EXCLUSIV VIDEO | Pasagerii nimănui. Wizz Air amână sau anulează zboruri și nimeni nu justifică de ce. Cine vrea explicații, plătește un euro pe minut

Publicat: 09 07. 2023, 10:00

Peste 200 de curse Wizz Air au avut întârzieri în ultimele două săptămâni mai mari de 30 de minute și 13 au fost anulate. Printre aceste curse întârziate din ultimele două săptămâni este și una cu plecare din Aeroportul Internațional ”Henri Coandă” Otopeni spre Roma, Aeroportul Fiumicino. Sute de pasageri care trebuiau să se îmbarce într-un avion Wizz Air cu destinația Roma au așteptat aeronava mai bine de două ore în Aeroportul Otopeni. Operatorul aerian low-cost a trimis o notificare pe e-mail și prin intermediul aplicației companiei, fără să menționeze motivul întârzierii.

O pasageră a povestit, pentru Gândul, că zborul spre Roma era programat la ora 20:25, iar la 21:30 era tot pe Aeroportul ”Henri Coandă” Otopeni și ora afișată de plecare era neschimbată, 20:25. Ulterior, pasagerii cursei Wizz Air spre Roma au fost anunțați că zborul va avea o întârziere de peste o oră.

Timp de mai bine de două ore, oamenii au așteptat să urce în avionul care nu se zărea nicăieri, fără posibilitatea de a cere vreo explicație cuiva. La poarta de îmbarcare nu era niciun reprezentant al companiei aeriene, acolo unde ora de plecare rămăsese neschimbată. Același afișaj era și pe tabela de zboruri din aeroport, așa încât ora de îmbarcare rămăsese în continuare cea scrisă și pe biletele de avion.

Singura notificare trimisă de compania aeriană Wizz Air a fost pe e-mail-urile pasagerilor și prin intermediul aplicației, dar care este valabil doar pentru cei care au un cont de utilizator.

Așa se face că mulți dintre pasagerii care așteptau fie la poarta de îmbarcare, fie pe scările rulante, în condițiile în care nu mai aveau scaune libere pe care să se așeze, nu înțelegeau ce se întâmplă, pentru că nimeni nu le comunica niciun mesaj. Majoritatea aveau bilete cumpărate prin intermediul unor agenții sau achiziționate de rude ori apropiați, motiv pentru care nu foloseau aplicația Wizz Air.

Cum pasagerii erau trecuți de controlul de securitate, nu mai aveau la ei sticle cu apă.

”Trebuie să cumpărăm apă cu 8 lei o sticlă de jumătate de litru, sendvișuri la prețuri foarte mari. De ce? Compania ar fi trebuit să dea o explicație. La punctul unde se face îmbarcarea nu este nimeni. Eu, la Roma, aveam rezervare pentru trei nopți, deja o oră și jumătate ne-au luat-o din vacanță. Poate că o oră mă plimbam”, a spus pasagera, nemulțumită de lipsa de comunicare din partea Wizz Air.

Ai cursa Wizz Air anulată sau amânată? Te costă peste 1 euro pentru fiecare minut de explicații

Abandonați cu orele pe aeroport sau anunțați cu puțin timp înainte că le este anulată cursa, pasagerii nu pot cere explicații nimănui, pentru că în zona din aeroport unde ar trebui să fie un reprezentant Wizz Air care să răspundă întrebărilor nu este nimeni.

La poarta de îmbarcare din Aeroportul Otopeni nu este niciun reprezentant Wizz Air

În aceste condiții, o  cale de a primi explicații pentru cursele anulate sau amânate este de a suna la operatorul aerian Wizz Air. Singurul număr de telefon la care pasagerii pot suna pentru a cere informații înseamnă un cost suplimentar de 1,19 euro pe minut, suportat tot din buzunarul călătorilor.

Cei care nu vor să-și încarce factura telefonică pot, în schimb, să intre pe site-ul companiei Wizz Air și să ia legătura cu ”Amelia”, asistentul virtual al companiei. Doar că nici această soluție nu este bună pentru toată lumea, pentru că ”Amelia” vorbește doar în limba engleză.

Numărul de telefon cu suprataxă la care pot apela pasagerii Wizz Air pentru a cere informații despre zboruri

Dacă totuși cineva cere informații cu privire la întârzierea zborului, asistentul virtual îi îndică să intre pe site-ul companiei și să caute acolo informațiile necesare.

Dacă merge mai departe și îi spune Ameliei că vrea să discute cu un reprezentant, va fi îndrumat să apeleze numărul cu suprataxă, să trimită e-mail sau să înceapă o discuție cu un așa-numit “admin”. La acel admin nu ajunge oricum, pentru că trebuie să mai răspundă la alte câteva întrebări legate de motivul pentru care dorește să ia legătura cu acesta.

Cum explică Wizz Air amânarea cursei spre Roma

Contactați de publicația Gândul, reprezentanții Wizz Air au explicat că întârzierea cursei spre Roma s-a produs din “motive operaționale”.

Operatorul aerian low-cost are și o soluție pentru cei care reclamă că primesc târziu informațiile privind amânarea sau anularea unor curse: să achiziționeze bilete prin aplicația Wizz Air sau de pe site-ul oficial.

„Zborul Wizz Air W4 3145 de la București la Roma Fiumicino a fost amânat din motive operaționale. Pasagerii afectați de întârzieri sunt informați cu privire la orice modificare a zborului prin intermediul aplicației, prin SMS și e-mail.

Wizz Air își sfătuiește pasagerii să rezerve bilete din aplicația și site-ul oficial Wizz Air, pentru a primi notificări despre schimbările apărute în orarul de zbor. În cazul în care un bilet a fost achiziționat printr-o platformă terță, pasagerul în cauză riscă să nu fie înștiințat corespunzător despre posibilele modificări ale zborului, fiind responsabilitatea platformei terțe să informeze pasagerul”, explică reprezentanții companiei aeriene, în răspunsul transmis la solicitarea Gândul.

Deși din cauza amânării unor curse Wizz Air, unii pasageri pierd legăturile cu alte zboruri unde trebuie să facă escale până la destinațiile alese, operatorul aerian low-cost susține că nu este responsabil pentru aceste legături pierdute și menționează că are și curse directe care pot fi alese de pasageri.

”Compania aeriană low-cost operează zboruri directe, fără escală, și nu își asumă responsabilitatea pentru escale sau alte conexiuni de transport afectate. Wizz Air își cere scuze pasagerilor și oferă asigurări că face tot posibilul pentru a limita întârzierile”, au precizat reprezentanții companiei aeriene, în răspunsul transmis la solicitarea Gândul.

Zeci de curse Wizz Air amânate sau anulate, ANPC nu poate da amenzi

Operatorul aerian low-cost Wizz Air amână sau anulează curse care afectează mii de români, însă Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) nu poate amenda companii cu sedii în alte țări, în acest caz fiind vorba de Ungaria.

Două dintre cele nouă avioane Wizz Air programate să zboare de pe Aeroportul Internațional ”Henri Coandă” Otopeni, vineri după-amiază, în decurs de doar două ore, au fost anulate, iar pasagerii au aflat cu puțin timp înainte că nu mai pot decola spre Roma și Eindhoven.

Printre cele mai recente curse amânate se numără și zborul W4 3198 de la Lisabona la București, de miercuri 5 iulie. Zeci de pasageri ai zborului Wizz Air, printre care și  Oana Ioniță, fosta „bebelușă” de la Cronica Cârcotașilor, erau blocați pe Aeroportul din Lisabona de mai bine de o zi, dar compania nu le oferise nicio informație.

Cele mai recente date oficiale privind cursele întârziate și anulate pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” București arată amploarea haosului din aeroport:

Săptămâna 29 iunie – 5 iulie 2023

Zboruri întârziate

  • 2.404 aterizări și decolări
  • Zboruri întârziate peste 30 de minute: 742, din care pentru întârzieri echipaj/rotație – 376, întârzieri tehnice – 33, altele – 333
  • Din cele peste 700 de curse: Wizz Air a operat 69, Ryanair – 99, Tarom – 168, alți operatori – 406.
  • Zboruri întârziate peste 60 de minute: 346, din care pentru întârzieri echipaj/rotație – 204, întârzieri tehnice – 17, altele – 125
  • Din cele peste 300 de curse: Wizz Air a operat 39, Ryanair – 32, Tarom – 78, alți operatori – 197

Zboruri anulate

  • 29 de curse anulate ( 15A + 14D), din care: anulări tehnice –  1, alte motive – 2, motive neprecizate – 26
  • Din aceste zboruri anulate: 8 erau Wizz Air, 1 era de la Tarom și 20 erau de la alți operatori; Ryanair nu a avut nicio cursă anulată.

Săptămâna 22 – 28 iunie 2023

Zboruri întârziate

  • 2.382 aterizări și decolări
  • Zboruri întârziate peste 30 de minute: 732, din care pentru întârzieri echipaj/rotație – 360, întârzieri tehnice – 46, altele – 326
  • Din cele peste 700 de curse: Wizz Air a operat 66, Ryanair – 87, Tarom – 171, alți operatori – 408
  • Zboruri întârziate peste 60 de minute: 364, din care pentru întârzieri echipaj/rotație – 206, întârzieri tehnice – 34, altele – 124
  • Din cele peste 300 de curse: Wizz Air a operat 41, Ryanair – 34, Tarom – 75, alți operatori – 214.

Zboruri anulate

  • 59 de curse anulate ( 32A + 27D), din care: anulări echipaj/rotație – 6, anulări tehnice – 7, alte motive – 44, motive neprecizate – 2
  • Din aceste zboruri anulate: 5 erau Wizz Air, 1 era de la Ryanair, 5 de la Tarom și 48 erau de la alți operatori.

Dreptul la compensații pentru cursele aeriene amânate sau anulate

Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Horia Constantinescu, a spus, pentru Gândul, că instituția nu poate amenda operatorii cu sedii din alte țări, iar demersurile, instituționale și legislative, pentru a putea aplica sancțiuni acestor companii sunt deocamdată sortite eșecului.

Horia Constantinescu a precizat că proiectul legislativ care ar urma să permită ANPC să aplice sancțiuni a fost blocat în Parlament de aleșii Uniunii Salvați România.

Noi nu putem demara nicio investigație, ci noi transmite prin Centrul European al Consumatorilor solicitare către autoritățile similare din țara în care aceștia își desfășoară activitatea și unde au sediul principal. Nu avem competență să cercetăm operatori economici cu sediul în alte țări. Se face prin Centrul European al Consumatorilor”, a detaliat Horia Constantinescu.

Șeful ANPC recomandă clienților companiilor aeriene să sesizeze în continuare problemele, pentru a avea dreptul la compensații.

„Avem pe pagina autorității noastre formularul de depunere a unor astfel de solicitări adresate Centrului European al Consumatorilor. Acesta ar fi demersul gratuit. Există, de asemenea, pe piață operatori economici ce obțin contra cost compensațiile așa cum sunt ele prevăzute de regulamentul europene”, a explicat Horia Constantinescu.

ANPC sfătuiește clienții companiilor de zbor să se adreseze, în primă instanță, operatorilor economici de transport aerian sau agențiilor de turism intermediare, pentru soluționări amiabile, iar în situația în care drepturile acestora sunt încălcate, să se adreseze autorităților competente.

În esență, în conformitate cu Regulamentul European nr. 261, consumatorii au dreptul să solicite compensații de până la 600 de euro pentru un zbor anulat, iar acest lucru este valabil chiar și în situația în care compania aeriană a asigurat un zbor alternativ.

Recuperarea compensațiilor se poate face fie amiabil, la operatorul economic, fie prin intermediul ANPC și al Centrului European al Consumatorilor România, care realizează acest lucru cu titlu gratuit.

Sunt prevăzute compensații și în cazul pierderii bagajelor, conform prevederilor detaliate în ghidul ECC România.

De exemplu, mii de români s-au îndreptat împotriva companiei aviatice low-cost Blue Air pentru a-și recupera banii pe care i-au plătit pe curse anulate sau pentru a primi compensațiile stabilite prin actele care reglementează drepturile pasagerilor, pentru curse întârziate sau scoase cu totul din orarul de zbor.

Unii s-au adresat companiilor de specialitate sau au contactat avocați, dar sunt și pasageri care, după haosul din aeroporturi din sezonul estival de anul trecut, la începutul anului curent, după două, trei luni de așteptare, au început să primească înapoi de la bănci banii plătiți pe biletele de avion. Specialiștii au explicat, pentru Gândul, toți pașii pe care clienții companiei aviatice care se simt nedreptățiți trebuie să îi parcurgă pentru a recupera banii plătiți sau pentru a primi compensațiile cuvenite.


CITEȘTE ȘI:

Zeci de curse Wizz Air amânate sau anulate, ANPC nu poate da amenzi! Horia Constantinescu: Legea e blocată în comisii. USR favorizează bătaia de joc

EXCLUSIV | Cum a pierdut o familie din București 1.000 de euro din cauza Wizz Air. „Mi-au dat mail că zborul este anulat cu două ore înainte”

Încă un zbor Wizz Air anulat! Oamenii nu au primit nicio explicație

Pățania unor români afectați de anularea zborului WIZZ Air dintre Praga și București. „Nu ne-au oferit cazare și masă. Ni s-a spus să ne descurcăm”

Peste 200 de pasageri sunt BLOCAȚI de mai bine de 5 ore pe aeroportul din Malmo, după ce Wizz Air a amânat zborul spre București din motive tehnice