EXCLUSIV VIDEO | Mircea Iliescu, doctor în genetică la Cambridge: ”Au existat nesiguranță și frică pentru virusul nou. Fără tratamente moderne, problemele sociale ar fi fost mult mai grave”

Publicat: 10 02. 2023, 10:00
Actualizat: 10 02. 2023, 10:40

This browser does not support the video element.

Mircea Iliescu, doctor în genetică și evoluție umană la Universitatea Cambridge, a vorbit într-un interviu la GÂNDUL EXCLUSIV despre perioada pandemiei, care a produs pentru mulți un șoc, dar și o reașezare a priorităților. Cercetătorul susține însă că – dincolo de temeri, controverse, durerea de a pierde oameni dragi – medicina modernă a jucat un rol important în rapiditatea cu care s-a reușit reîntoarcerea la viața normală. 

Cercetătorul a punctat și faptul că perioada COVID-19 a făcut ca oamenii să fie mai atenți la importanța cercetării și a științei, înțelegând că ele aduc ceva real, palpabil și benefic în viața noastră, mai ales în astfel de momente.

Specialistul în genetică și evoluție umană a explicat de ce este nevoie de corectitudine academică și cât de mult contează să cunoaștem genetica tuturor popoarelor, chiar și pe a celor neglijate.

  • Mircea Iliescu este doctor în genetică umană și evoluție (University of Cambridge, UK, 2016), iar în prezent este afiliat Universității din Cambridge, unde este cercetător în cadrul Direcției de Antropologie Biologică și predă cursuri de evoluție și genetică la Institutul de Educație.
  • De-a lungul carierei în cercetare, a călătorit din India până în Chile, pentru a studia evoluția genetică a diversității oamenilor în diferite populații. Una dintre preocupările sale a fost studiul diversității culorii pielii și al modului în care a evoluat aceasta la populațiile din India.
  • Cercetările sale cele mai recente se concentrează pe evoluția răspunsului imunitar la populații cu o istorie evolutivă complexă.

„Medicina modernă a jucat un rol important în rapiditatea cu care ne-am întors la viața normală”

„Pandemia a fost, evident, un șoc și o schimbare majoră. Pentru colegii care lucrează în laboratoare, lucrurile au continuat, nu a fost ușor, dar au continuat. Pentru oameni în general, a însemnat un șoc și o reașezare a priorităților. Pe scurt, nu a fost ușor pentru nimeni. Pentru mulți alții, drama a fost că au pierdut oameni dragi.

Au existat nesiguranță și frică legat de faptul că există un patogen, un virus nou, pe care nu-l înțelegem foarte bine. Și pentru cercetători, acesta nu este un lucru grozav, ei vor să înțeleagă repede toate lucrurile.

Medicina modernă a jucat un rol important în rapiditatea cu care am reușit să ne întoarcem la o viață mai normală. Probabil că fără vaccin și fără tratamentele moderne, problemele sociale ar fi fost mult mai grave.

În ceea ce privește știința, cu toții sperăm că pandemia, dacă a făcut ceva bun, a făcut ca oamenii să fie mai atenți la importanța cercetării și a științei, și la faptul că acești cercetători, mai ales cei din domeniul medical, chiar fac ceva. Și că totuși știința ne aduce ceva real, palpabil și benefic în viața noastră”, a spus Mircea Iliescu.

„Este extraordinară rețeaua de oameni care se formează în cercetare”

Cercetătorul român de la Universitatea din Cambridge a plecat din România, dar se consideră ”între două lumi”, pentru că are proiecte în țară și lucrează cu români implicați în cercetare.

„Cred că dacă rămâneam în România, aș fi avut această dorință de a mă implica mai mult în viața publică și, într-un fel, este bine că am plecat, deoarece nu era locul meu și nu era timpul meu. De fapt, nu este vorba numai despre mine. Mii, zeci de mii, sute de mii de oameni au plecat din România și își găsesc foarte greu drumul înapoi.

Lucrez și cu cercetători din România, chiar acum am un proiect la Craiova. Este extraordinară rețeaua aceasta de oameni care se formează în cercetare. Sunt cercetători români foarte buni cu care lucrez. Sunt, cumva, așa, între lumi. Dar unii dintre noi, mai nebuni ca mine, chiar încearcă să se întoarcă și să facă  lucruri.”

„Este foarte greu să faci doctoratul când mai faci și altceva”

Mircea Iliescu, doctor în genetică și evoluție umană, a vorbit despre cât de mult contează corectitudinea academică, mai ales prin prisma modelului pe care-l oferim copiilor noștri. Știe, din proprie experiență, că este foarte greu să faci doctoratul când mai faci și altceva, deoarece îți captează toată atenția.

Cercetătorul crede că România are o problemă sistemică legat de ceea ce înseamnă corectitudinea în educație, punctând că ideea de copiat era destul de prezentă în școli și în licee. Recunoaște, în schimb, că îl bucură reacția societății, care a început să sancționeze ideea de a trișa, de a nu lua ceva pe merit.

„Un doctorat îți captează cam toată energia în ceea ce privește concentrarea și răbdarea, în sensul că este ceva de cursă lungă. Din experiența mea, nu este ușor. Avem însă o problemă sistemică cu ceea ce înseamnă corectitudinea de mici în educație. Și în alte țări probabil că se întâmplă, dar la noi ideea de copiat era destul de prezentă.

Este interesant că avem o anumită problemă cu ceea ce înseamnă corectitudinea academică și asta are repercusiuni asupra întregii societăți, pentru că este modelul pe care-l oferim copiilor. Mi-aș dori tare mult – și nu are legătură cu un anumit politician sau altul – ca cei care au un doctorat și care par să nu-l fi avut pe bune, să recunoască și să spună că le pare rău. Cred că ăsta ar fi un semn de normalitate.

Nu trebuie să răstignim pe nimeni. Cred că este pur și simplu important să avem acest curaj și să ne asumăm ceea ce facem, și este vorba de modelul pe care-l oferim copiilor. Avem foarte mulți oameni care studiază pe bune și în România. Mi se pare însă foarte important că societatea este interesată de această discuție. Ăsta este un semn bun. Părea cumva că nu este de mare interes și văd totuși că este în agenda publică. Asta spune că pentru oameni este important ca cineva să ia ceva pe merit”, a mai spus Mircea Iliescu.

„Am un proiect despre genetica și evoluția populațiilor rome din România”

Cercetătorul a dezvăluit că lucrează la un proiect care implică analiza genetică a populațiilor rome din România comparativ cu cele din India, deslușirea modului în care s-au amestecat populațiile fiind foarte utilă pentru medicina personalizată a viitorului.

„Pe de o parte, vreau să vorbesc publicului despre știință, încerc să-mi fac planul pentru acest an, dacă voi găsi parteneri și oameni cu care să mă organizez să vorbesc cât mai mult, în cât mai multe locuri și să popularizez știința pentru public.

Pe parte de știință, am un proiect foarte interesant despre genetica și evoluția populațiilor rome din România, comparativ cu populațiile din India, de unde provin, de fapt, mulți romi, genetic vorbind de acum 1.000 de ani.

Această comparație între populații, felul în care s-au amestecat este de mare interes și posibil foarte folositoare pentru medicina personalizată a viitorului, pentru că avem nevoie să cunoaștem genetica tuturor populațiilor, chiar și a celor neglijate”, a conchis cercetătorul Mircea Iliescu.

Urmăriți interviul integral: 


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV VIDEO | Mircea Iliescu, doctor în genetică la Universitatea Cambridge: „Avansăm rapid în medicina personalizată, vom trata oamenii pe baza profilului lor genetic, de la cancer la alte boli”