EXCLUSIV VIDEO | Negociatorul Poliției Capitalei care a salvat 500 de oameni dezvăluie tainele profesiei. ”Intervenim în situații de care alții fug”

De câte ori există un caz care necesită negociator la fața locului, de câte ori un om a ajuns la capătul puterilor sale și crede că cel mai bine este să își încheie socotelile cu viața sau încearcă să-și revendice drepturi reale ori imaginare amenințând că se sinucide aruncându-se de pe vreun stâlp sau clădire, de câte ori se dă alarma pentru luări de ostatici, așa cum a fost în cazul de la Onești, la Poliția Capitalei există o echipă de elită instruită să facă față acestor situații-limită. Echipa a fost înființat în 2008 pentru că era nevoie un astfel de personal specializat. Grupul de negociatori este coordonat de comisarul-șef Bogdan Căpruci, un om echilibrat, sincer, empatic, care s-a specializat în crimă organizată și psihologie, dar care a urmat și cursurile FBI în Statele Unite ale Americii, acolo unde această profesie a căpătat noi valențe și noi dimensiuni.

Bogdan Căpruci, șeful Biroului Misiuni Speciale din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale (SAS) al Poliției Capitalei, dezvăluie, într-un interviu la GÂNDUL EXCLUSIV, tainele acestei profesii.

Dincolo de munca asiduă din spatele unei astfel de cariere, cea mai mare satisfacție a lui Bogdan Căpruci este că, din peste 500 de cazuri pe care le-a avut de rezolvat de-a lungul timpului, nici unul nu a fost un eșec.

Bogdan Căpruci vorbește în interviu despre viața unui negociator, problemele cu care se confruntă și farmecul meseriei de a salva vieți, o artă în care chiar și o țigară fumată cu personajul negocierii poate face uneori diferența între viață și moarte.

Întotdeauna va fi nevoie de negociatori, așa că tinerii pot alege oricând o astfel de carieră, pentru care ușile sunt deschise.

Primul caz și prima viață salvată: o tentativă de suicid de pe o macara

Aș vrea să deslușim un pic această muncă extraordinară pe care o au negociatorii în cazuri extreme, în cazuri limită, cum sunt răpiri, sechestrări, lipsire de libertate, suicid, amenințări cu suicidul. În primul rând, cum ați ajuns negociator, care a fost primul fir din cariera dumneavoastră?

Este o poveste, într-adevăr, din ultimii 15 ani. Încă din 2006, am interacționat, practic, cu primul caz pe care l-am avut, respectiv o amenințare cu suicidul pe o macara. La vremea respectivă, eram ofițer psiholog în cadrul Poliției Capitalei și pentru că situația de la acea locație, în perioada respectivă, a escaladat, am fost solicitat de către conducerea DGPMB la acea dată, pe baza pregătirii mele, pe baza poziției pe care o aveam ca ofițer psiholog, în ideea că s-a dorit o rezolvare a situației, nu cum era până acum rezolvată de ordinea publică, de colegii de la ordine publică, ci printr-o componentă de specialitate. S-au gândit că pregătirea mea poate îi ajută mai mult.

Exista componenta aceasta de negociator la vremea aceea?

Nu, nu exista. Pe baza pregătirii mele, m-am prezentat, am încercat să soluționăm cazul. Până la urmă, persoana a comunicat și s-a rezolvat pozitiv, ca să zic așa, a depășit acel moment critic din viața lui, nu a fost un eveniment tragic.

Ulterior, însă, mi-am dat seama că lucrurile astea trebuie abordate altfel și am făcut toate demersurile necesare. Pe biografia de specialitate am aplicat, m-am întors din nou la școală, ca să zic așa, și m-am documentat cum și de ce trebuie rezolvat într-un anumit fel, cum se face afară, care sunt cele mai bune practici, cine sunt cei mai buni în domeniu.

Cine sunt cei mai buni?

Pe baza informațiilor pe care le-am avut la acel moment, am descoperit, ca să zic așa, școala americană, respectiv specialiștii din cadrul FBI, Quantico Virginia, cei de la Crisis Negotiation Unit, cum se numesc ei, CNU, și, încet-încet, m-am apropiat și am aprofundat partea aceasta de specialitate.

Sunt mai multe modele de negociere în lume. Sunt «get in to know», pacificat, sunt modele specifice. Scala schimbării comportamentale este cea pe care noi am abordat-o. Școala americană ne-a pregătit, ne-am format, ne-a instruit pe acest model.

Cursurile de la Academia FBI, “o experiență absolut inedită, revelatoare”

Câți ați fost plecați în America, la FBI, și cât a durat?

S-o luăm încet. În ultimii 15 ani, am avut multe cursuri. Pe de-o parte, au venit și specialiști FBI în București și am avut cursuri de specialitate, aici, cu ei. Așa am primit sprijinul pe care l-am avut foarte mult din partea Ambasadei Americane și a atașatului FBI în București. Au cursuri legate de intervenția în criză, legate de negociere, legate de conducerea dispozitivului, cum se gestionează un dispozitiv de răspuns polițienesc pentru astfel de situație. Ulterior, am fost admis și am urmat cursurile Academiei FBI, în anul 2015, în Quantico, Virginia. A fost pentru patru luni de zile o experiență absolut inedită.

De ce a fost experiența asta inedită? 

Pentru că expunerea aceasta la un model profesional dovedit eficient de vreo 30-40 de ani, pentru mine a fost revelatoare. În 2015, ca urmare a unui proces de admitere, am plecat în Statele Unite și la Quantico Virginia, unde am urmat cursurile Academiei Naționale FBI timp de patru luni de zile, cam 10 săptămâni intensiv, foarte centrat pe obiect, pe sarcină. Revelatoare, aș putea spune, această experiență – ca polițist, ca om, un mediu organizațional foarte profesional, cu un înalt standard.

Era o bază militară acolo?

Academia FBI este într-o bază militară a US Marines, alături de alte unități federale. Este mai mult decât un cartier, este un întreg spațiu profesional. Este o școală care formează profesioniști, dacă putem spune așa.

Cu ce imagini ați rămas de acolo? Ce anume v-a făcut să înțelegeți că și aici ar trebui să existe ceea ce ați văzut la FBI?

Foarte multe lucruri.

Ne lipsește, să spunem, acel modus operandi informațional, pe care ei îl au?

Este o componentă foarte importantă pe care am văzut-o și de care am beneficiat și eu, respectiv tezaurizarea experiențelor. Și aici fac chiar trimitere la lucrul care mi-a plăcut mie cel mai mult acolo: biblioteca FBI-ului. Biblioteca FBI-ului, pentru mine, a fost o experiență deosebită, pentru că aveai acces la tot felul de informații de specialitate, foarte bine structurate, foarte bine elaborate, concrete, aplicabile. Și asta a răspuns, la momentul respectiv, la întrebarea ”cum faci un lucru” și, mai ales, ”de ce îl faci” sau ”de ce să nu îl faci”. Și răspunsul la aceste întrebări este unul foarte puternic în munca pe care noi o desfășurăm, pentru că trebuie să știi exact cum faci, ce faci, cum se face și de ce face. Or, dacă ai lucrurile astea foarte clare, lucrurile sunt mult mai simple față de situația în care începi să cauți răspunsuri, să consulți în stânga și în dreapta, să vezi un punct de vedere, ”eu, după părerea mea, așa, eu cred că așa”. Nu, acolo, lucrurile sunt clare.

Negociatorul are și pistol, pentru a preîntâmpina o agresiune asupra sa

Când v-ați întors în România, ce anume s-a schimbat în activitatea celor de la Poliția Capitalei, la locul de muncă?

Am avut obiectivul să implementez și să încerc să aplic – evident, cu corecțiile specifice, adecvate societății românești și, mai ales, structurii organizatorice a Poliției Române și a Poliției Capitalei, în special – modelul acela. Evident, componentele cu care lucrează societatea americană – care este mult mai violentă – utilizarea armelor, munițiilor.

Negociatorii poartă pistol?

Da, avem în dotare. Componenta de apărare este foarte importantă, adică suntem acolo să gestionăm o problemă de criză pe care o are subiectul sau interlocutorul nostru, dar, inevitabil, dorim sau scopul pentru care suntem acolo este ca toți să ajungem acasă, toți să trăiască, să depășească acel moment critic și toți cei implicați, inclusiv subiectul, să poate să vadă și a doua zi lumina zilei și să găsească o altă soluție la probleme cu care se confruntă.

Am văzut cazuri în care negociatorul se urcă pe acoperiș să discute cu personajul care vrea să se precipite, de la înălțime. Am văzut cazuri în care negociatorul scoate pachetul de țigări și fumează împreună cu persoana respectivă. Presupunând că nu sunteți un fumător, ce faceți, aveți la dumneavoastră și pachetul de țigări?

Dacă n-am eu, au colegii. Identificăm sau găsim unul.

Ce faceți dacă vă cere o țigară, să zicem, personajul?

Depinde de situație. De obicei, dacă îmi cere o țigară, este clar că vrea să comunicăm și îl încurajez să-mi ceară o țigară, pentru că îi voi oferi o țigară, nu se pune problema. Adică vom găsi o țigară și să aflăm ce s-a întâmplat în ultimele 24-48 de ore, care este motivul pentru care el a ajuns acolo și ce intenționează să facă. Faptul că îmi cere o țigară este foarte OK, repet, și este bine, pentru că deschide porțile către o discuție și către motivația ce, cum, de ce. Dacă nu îmi cere o țigară este problema sau dacă nu îmi spune absolut nimic, dacă nu dorește să comunice. Rolul negociatorului este să comunice, dar mai ales să asculte.

Aveți și comunicare nonverbală?

Este foarte importantă. Comunicarea nonverbală este definitorie în comunicarea umană, ocupă un spațiu foarte, foarte mare.

Și cum faceți asta?

În primul rând, contactul direct, față în față, ne permite nouă să înțelegem starea lui dispozițională, cum se prezintă el din punct de vedere emoțional și ne transmite câteva indicii – dacă este o persoană care intenționează într-adevăr să se sinucidă, dacă este o persoană demonstrativă, adică dorește acolo, de fapt, să obțină altceva, dar folosind amenințarea aceasta de suicid, dacă este un risc pentru el sau dacă el prezintă un risc pentru alții.

Cum ar fi luarea de ostatici.

În cazul lipsirii de libertate, da. Adesea, ca urmare a unei violențe domestice sau a unei situații conflictuale cu vecinii sau în familie, se poate ajunge și la acest lucru. Dacă el folosește, în demersul lui, un cuțit – fie că îl folosește împotriva lui sau amenință că îl folosește împotriva lui -, inevitabil, poate să îl folosească și împotriva noastră sau a altora implicați, așa încât lucrurile sunt foarte delicate.

Cu cât mai punem un element de pericol sau de risc în plus, cu atât situația devine mai mai dificilă. Dacă este și baricadat – că poate să fie închis într-o cameră sau închis într-un apartament, sau folosind mobilă ori tot felul de elemente de a obstrucționa accesul sau comunicarea către el –, iată, lucrurile din ce în ce mai mult escaladează și, atunci, clar ne trebuie instrumente tehnice și metode care să ne ajute să relaționăm cu el.

Fie că vorbim direct, față în față, fie că folosim telefon și încercăm să-l contactăm la telefon și să înțelegem, să stabilim un canal de comunicare cu el, pentru noi, astea sunt prioritățile. Scopul este de conformare voluntară. Demersul nostru este unul să înțelegem ce s-a întâmplat, să înțelegem ce putem face, care este motivația pentru care el a ajuns acolo și să încercăm să detensionăm situația.

Cercetările disciplinare, un factor de presiune

Și dacă lucrul acesta nu se întâmplă? Dacă, spre exemplu, persoana respectivă devine agresivă, vă conferă dreptul acesta legea, reglementările pe care le aveți, ca să acționați în legitimă apărare cu armamentul din dotare?

Da, este evident.

V-ați ales vreodată cu o cercetare disciplinară?

Deocamdată, nu. Până acum, n-a fost nevoie să folosim armamentul.

Dar în urma unor acțiuni de negociere?

Este posibil și suntem expuși unor riscuri profesionale, inevitabil, poate și o cercetare disciplinară, în cazul în care, din punct de vedere etic, profesional, deontologic sau legal, nu am respectat noi niște niște norme. Sau dacă se plânge cineva că modul în care acțiunea noastră n-a fost una coerentă, evident, suntem supuși legii.

Nu este acesta un factor de presiune, inclusiv pe echipa de negociatori?

Este, dar apreciez că partea asta de pregătire pe care noi o avem și care este prioritară, timpul alocat pentru pregătirea de specialitate, ne ajută pe noi să depășim aceste lucruri, pentru că asta face diferența – nivelul de pregătire, experiența, cazuistica, bunele practici pe care le avem și schimbul de experiență pe care le avem cu alți colegi din alte structuri.

Alături de noi, solicităm, atunci când este nevoie, specialiști, cum este cazul colegilor de la Spitalul de Psihiatrie ”Alexandru Obregia”, care vin și își aduc aportul lor de valoare, de experiență, de cunoștințe de specialitate. Este o abordare multidisciplinară a cazului, nu este numai dintr-o perspectivă.

Alături de noi sunt colegii de la Asalt, care, din perspectiva lor, încearcă să atingă obiectivul fără a pune în pericol viața cuiva, dar cu scop de conformare voluntară sau nevoluntară.

Deci, nu negociem legea, ca să înțelegem foarte clar. Legea se aplică pentru toți, este inevitabil lucrul acesta.

Coordonarea acțiunii și etapa asaltului, când, cum și de ce

Când anume și cine dă ordinul pentru asalt, în cazul în care dumneavoastră, negociatorul, nu ajungeți la un numitor comun pentru ca personajul în cauză să se lase de ce are în gând?

Sunt două situații. Vorbim de un plan de salvare sau de un plan de intervenție. Pentru planul de salvare, vorbim de acea situație în care persoana poate să își facă rău lui și încercăm, folosind acest acest plan de salvare, să îl salvăm, este cât se poate de simplu.

În ceea ce privește planul de intervenție, vorbim de o situație în care persoana respectivă a făcut o infracțiune sau este în desfășurare o infracțiune și motivul pentru care se intervine este pentru a opri desfășurarea acțiunii. Cu orice risc.

Orice componentă de intervenție sau de salvare – deci înțelegem cele două planuri – implică riscuri. Partea de negociere ce face, de fapt? Încearcă să scoată din ecuație componentele acestea de risc, utilizând partea aceasta de conformare voluntară.

Și cum face negociatorul, spune coordonatorului echipei: ”De aici nu se mai poate nimic”?

Procesul de negociere nu se termină niciodată. În schimb, facem recomandări de specialitate, împreună cu colegii de la echipa de asalt sau cu componenta de salvatori, pentru că lucrăm în colaborare și cu colegii de la ISU, cu pompierii salvatori.

Relaționăm direct. Pe de-o parte, odată cu desfășurarea evenimentelor, se fac analize de stagiu, unde suntem, cam care este situația, cum o vedem, care sunt soluțiile următoare, care sunt pașii următori.

Americanii spun ”situation drive strategy”, adică situația sau evoluția pe care o prezintă subiectul nostru, inevitabil influențează strategia noastră de acțiune. Dacă este una coerentă, este una fluentă, este una care nu prezintă riscuri, este una care conduce înspre un rezultat pozitiv, atunci inevitabil construim și noi pe partea de negociere. Dacă situația pe care o prezintă subiectul este una care tinde să escaladeze sau prezintă elemente de risc, sau nu evoluează în sensul în care ne dorim noi, atunci inevitabil există varianta aceasta, a doua, de conformare nevoluntară, fie printr-un plan de intervenție, fie printr-un plan de salvare.

Simțiți când anume un om care vrea să se sinucidă, spre exemplu, și este urcat pe o clădire, este atât de determinată încât n-o să puteți să ajungeți la niciun liman cu el?

Da, experiența aceasta de intervenție implică inevitabil și componentele de trăire emoțională, pe care noi trebuie să le avem.

Negociatorul trebuie să aibă rezonanță emoțională, să aibă empatie. Fără empatie, nu putem evolua.

Cum își gestionează emoțiile un negociator cu peste 500 de cazuri la activ

Aveți emoții la fiecare caz?

Absolut, sunt emoții normale. Încercăm să le gestionăm prin pregătirea, prin experiența pe care o avem, dar ele sunt normale, sunt inevitabile. Chiar și după atâția ani, atunci când mă duc la spețe, am o emoție, experimentez lucrurile, încerc să mă conectez la ele, încerc să înțeleg ce se întâmplă acolo și, inevitabil, să reacționez.

Chiar și după mai bine de 500 de intervenții pe care le-ați avut ca negociator?

În ultimii 15 ani, da, pot să spun că am peste 520 și ceva.

Cum arată o zi de lucru la Misiuni Speciale

Dar o zi de lucru acolo, în birou, la dumneavoastră, la Misiuni Speciale, cum se desfășoară?

Rutina zilnică. Avem cele trei categorii de pregătire: pregătire cu armamentul, pregătire cu tactică, pregătire fizică – partea de pregătire fizică și de menținere a unei stări de sănătate care să ne permită să gestionăm problematica de criză – și pregătirea foarte importantă, de specialitate. Pregătirea de specialitate implică exercițiu, este o activitate de echipă și, inevitabil, tot în echipă te antrenezi, te pregătești, lucrezi, facem tot felul de simulări.

În poligon faceți antrenamentele?

În poligon sau la unitate, depinde. Locația diferă, nu este în funcție de ce activități sunt organizate în luna respectivă, că avem și activități planificate în timpul lunii.

Știu că negociatorii lucrează 24 de ore din 24.

Avem o echipă care asigură, practic, permanența de răspuns operativ – 24 de ore din 24, 365 de zile pe an.

Asta înseamnă că dormiți cu telefonul la cap, pe noptieră, cum s-ar spune.

Partea de somn este o parte aparte, ca să zic așa, dar suntem pregătiți să intervenim 24 de ore din 24. Sunt primii care răspund la fața locului și, ulterior, dacă este nevoie și de resurse suplimentare din partea echipei, putem solicita și se alătură echipei, și este un efort de echipă. Asta vreau să înțelegem, iar efortul acesta de echipă este un efort de echipă 24 de ore din 24.

Știu că sunteți căsătorit, aveți și doi copii minunați. Soția dumneavoastră ce spune când aveți astfel de misiuni și când trebuie să plecați instant de acasă? Cum ați ”negociat” dumneavoastră, negociatorul, cu soția dumneavoastră, să înțeleagă și aspectul acesta din profesie?

Latura aceasta este o latură foarte delicată. A înțeles, cumva, încă de când ne-am cunoscut, cam la ce solicitări sunt eu expus, la ce riscuri. Am stat de vorbă, ca doi oameni maturi, și a fost alături de mine de fiecare dată. Este foarte important lucrul acesta, să știi că acasă lucrurile sunt înțelese, sunt apreciate. Este un loc de stabilitate, pentru că te întorci acasă și când pleci, trebuie să te și întorci, și asta este valabil pentru toți colegii mei, nu este numai în ceea ce mă privește pe mine.

Suntem acei oameni care intervenim în situații în care alții fug, iar noi trebuie să ne ducem către ele și să le gestionăm cu profesionalism, cu calm, cu responsabilitate și în limitele legale, evident.

Nu suntem acolo ca să fim nici eroi, nu suntem acolo nici să dovedim ceva, suntem acolo ca să gestionăm o problemă prin care, poate, un om, într-un moment al existenței lui, și-a pierdut direcția, și-a pierdut cursul sau nu este în cele mai bune momente ale lui.

Odată ce depășește acel lucru, și la noi satisfacția vine la pachet, este o satisfacție de realizare profesională, este o satisfacție că am salvat o viață sau două, sau trei. Iar lucrul acesta, într-adevăr, la finalul misiunii, când te întorci acasă, știi că ai făcut ceva, este o realizare deosebită.

Fiul dumneavoastră este fericit că sunteți polițist? Băieții sunt întotdeauna cu jocurile bărbătești, cum s-ar spune, și le place să fie polițiști, se uită la filme, vor să fie în acțiune…

Al meu vrea să fie șofer de camion. Nu înțelege el încă, este destul de mic, are nouă ani. Încă nu are el reprezentarea foarte clară a ce face tati.

L-ați dus vreodată în poligon?

Nu, nu discutăm încă. Până la urmă, va fi decizia lui, ce va dori el să facă în viață. Eu îl voi sprijini și îl voi susține în demersul lui, dar e greu de spus, pentru că nu depinde de ceea ce vreau eu. Inevitabil, este ceea ce își va dori el. Dacă el va dori să meargă în poligon, o să-l susțin și o să-l sprijin.

Ultimele două serii de negociatori instruite la școala de la Câmpina

În America, cât durează cursul sau școala pentru a deveni negociator?

Au mai multe stagii de pregătire. Au stagiu de pregătire de 40 de ore sau o săptămână, este un stagiu basic de antrenament, au și stagii mai avansate, ulterior. Dar, dincolo de componenta asta de pregătire de bază, ceea ce este mai important la ei, am văzut, au pregătirea asta periodică. Au tot felul de asociații profesionale sau prin structura organizatorică a lor și, periodic, au stagii de pregătire, fie că sunt anuale, fie că sunt de de grup mai mare.

Noi, aici, nu putem să facem așa ceva?

Ba da, se fac eforturi din partea organizației să pregătească, să formeze. Chiar în ultima perioadă de timp, au fost formate la Școala de Poliție de la Câmpina două serii de negociatori.

Dumneavoastră câți aveți?

Nu pot să vă spun exact. Avem oameni pregătiți, care să poată să răspundă.

Dar ați avea nevoie de mai mulți?

Nevoia asta, da, există cerința aceasta organizațională de a pregăti și de a dezvolta această linie de muncă, de negociere, la nivel național, și asta este foarte bine.

S-a văzut în multe cazuri această lipsă de negociatori la fața locului, sunt cam doi pe județ, deocamdată, din câte știu. N-ar trebui să fie un pic mai mulți?

Pot să vorbesc de ceea ce se întâmplă la Poliția Capitalei. Echipa de la Poliția Capitalei este o echipă care răspunde cerințelor operative ale Poliției Române. La nivelul Capitalei, avem, ca să spun așa, o foarte bună practică, care poate fi extinsă acolo unde se consideră că este necesar.