EXCLUSIV VIDEO | Radu Dinulescu, avocat: „Proiectul Codului de Urbanism are mari lipsuri. Avem multe critici, Guvernul nu a contactat profesioniștii”
This browser does not support the video element.
Avocatul Radu Dinulescu, specializat în Drept Administrativ și Urbanistic, a analizat, la GÂNDUL EXCLUSIV, proiectul Codului Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor, act normativ aprobat recent de Guvern. Potrivit specialistului, proiectul este unul cu mari lipsuri, iar Ministerul Dezvoltării nu s-ar fi consultat cu experții din aceste domenii atunci când a elaborat Codul.
Avocatul Radu Dinulescu a punctat cele mai importante aspecte legate de noul Cod al Urbanismului.
”Codul urbanistic este o creație pe care noi profesioniștii o așteptăm de foarte mult timp. Orice cod înseamnă o mare realizare a unui legiuitor, pentru că el vine să cuprindă absolut toate reglementările legale care țin de o anumită materie sau sferă a dreptului și a societății. Din acest punct de vedere, proiectul de Cod are câteva critici din partea noastră.
Înainte de toate, un cod este o creație legislativă extrem de importantă. Reglează lucrurile într-o singură măsură și într-o singură bază legală, ceea ce este foarte bine”, a explicat Radu Dinulescu, în interviul la Gândul Exclusiv.
Specializat în Drept Urbanistic, Radu Dinulescu este de părere că noul Cod reunește trei domenii importante.
„Codul este făcut pe patru capitole, are patru mari titluri. Practic, în acest Cod se unesc legile principale și actele normative principale care reglementează și activitatea de urbanism, și de amenajare a teritoriului, și activitatea de autorizare a construcțiilor, dar și construirea propriu-zisă. Deci, avem aici trei domenii importante, plus un subdomeniu care ține de partea de justiție a actelor normative necesare, și suntem în situația în care putem vedea că aceste chestiuni despre care vorbim s-au reunit în acest Cod”, a explicat Radu Dinulescu.
„Codul Urbanistic nu cuprinde câteva lucruri de maximă importanță”
Avocatul atrage însă atenția asupra elaborării acestui act normativ și spune că are mari lipsuri.
„Așa cum vă spuneam, el are mari lipsuri. Una dintre ele este că nu cuprinde, în sfera principiilor, câteva lucruri de maximă importanță. Vă dau un exemplu: principiul continuității. Exact ca în Dreptul Fiscal, și în Dreptul Urbanistic există acest principiu al continuității.
Nu putem avea vid legislativ. Nu putem aștepta ca o autoritate locală, oricare ar fi ea, executivă sau deliberativă, să aibă idei cu privire la modificarea unor elemente de ordin urbanistic și de amenajare a teritoriului, în timp ce noi nu avem deloc reglementări, cum s-a întâmplat și în București. Acest principiu al continuității trebuia clar definit în această culegere de legi”, a explicat Radu Dinulescu.
Avocatul a precizat că se vor depune câteva amendamente la Parlament, acolo unde se decide forma finală a Codului.
„Profesioniștii vor avea de spus niște lucruri despre Codul Urbanismului”
Specialistul punctează faptul că Ministerul Dezvoltării „nu a contactat asociațiile profesionale” când a elaborat proiectul Codului Urbanistic.
„Sigur, suntem în faza în care Guvernul a aprobat un proiect, îl trimite în Parlament, unde va urma procedura legală (…) Noi, profesioniștii, vom avea de spus niște lucruri. Sunt sigur că există o tristețe a noastră. Guvernul, în speță Ministerul Dezvoltării, nu ne-a contactat, nu a contactat asociațiile profesionale prea mult pentru a sta de vorbă.
Din ce spune Guvernul, acest proiect a fost realizat de specialiștii din Ministerul Dezvoltării, cu oameni care sunt convins că știu bine administrație, dar nu sunt atât de familiarizați cu ce se întâmplă zi de zi în administrațiile locale și nu știu ce se întâmplă în justiție”, a afirmat Radu Dinulescu.
Proiectul de lege a fost aprobat de Guvern
Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor, un proiect de lege-mamut, care își propune că reunească și să armonizeze prevederile celor trei acte normative care reglementează domeniile, a fost aprobat, săptămâna trecută, de Executiv.
Proiectul va fi dezbătut în comisiile de specialitate ale Parlamentului, care îl pot amenda, apoi va fi trimis în forma adoptată de Legislativ spre promulgare, la Palatul Cotroceni, și va intra în vigoare la trei zile de publicarea în Monitorul Oficial.
Interviul integral cu Radu Dinulescu despre Codul Urbanistic poate fi vizionat AICI: