EXCLUSIV VIDEO | Sebastian Burduja, printre voluntari la debutul proiectului „Case cu căldură”. „Este un efort de solidaritate națională”
This browser does not support the video element.
Angajați ai Ministerului Energiei, în frunte cu Sebastian Burduja, precum și jurnaliști au luat parte la o acțiune de voluntariat la debutul proiectului “Case cu Căldură”, inițiat de Asociația Energia Inteligentă și dezvoltat în parteneriat cu Ministerul Energiei. Proiectul își propune să încălzească locuințele a 1.000 de familii aflate în nevoie. Cu ajutorul Crucii Roșii, până în prezent au fost identificate 219 familii, din județele Dâmbovița, Giurgiu, Ilfov precum și din București.
Vremea nu a fost deloc un aliat pentru voluntarii care au luat parte la lansarea campaniei “Case cu căldură”, în cadrul Parteneriatului pentru Combaterea Sărăciei Energetice. Și, totuși, preț de câteva ore, ministrul Energiei, angajați din cadrul ministerului precum și jurnaliști au pregătit, în satul Teșila, din Valea Doftanei, primele pachete de lemne care vor fi oferite familiilor nevoiașe care se încălzesc cu lemne de foc.
“Într-o zi friguroasă suntem aici să facem căldură în casele românilor. Ministerul Energiei în parteneriat cu Asociația Energia Inteligentă am dat startul acestei campanii, “Case cu căldură”, în cadrul Parteneriatului pentru combaterea sărăciei energetice extreme. Vom fi alături la Asociația Energia Inteligentă împreună cu întreaga echipă și mă bucur că voluntari din Ministerul Energiei au răspuns acestui apel pentru că suntem cu toții aici să dăm o mână de ajutor românilor care pur și simplu nu au cu ce să-și încălzească locuința iarna aceasta”, a declarat, în exclusivitate pentru Gândul, la debutul campaniei, ministrul Sebastian Burduja.
Conform oficialului, acestei initiative s-au raliat deja companii din sectorul energetic, dar și simpli.
“Ne dorim cât mai mulți români să participe la această campanie nu pentru că Ministerul Energiei n-ar putea sau n-ar dori să facă de unul singur acest demers, ci pentru că este un efort de solidaritate națională. Să fim solidari cu cei care, pur și simplu, nu au posibilitatea de a-și încălzi locuința”, a completat Burduja.
La rândul său, Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, a vorbit despre necesitatea parteneriatului public.
“Practic, ne-am propus astăzi să facem primul pachet, n-o să fie doar primul pachet, dar am vrut să arătăm că putem, printr-o inițiativă, prin foarte multă căldură, prin bunăvoință, prin determinare, să încercăm să ajutăm niște oameni sărmani, niște oameni care, din păcate, în multe situații, nu au cum să facă acest lucru.
Am constatat cu toții cât de greu este să poți să aduci căldură în casele oamenilor, să poți să iei aceste rărituri, aceste lemne care, din pacate, nu ar folosi nimănui, și să le duci direcționat la niște oameni care fie sunt în vârstă, fie au probleme de sănătate, fie au foarte mulți copii și foarte puțini bani, și să încercăm să ajungem cu toții într-o primăvară călduroasă pentru că iarna vedem că-i suficient de friguroasă”, a precizat Dumitru Chisăliță.
Familiile în nevoie, identificate cu ajutorul Crucii Roșii
Programul Case cu Căldură își propune să ajute 1.000 de familii din țară, însă, până acum, cu ajutorul Crucii Roșii, au fost identificate 219.
„În continuare căutăm alte familii care au nevoie de ajutorul nostru. În același timp, suntem dornici să identificăm fondurile necesare pentru toată această activitate, dincolo de voluntariatul pe care-l facem astăzi, în spate, discutăm totuși de o acțiune care presupune achiziția multor metri cubi de lemne, transportul acestora, descărcarea la beneficiar, aranjarea în curtea acestora. Suntem convinși că oamenii sunt suficient de sufletiști pentru a intra în acest proiect și în același timp sperăm ca să fie cât mai puțini oameni care să sufere atât în această iarnă, cât și în viitor”, a completat Chisăliță.
Lemnele sunt extrase din pădurile din zona Valea Doftanei și sunt doar lemne de răruitură, care nu ar fi avut o altă întrebuințare.
“Sunt doar arbori marcați și extrași pentru a însănătoși pădurea”, ne-a explicat Constantin Bâtu.
Printre voluntari s-a aflat și Marius Petrescu, directorul unei companii cu activitate în domeniul energetic.
“Am decis să ne alăturăm unui grup de prieteni care sunt activi în domeniul energiei, pentru a ne aduce aportul în a sprijini demersul Asociației Energia Inteligentă de a găsi resurse care să-i sprijine pe românii mai săraci din punct de vedere energetic să treacă peste iarnă cu succes”, ne-a declarat, într-o scurtă pauză de la crăpat lemnele de foc, Marius Petrescu.
Proiectul „Case cu căldură” se desfășoară în cadrul Parteneriatului pentru Combaterea Sărăciei Energetice dintre Ministerul Energiei și Asociația Energia Inteligentă. Acest proiect vine în sprijinul unor familii aflate în dificultate, prin distribuirea de lemne de foc necesare încălzirii locuințelor. În același timp, vine să evidențieze nevoia de încălzire în timpul iernii a peste 70% dintre localităţile din România, care nu sunt racordate la reţeaua de distribuţie de gaze.
CITEȘTE ȘI: