EXCLUSIV VIDEO | Premierul Marcel Ciolacu, alături de Codin Maticiuc și BRomania, la lansarea trailerului ”Miami Bici 2”: ”Welcome to Buzău!”
This browser does not support the video element.
După ce ”Miami Bici”, filmul realizat de Codin Maticiuc și BRomania, a făcut senzație – fiind considerat unul dintre cele mai bune filme de comedie care au fost produse în România ultimilor ani -, cinefilii așteaptă cu nerăbdare crescândă și ”Miami Bici 2”. Filmul va fi lansat în cinematografe în data de 24 noiembrie 2023, iar miercuri seară a avut loc lansarea trailerului.
La evenimentul care a început la ora 20:00, la Tshirt Factory, a participat și premierul României, Marcel Ciolacu – admirator declarat al filmului ”Miami Bici” -, însoțit de Alfred Simonis, președintele Camerei Deputaților, un alt cinefil cu ”state vechi de serviciu”.
În ”Miami Bici 2”, localitatea Buzău este în prim-plan, un motiv în plus pentru ca Marcel Ciolacu să poarte un tricou înscripționat sugestiv: ”Make Buzău Great Again”, laitmotivul filmului. Unul dintre actorii care joacă în producția realizată de Codin Maticiuc este celebrul Danny Trejo, iar acesta – a povestit Codin Maticiuc – a reușit să pronunțe corect numele localității în timpul filmărilor.
De altfel, în ”Miami Bici 2” se vorbește, prin vocea personajului interpretat de Codin Maticiuc, chiar de o ”Walk of Fame” pe o stradă din Buzău.
Lansată la începutul pandemiei de COVID, comedia ”Miami Bici” a stabilit un record de audiență în cinematografe, iar peste 135.000 de români au fost să vadă filmul regizat de Jesus del Cerro în weekendul de lansare. ”Miami Bici” a avut încasări totale de 11,6 milioane de lei (2,36 de milioane de euro), cu o prezență de 550.000 de spectatori. Filmul cu Matei Dima – BRomania – și Codin Maticiuc se află pe locul 2 în topul celor mai de succes filme românești din toate timpurile, la capitolul încasări.
Marcel Ciolacu: ”Începe spectacolul!”
”Începe spectacolul!”, a spus premierul Ciolacu, apoi – întrebat care este filmul său preferat, în afară de ”Miami Bici”, evident, a răspuns: ”Dansând cu lupii”.
”Dansând cu lupii, cu Kevin Costner. Da, după cum ați văzut am răspuns rapid. Se poate face o comparație (n.red. – referitor la un ”dans cu lupii” și la nivel politic), dar nu m-am gândit la asta. Pur și simplu e un film pe care l-am preferat mereu. L-am și revăzut de multe ori. Acum așteptăm Miami Bici 2”, a spus premierul Marcel Ciolacu.
”Welcome tu Buzău!”, a mai transmis Marcel Ciolacu, îmbrăcat într-un tricou alb, inscripționat cu Make Buzău Great Again (n.red. – ”Să facem Buzăul mare din nou”), orașul Miami fiind tăiat cu o linie roșie.
”Mai sunt (n.red. – buzoieni cunoscuți)… Mai sunt… Cel mai cunoscut buzoian e Marghiloman, tot un prim-ministru, care a reușit Unirea”, a amintit premierul României.
Marcel Ciolacu a avut un mesaj și pentru cei care îl invidiază fiindcă ar fi, în momentul de față, cel mai important bărbat al României, apoi i-a urat lui Codin Maticiuc – a cărui zi de naștere este joi, 5 octombrie – ”La mulți ani!”
”Nu… Multă sănătate, să avem, încredere în noi. La mulți ani lui Codin! 8, 8 și jumătate, 9, se termină când se termină (n.red. – programul premierului). Noaptea, de obicei. E un ritm alert. Este normal pentru această funcție. Sunt singur (n.red. – fără pază de corp). Doar cu băiatul, cu mașina. Și m-a însoțit președintele Camerei, domnul Simonis. Seară plăcută și la mulți ani lui Codin”, a mai spus premierul Marcel Ciolacu.
Codin Maticiuc: ”Am filmat la Hollywood, cu Danny Trejo, am făcut lucruri…”
Întrebat care este filmul la care ține cel mai mult, fiind ”împărțit” între mai multe planuri, între filme și chiar meridiane diferite, Codin Maticiuc a declarat că cel mai aproape de îi este ”Mimi Bici”.
”Miami Bici, evident. Miami Bici, îți dai seama, am filmat la Hollywood, cu Danny Trejo, am făcut lucruri… Cum să nu fie? Miami Bici 2, 24 noiembrie în cinematografe”, a transmis Codin Maticiuc, în stilul său inconfundabil.
Referindu-se la tricoul pe care îl poartă la prezentarea filmului ”Mimi Bici 2”, Codin Maticiuc a spus că în film vor putea fi văzute foarte multe tricouri interesante.
”Ăsta e unul dintre ele… Make Romania Great Again, în film este chiar o variantă cu Buzău. Normal că știu (n.red. – că premierul Marcel Ciolacu este din Buzău)… El este fan Miami Bici. Poate o să avem în curând (n.red. – o poveste cu Marcel Ciolacu și Miami Bici). Mici secrete…”, a mai declarat Codin Maticiuc.
Pe lângă Danny Trejo, BRomania și Codin Maticiuc, din distribuţi a filmului ”Miami Bici 2”vor mai face parte George Piştereanu – Selfie 69 şi Adina Galupa – Inimă de ţigan (stabiliţi în America), dar și actriţele Charlotte Mckinney (Baywatch) şi Max Reeves (Babylon).
Citește și: