EXCLUSIV VIDEO | Povestea artistei Anca Vintilă Dragu și a Oului ideatic de porțelan din creația sa: ”Am primit confirmarea că sunt pe drumul bun când am început să fac povești în obiecte tridimensionale și să le dau mai departe pentru a oferi bucurii”

Exemplul ei ilustrează fidel înțelepciunea faimoasei zicale franțuzești ”Maintenant ou jamais! La vie commence à quarante ans!” (”Este acum sau niciodată! Adevărata viață începe la patruzeci de ani!”). După ani de zile de muncă într-o poziție sigură din mediul corporatist, într-un moment de meditație asupra sensului propriei vieți, Anca Vintilă Dragu a decis, la 37 de ani, să se dedice artei. A schimbat complet direcția pentru a asculta de o chemare interioară. Deși absolvise cu brio Academia de Studii Economice în 1999, ea a considerat că trebuie să o ia de la zero pentru a pătrunde în tainele artelor plastice, în special a ceramicii, de care se simțea iremediabil atrasă.

La o vârstă când putea deveni un manager de top în domeniul marketingului, Anca Vintilă Dragu a decis să redevină studentă. A obținut o nouă licența la Universitatea Națională de Arte din București, secția Ceramică – Sticlă – Metal. Au urmat și studiile masterale cu specializarea ceramică.

În 2017, a devenit membru al Uniunii Artiștilor Plastici. A participat la numeroase expoziții de grup și personale, precum și la Bienala de Arte Decorative din București.

”Mi s-a spus că am curaj, la vârsta mea, să schimb direcția, profesia”

Povestea Ancăi Vintilă Dragu are ceva din încărcătura existențială a deciziilor pe care, la un moment dat, măcar o dată în viață, fiecare dintre noi le luăm, riscând și lăsând în urmă, ca o piele de șarpe învechită, vechile obiceiuri, automatismele, zona de confort. Parcă ceva mai presus de noi ne spune că e bine să o luăm pe alt drum.

”Cred că mi-am ascultat instinctul. Nu mă simțeam în apele mele. Simțeam că vreau altceva. Voiam să îmi lărgesc universul, felul de a mă exprima. În mediul corporatist în care lucram, nu aveam timp de așa ceva. Nu poți să faci artă doar sâmbăta și duminica, ca pe un hobby. Sigur, poți să ai hobby-uri, să îți spui că prin ele poți trăi o viață fericită, încercând să împaci și munca, și pasiunea. Eu cred că în fiecare dimineață când te trezești trebuie să te duci la locul de muncă cu tot sufletul, acolo unde îți face plăcere.

Nu mai puteam continua munca de birou. Mi s-a spus că am avut curaj ca, la vârsta aceea, să îmi schimb direcția, profesia. Da, am avut curaj, dar curajul acesta a venit după  ce m-am gândit îndelung ce urma să fac cu viața mea.

Țin minte că, în urmă cu vreo zece ani, de Sărbătoarea de Crăciun, eram în zona Făgărașului, la socrii mei. Erau și părinții mei, și soțul meu. Atunci a fost momentul când le-am zis: «Începând de anul viitor, eu nu voi mai lucra în mediul corporatist. Voi face altceva. Mie îmi place să pictez, să fac ceramică!».

Începusem deja să pictez pe porțelan. Atunci, spre surprinderea tuturor, am spus asta și, pe moment, nici mie nu îmi venea să cred. Când verbalizezi ceva, atunci se spune că jumătate din acel lucru e ca și îndeplinit. Așa că am demisionat.

Îmi aduc aminte că prima mea zi de om ieșit din sistemul corporatist a fost de 1 mai. Eram undeva la munte, cu prietenii. Și, de acolo, de pe vârful muntelui, am strigat: «Libertate!». Am vrut să îmi dau o șansă, să fac ceva pentru sufletul meu. Mi-am zis că dacă nu va fi să reușesc, voi reveni, îmi voi găsi un alt loc de muncă. Dar, măcar știam că am încercat. Am avut în jurul meu oameni care m-au încurajat.

La un moment dat, m-am gândit că sunt egoistă. Las în urmă toată educația și pregătirea mea anterioară, toată cariera, confortul. Mă gândeam la cei dragi din jurul meu, care erau destul de îngrijorați de schimbarea bruscă de direcție în viața mea profesională.

Până la urmă, nu mi-a părut rău. Am avut o bună primire din partea profesorilor mei de la Universitatea de Artă, am observat că obiectele ieșite din mâna mea sunt apreciate. Atunci am considerat că am primit confirmarea, că am primit răspunsul la întrebările mele legate de propria mea viață, la faptul că eram pe drumul bun”, spune Anca Vintilă Dragu.

”Mi s-a părut fantastic că din mâna mea poate ieși, dintr-un obiect alb, simplu, o lucrare”

Părăsind cariera de succes ca brand manager în mari companii multinaţionale, lăsând în urmă stagii profesionale în domeniul economic făcute la Londra, Anca a devenit un artist care transpune în ceramică  idei filosofice, s-a transformat într-o căutătoare de noi forme conceptuale în domeniul artelor plastice.

Cu toate acestea, apropierea aproape senzuală de materia nobilă a ceramicii – porțelanul – a fost imboldul decisiv în creație. Simțea că tridimensionalitatea obiectelor făurite de mâinile ei îi oferă un sentiment demiurgic.

”Am început să intru mai profund în acest domeniu al artei prin pictură pe porțelan. Când am văzut că din mâna mea poate ieși, dintr-un obiect simplu, alb, o lucrare, o poveste, mi s-a părut fantastic.

Când iei un obiect tridimensional și îl faci o poveste, și poți să îl dai mai departe, pentru ca obiectul acela să ofere bucurie unui om, toate acestea îți creează o dorință de a continua, de a oferi mereu bucurii.

Tridimensionalitatea mă atrage. Când poți să creezi o lucrare care poate fi privită din toate părțile e un imens avantaj. Ceramica am găsit-o ca pe un mijloc de a mă exprima artistic, dar și ca pe un meșteșug special. Eu fac ambele lucruri. Fac meșteșug – creez design de obiect funcțional, pentru servit ceaiul, spre exemplu -, dar fac și lucrări de artă conceptuală pentru expoziții.

Ceramica mi se pare în acest sens un mediu foarte bun, dar extrem de pretențios. Artistul ceramist are o meserie dificilă. E de pus umărul. Trebuie să lucrezi constant și ai nevoie de tot felul de materiale. Nu poți să îți ei ca pictorul doar un caiet de desen, pânză, pensule, culori, și să lucrezi acasă. Ai nevoie de materiale, de cuptor, de electricitate, de presă, de tot felul de utilaje de anvergură. Cu cât experimentezi mai mult, cu atât ai nevoie de tot felul de materiale speciale”, mai spune Anca Vintilă Dragu.

Experiența de om dedicat marketingului din trecutul său profesional a ajutat-o pe talentata ceramistă să promoveze cu succes roadele pasiunii sale. A lansat un site de comercializare a propriilor obiecte utilitare create de ea, intitulat sugestiv ”Una ca luna”. Așa cum singură o mărturisește, aceasta este partea ei de ceramist cu un meșteșug specializat în design de obiect funcțional: căni de diverse forme, farfurii, recipiente inedite din porțelan fin, toate având un scop practic.

Faptul că venirea sa în lumea artelor plastice s-a petrecut la maturitate, după o acumulare succesivă de experiențe de viață, i-a conferit artistei o excelentă îmbinare între simțul preferințelor publicului și seriozitatea reflecției asupra misterelor existenței. Îmbină într-un echilibru sănătos utilul cu metafizicul.

Cum a luat naștere Oul ideatic din porțelan: ”Am creat ca univers interior, apoi am spart coaja și am lăsat să se întrevadă acolo o lume”

Anca Vintilă Dragu continuă să experimenteze și să dezvolte un limbaj plastic în domeniul ceramicii care atinge coarda metafizică. Explorează sensuri adânci ale vieții și ale inconștientului colectiv. O bună dovadă în acest sens o constituie expoziția sa de succes ”Oul ideatic”.

Oul este un  arhetip al creației lumii. Mitologia hindusă, tradițiile religioase chineze și persane, au consacrat Oul ca simbol cosmogonic, ca început al lumii. În credințele vechilor egipteni creația lumii începea cu formarea unui ou pe întinsul nesfârșit al apelor.

În mitologia populară românească, credința țăranului era aceea că pământul are forma unui ou, că fundul oului este pământul, iar vârful e cerul, iar acest ou cosmogonic ar pluti pe ape. Oul este totodată un simbol al creației văzute ca un izvor generator de energie, de idei, de forme noi de viață.

Ouăle de porțelan ale artistului ceramist Anca Vintilă Dragu  redau ideea de multiple universuri care stau să irumpă în lumea noastră de sub coaja casantă. Tema oului ideatic este totodată o parafrază la sculptura brâncușiană.

”Oul ideatic a fost prima mea temă serioasă, cu care mi-am dat licența. Trebuia să creez niște lucrări care să fie originale. M-am gândit ca să exprim această originalitate la nivel conceptual.

Când am ales tema, după o meditație serioasă și cu frământări de aproape șase luni, mi-am spus că pentru mine creația a devenit o adevărată obsesie. Am dorit ca această nevoie obsedantă de a da formă unor idei, de a crea ceva semnificativ, să se reflecte în lucrările mele. Voiam să ilustrez acest concept: nașterea ideii, gestația unor sensuri, procesul de geneză al vieții.

Toate acestea trebuiau surprinse în niște lucrări. Am căutat un vocabular propriu pentru acest concept al oului ideatic. Înlăuntrul acestor ouă de porțelan sparte am vrut să se vadă tumultul de dinainte ivirii în lume. Oul este o formă aparent perfectă ca suprafață, trimite la ideea de sferă. Dar, în interior există tot tumultul prefacerilor pentru a vedea cum o creație iese la lumină, căutarea care irupe și ieste prin coaja oului.

Dacă cineva ar lua o sferă și ar sparge-o, va găsi acolo un univers. Eu am creat aceste ouă ideatice de porțelan pornind de la interior. Am creat mai întâi universul interior dinlăuntrul oului. L-am creat ca univers interior. Apoi am spart coaja de porțelan a oului și am lăsat să se întrevadă acolo o lume”, a dezvăluit artista.

După cum nota în presa culturală criticul și istoricul literar român Ioan Bogdan Lefter, într-o caracterizare făcută poveștilor ceramicii create de Anca Vintilă Dragu, aceasta ”scrutează lumea cu o privire matură, ştiind bine şi ce e arta, şi cum funcţionează societatea, economia, pieţele comerciale. Are – de fapt – ambele perspective, din interior şi din afară, de insider al lumii culturale, creative, estetizante, dar şi de outsider venit către un mediu profesional în care s-a integrat, dar pe care-l poate şi analiza cu ochi critic”.

Foarte adevărat. Pentru noi, însă, Anca Vintilă Dragu este, înainte de orice, artistul care a avut curajul la vârsta maturității să spargă oul banalității cotidiene pentru a face ca vocația ei să irumpă în lume și, astfel, să aducă bucurie privirii.