aceasta. Ministrul Familiei a subliniat neglijența angajaților centrului de plasament, demontând totodată varianta prezentată de personal, conform căreia fata a fost spălată cu apă prea fierbinte:
”Deci este vorba despre un centru, o casă familială unde sunt îngrijiți nouă copii, tineri cu probleme de sănătate, tineri cu dizabilități și unul dintre acești tineri, respectiv o tânără de 19 ani, brusc a început să aibă probleme de de sănătate, respectiv în timpul în care ea era spălată la duș a început să-i cadă pielea, formându-se răni puternice.
Cei care munceau în această instituție în seara respectivă au spus că nu-și dau seama de unde au apărut aceste răni, probabil din cauza apei fierbinți. Bun, dacă apa a fost fierbinte, tânăra s-ar fi zbătut. Tânăra în cauză, fiind suferindă, nu poate să vorbească. Deci, de îndată ce am primit câteva fotografii din partea acestui ONG și câteva rânduri, am decis să mă deplasez spre județul Brașov. Prima oprire, categoric, a fost la Spitalul Județean.
Aceasta a fost prima intenție, de de a mă asigura că această tânără este bine îngrijită și de a vedea cu ochii mei starea ei de de sănătate și de a discuta cu medicii, personalul medical ce o îngrijesc. Nu a fost tocmai o întâlnire plăcută văzând un tânăr suferind și mai ales o tânără care are 19 ani, dar fizic este dezvoltată precum un copil de 4-5 ani. Deci suferința ei a fost multiplicată prin această durere ce a trebuit să o suporte”, a detaliat Natalia Intotero.
Deși o astfel de deratizare este reglementată, iar tinerii trebuie relocați pe perioada cât aceasta se desfășoară, documentele solicitate de Ministerul Familiei, care ar atesta respectarea sau nerespectarea procedurii, nu au fost puse la dispoziție de către centrul de plasament.
Normal, în acea perioadă, există foarte clar stipulat în proceduri timpul în care acești copii tineri ar trebui să fie relocați din acel spațiu, apoi acel spațiu să fie închis, după câteva ore să fie aerisit și apoi să se practice acele lucrări de igienizare. În seara zilei de duminică 13 august, când am ajuns la centru, după ce am fost la spital, nu ni s-au putut pune la dispoziție toate documentele pe care noi le-am solicitat. Am solicitat, de asemenea, prezența domnului prefect.
Mi-a spus că știa de caz, mi-a spus că până să ajung eu, a solicitat demararea unei anchete interne și a sesizat poliția. Eu i-am spus domnului prefect că nu cred că este suficient și că trebuie sesizate toate instituțiile abilitate cu rol de control și în egală măsură ulterior sesizat instituțiile ce au rol de cercetare penală, pentru că aceste lucruri trebuie să se încheie odată și o dată, toate aceste cazuri de neglijență sau abuz în serviciu.
Nu este normal ca un copil, un tânăr, un adult să treacă prin aceste suferințe. Le-am spus angajaților acelui centru, la vremea respectivă, că nu este o muncă ușoară să lucrezi cu copiii, cu tineri instituționalizați sau chiar și cu adulți cu dizabilități. Nimeni nu i-a obligat să desfășoare această muncă. Dacă ei au ales să muncească în acest domeniu, să înțeleagă foarte bine că activitatea lor trebuie să fie 24 din 24 de ore, atât timp cât sunt la muncă, sau opt din opt ore să fie atenția lor concentrată asupra persoanelor pentru care ei s-au decis să muncească”, a afirmat Natalia Intotero.
Întrebată ce acțiuni va întreprinde pentru a reduce și a eradica astfel cazurile de neglijență din centrele de plasament, ministrul Familiei a promis că va efectua vizite inopinate
O să continui vizitele mele fără să anunț, așa cum am făcut deja înainte să ajung la Brașov și cum voi face în continuare, pentru ca cei care au ales să muncească în acest domeniu să înțeleagă faptul că ei trebuie să fie foarte serioși. Să știți că am întâlnit și exemple pozitive, unde oamenii erau la muncă, tinerii, copiii erau foarte bine îngrijiți. De aceea spun că nu putem generaliza asupra întregului sistem, că este o practică, dar există și persoane, există și angajați care, nu știu, tratează lucrurile cu nepăsare, cu neglijență. Nu vreau să mă gândesc că ar face-o intenționat, să facă rău cuiva”, susține Natalia Intotero.
Cu toate acestea, ministrul Familiei a recunoscut faptul că se confruntă în instituție cu lipsă de personal tocmai în zona Corpului de control, ministerul funcționând și desfășurându-și activitatea cu sprijinul Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului.
”Această ordonanță prin care se încearcă nu neapărat să se dea, nu se va întâmpla să rămână oameni fără loc de muncă, dar se dorește cumva diminuarea funcțiilor de conducere. Prea multe funcții de conducere în sistemul bugetar, prea multe sporuri date și cred că acea lege a salarizării este binevenită.
Încă o dată, și din punctul meu de vedere, cred că ar trebui să existe o salarizare diferențiată și atunci vă spun eu că fiecare o să încerce să facă mai mult pentru a beneficia de un spor, de o stimulare. Dar, până atunci, și în acest caz apelăm la colegialitatea colegilor de la, să spun așa, Ministerul Muncii, secretarul general al Guvernului și în egală măsură alte ministere. Am făcut, de asemenea, solicitări în cadrul ministerelor care au un număr mai mare de de angajați de a ne ajuta cu una, două, trei detașări la Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului.
De asemenea, avem doar două persoane pe Corp control și chiar pe această speță, de la autoritate au demarat controlul”, descrie Natalia Intotero actuala situație a lipsei de personal tocmai din zona instituțională care ar trebui să se poată asigura de respectarea legii în centrelor de plasament.
La momentul interviului, Natalia Intotero a menționat că, în urma încheierii controlului în centrul de plasament, a primit o notă, la solicitarea sa. Ministrul Familiei susține că autoritățile nu au clarificat dacă a fost vorba de un abuz sau de neglijență.
Ceea ce au constatat și dânșii, că nu pot spune foarte clar dacă a fost abuz sau neglijență, dar au transmis și ei propunerea către organele Ministerului de Interne, către poliție, de a demara mai departe și de a solicita cercetare penală. Știm că cei de la Direcția Generală de Asistență și Protecția Copilului Brașov au decis o relocare a angajaților pe perioada de cercetare penală. Fetița, victima în cauză, în vârstă de 19 ani, se simte mai bine, a fost transferată de la secția internă la de arși”, a mai spus ministrul Familiei.
Surse guvernamentale susțin că un raport al DGASPC a luat în calcul posibilitatea ca rănile fetei să fi fost provocate de substanțele de deratizare, care în contact cu apa fierbinte au provocat arsuri, dar că nici la momentul de față documentele referitoare la deratizare nu au fost puse la dispoziția ministerului. Fata se s-ar simți mai bine, depășind riscul grav de septicemie la care a fost supusă de neglijența angajaților statului.
Deși tinerii au fost relocați din centru în perioada anchetei, nici la acest moment, cazul nu a fost soluționat, la aproape două săptămâni de la incident.
Natalia Intotero a solicitat consiliilor județene să extindă numărul camerelor video din centrele de plasament, pentru ca monitorizarea să elimine viitoare neglijențe în centrele de copii.
Așa cum era normal să fie de la bun început și în egală măsură, eu voi solicita conducerilor consiliilor județene din România să ia în calcul extinderea supravegherii video, monitorizării activității video în toate aceste centre, așa cum spune și legea, cu excepția zonelor intime, respectiv dormitor sau baie, toaletă. Dar, cum este și aici cazul, se intra în centru. Era o un hol mai mare și cu destinație de sufragerie, iar apoi, în partea dreaptă, un hol considerabil lung, de o parte și de cealaltă, camere ale celor care se află în acest centru și în capătul acelui hol, o toaletă cu duș, camere de supraveghere erau doar la intrare, deci vizibilitate doar pe sufragerie. Dacă ar fi fost puse și camere de supraveghere pe holul care ducea spre intrarea spre camere, spre dormitoare sau spre toaletă, categoric că deja misterul era deslușit.
Se vedea dacă persoanele care au trebuit să stea lângă tânăra noastră pe timpul toaletării au stat în permanență lângă dânsa, cât a durat procesul de spălare a acestei fete. Deci, toate aceste aspecte sau, mă rog, alte cazuri, când mai sunt acuzații de abuz asupra unui minor, asupra unui tânăr, că s-a intrat în dormitor peste el, dacă ar fi montate aceste camere de supraveghere, nu cred că s-ar mai întâmpla aceste lucruri și de aceea să luați această măsură.
Categoric, aici intervine o problemă. În subordinea noastră se află Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului, care nu are rol de justiție, avem rol de coordonare a activității Direcțiilor Generale de Asistență și Protecția Copilului pe tot ce înseamnă modificare de legislație, îmbunătățire, sprijin, solicitare la Guvern pentru noi locuri de muncă”, susține ministrul Familiei.
Deși recomandările făcute de Ministerul Familiei ar trebui aplicate ”în cel mai scurt timp” de consiliile județene, ”nu întotdeauna se întâmplă așa” a mai spus Natalia Intotero.
Are caracter de coordonare metodologică, nu neapărat consultativ, coordonare metodologică, dar noi nu putem interveni să aplicăm sancțiuni în urma controlului efectuat de Corpul de control.
Și la fel să știți că este și la Ministerul Muncii. Pentru că toate aceste centre pentru persoane vârstnice se află, în general, tot în subordinea Direcțiilor Generale de Asistență și Protecția Copilului, de unde sunt două zone, persoanele vârstnice și copiii și tinerii. Deci ei vin cu propunere de schimbare a managementului, de destituire a unui conducător de astfel de centru, mă refer pentru centrele de la stat, și în final, decizia trebuie să fie luată de conducerea consiliului județean respectiv.
De aceea zic că lucrurile un pic ar trebui stabilite foarte clar sau atunci când vine o recomandare de la specialiști, de la Corpul de control, președinții consiliilor județene, alături de echipa de consilieri județeni, ar trebui să ia decizia recomandată de aceste instituții în cel mai scurt timp. Nu întotdeauna s-a întâmplat așa”, a subliniat Natalia Intotero necesitatea aplicării sancțiunilor în cazurile de nerespectare a normelor și recomandărilor venite de la specialiști, în centrele de copii.
Urmărește interviul integral:
CITEȘTE ȘI: